Cartea o poti cumpara de aici.
“Indiferent daca parintii toxici si-au batut copiii sau i-au lasat singuri prea mult, i-au abuzat sexual sau i-au tratat ca pe niste prosti, i-au protejat excesiv sau i-au coplesit de vinovatie, atunci cand cresc, acestia din urma ajung sa sufere de o serie de simptome surprinzator de asemanatoare: o pretuire de sine redusa, care conduce la comportament autodistructiv. Intr-un fel sau altul, toti acesti oameni ajung sa se simta lipsiti de valoare, nedemni de a fi iubiti si inadecvati.
Aceste sentimente deriva pana la un punct din faptul ca aproape toti copiii parintilor toxici se invinovatesc singuri pentru abuzurile parintilor lor, uneori constient, iar alteori fara sa isi dea seama. Este mult mai usor pentru un copil dependent de parintii lui si lipsit de aparare sa se simta vinovat pentru ca a facut ceva ‘rau’, meritand bataia tatei, decat sa accepte gandul mult mai inspaimantator ca nu poate avea incredere in principalul sau protector pe pamant: tata!
Atunci cand acesti copii devin adulti, ei continua sa fie sufocati inconstient de aceasta vinovatie si de acest sentiment al inadecvarii, fiindu-le extrem de greu sa isi cultive o imagine de sine pozitiva. Aceasta lipsa a increderii in sine si a pretuirii de sine ajunge sa le influenteze toate aspectele vietii.”
Up09092019
“Negarea este cel mai primitiv, dar si cel mai puternic mecanism psihologic de autoaparare. Ea se foloseste de o realitate fictiva pentru a minimiza sau chiar nega impactul experientelor de viata dureroase. Adeseori, ea ii face pe oameni sa uite ce le-au facut parintii lor, pentru a nu fi nevoiti sa-i coboare de pe piedestalul lor.
Usurarea generata de negare este in cel mai bun caz temporara, iar pretul platit este ridicat. Negarea este capacul pus peste oasa sub presiune a emotiilor noastre: cu cat il lasam mai mult timp, cu atat devine mai mare presiunea care se acumuleaza sub el. Mai devreme sau mai tarziu, aceasta va exploda, iar noi vom intra intr-o criza emotionala de proportii. Atunci cand se intampla acest lucru, ne vedem nevoiti sa ne confruntam cu adevarul pe care am incercat cu atata disperare sa il evitam. Drama este ca acum suntem nevoiti sa ne confruntam cu el in conditii de stres extrem. Prin urmare, daca putem iesi din starea de negare mai devreme, noi putem evita criza, deschizand valva de presiune si lasand aburul sa iasa afara.
Din pacate, negarea noastra nu este singura cu care avem de-a face. Cel mai adesea, parintii nostri au propriul lor sistem al negarii. Atunci cand incercam sa reconstruim adevarul legat de trecutul nostru, acestia pot insista ca ‘nu a fost chiar atat de rau’, ca ‘lucrurile nu s-au intamplat astfel’ sau chiar ca ‘nu s-a intamplat deloc’, mai ales daca realitatea ii pune intr-o lumina nu tocmai favorabila. Astfel de afirmatii ne pot umple de frustrare, intrucat ne impiedica sa ne reconstruim istoricul personal, facandu-ne sa ne indoim de propriile impresii si amintiri. In acest fel, ele ne submineaza increderea in capacitatea noastra de a percepe realitatea, ingreunandu-ne mult procesul de reconstituire a pretuirii de sine.”
Up13092019
“Controlul nu este neaparat un cuvant murdar. Atunci cand o mama ii impune fiului ei de doi ani sa stea in casa in loc sa se joace in strada, cu greu o putem numi o controloare. Ea este mai degraba o mama prudenta, care exercita asupra copilului ei un control realist, motivat de faptul ca acesta chiar are nevoie de protectia si de calauzirea ei.
Controlul corect aplicat devine insa excesiv atunci cand mama ii impune copilului ei acelasi lucru zece ani mai tarziu, mult timp dupa ce acesta a invatat sa traverseze singur strada.
Copiii care nu sunt incurajati sa actioneze, sa incerce lucruri noi, sa exploreze, sa conduca si sa isi asume riscuri (cu pretul esecurilor) ajung adeseori sa se simta inadecvati si neajutorati. Controlati excesiv de parintii lor anxiosi si speriati de bombe, acesti copii devin ei insisi adulti anxiosi si speriati de bombe, fapt care le ingreuneaza procesul maturizarii. Atunci cand trec prin adolescenta, iar apoi prin primii ani ca adulti, ei nu reusesc de multe ori sa se elibereze de nevoia compulsiva de a fi controlati si calauziti in continuare de parintii lor. In consecinta, parintii continua sa le invadeze spatiul personal, sa ii manipuleze si adeseori sa le domine complet viata.
Teama de a nu fi necesari ii motiveaza pe multi parinti inclinati catre control sa perpetueze la infinit sentimentul de neputinta si neajutorare a copiilor lor. Acesti parinti au o teama nesanatoasa de ‘sindromul cuibului gol’ – un sentiment inevitabil de pierdere pe care il experimenteaza toti parintii atunci cand copiii lor pleaca in sfarsit de acasa. O mare parte din identitatea unui parinte inclinat catre control este legata direct de rolul sau parental. De aceea, el se simte tradat sau abandonat atunci cand copilul sau devine independent.
Lucrurile devin si mai confuze din cauza faptului ca aceasta dominare este adeseori deghizata sub masca grijilor. Fraze de gen ‘este spre binele tau’, ‘faca asta numai pentru tine’ sau ‘numai pentru ca te iubesc atat de mult’ se traduc de fapt prin acelasi lucru: ‘fac asta numai pentru ca ma tem sa nu te pierd; de aceea, prefer sa stiu ca te simti mizerabil, dar sa ramai apropape de mine’.”
Up22092019
“Atunci cand parintii toxici isi controleaza copiii prin diferite tactici intense, intimidante, care produc vinovatie si dezechilibre emotionale masive, acestia din urma reactioneaza fie prin capitulare, fie printr-o revolta. Ambele reactii inhiba separarea psihologica a copiilor, chiar daca revolta pare sa aiba efectul contrar. In realitate, atunci cand un copil se revolta ca reactie la comportamentul parintilor sai, el este controlat de acestia la fel de intens ca in cazul in care s-ar supune.
Jonathan, un barbat de 55 de ani, este un burlac chipes si sportiv, proprietarul unei mari companii de software. La prima noastra sedinta de terapie, el aproape ca si-a cerut scuze pentru senzatia sa extrem de intensa de panica si de singuratate:
‘Te rog sa nu ma compatimesti. Am o casa foarte frumoasa. Colectionez masini. Am tot felul de posesiuni. Una peste alta, am o viata foarte plina, dar am momente in care ma simt foarte, foarte singur. Am atat de multe lucruri si nu le pot impartasi cu nimeni. Uneori ma apuca jalea la gandul tuturor lucrurilor pe care le-as fi putut avea daca as fi fost angrenat intr-o relatie intima pe termen lung. Ma ingrozeste gandul ca o sa mor singur.’
L-am intrebat pe Jonathan daca avea vreo idee legata de dificultatea de a stabili relatii pe termen lung.
‘Ori de cate ori m-am apropiat de o femeie… gandindu-ma chiar sa ma insor cu ea, am intrat in panica si am fugit mancand pamantul. Nu stiu de ce… Mi-as dori sa pot intelege. Mama face o presiune enorma asupra mea sa ma insor.’
L-am intrebat pe Jonathan ce simte in legatura cu aceasta presiune a mamei sale.
‘Este obsedata sa ma vada insurat. Are 81 de ani, dar altfel se tine foarte bine si are o sumedenie de prietene. Cu toate acestea, mie mi se pare ca isi petrece fiecare zi facandu-si griji legate de viata mea amoroasa. O iubesc sincer, dar nu o mai pot suporta in preajma mea din aceasta cauza. Nu traieste decat pentru fericirea mea. Ma sufoca cu grijile ei. Sta lipita de mine ca timbrul de scrisoare, incercand sa imi spuna cum sa-mi traiesc viata… Intotdeauna a facut acest lucru. Daca ar putea, cred ca ar si respira in locul meu.’
Ultima afirmatie a lui Jonathan descrie foarte plastic senzatia de ‘fuziune’ dintre unii parinti si copiii lor. Mama sa se identifica atat de puternic cu el incat nu mai stia unde se termina ea si unde incepea el. Ea si-a ‘fuzionat’ viata cu a lui. Jonathan a devenit astfel o extensie a ei, ca si cum viata lui ar fi fost de fapt a ei. Acesta simtea nevoia disperata de a se elibera de controlul ei sufocant, asa ca s-a revoltat. A inceput sa respinga tot ce isi dorea mama lui pentru el, inclusiv multe din lucrurile pe care si le-ar fi dorit in mod normal, cum ar fi casnicia.
I-am sugerat lui Jonathan ca revolta lui impotriva controlului opresiv al mamei sale a fost atat de intensa incat a ajuns sa-si ignore propriile dorinte. Pentru el a devenit atat de important sa nu cedeze in fata dorintelor mamei sale ca s-a privat de o relatie pe termen lung cu o femeie, chit ca isi dorea acest lucru mai presus de orice. In acest fel, el si-a creat iluzia ca era ‘propriul sau stapan’, dar in realitate nevoia sa de revolta nu a facut decat sa ii submineze liberul arbitru.”
Up23092019
“Daca esti copilul ajuns adult al unui parinte alcoolic, secretul preluarii controlului asupra vietii tale consta in a-ti aduce aminte ca tu esti cel care se poate schimba, fara ca parintii tai se schimbe in vreun fel. Fericirea ta nu trebuie neaparat sa depinda de parintii tai. Tu iti poti depasi traumele copilariei si puterea lor asupra vietii tale de adult, chiar daca parintii tai continua sa duca viata pe care au dus-o intotdeauna. Tot ce trebuie sa faci este sa te angajezi ca vei face efortul necesar.”
Up31102019
“Paul, un tehnician de laborator in varsta de 33 de ani cu parul negru si ochii albastri, a venit la terapie din cauza problemelor pe care le avea la serviciu. Era un barbat extrem de timid, ultrasensibil si nesigur pe el, ceea ce nu il impiedica sa se certe frecvent si foarte aprins cu superiorii sai. Peste toate, avea probleme din ce in ce mai mari cu concentrarea, fapt care ii punea in pericol stabilitatea la locul de munca.
In timp ce discutam cu Paul despre slujba lui, mi-am dat seama ca avea o problema cu autoritatea in general. L-am intrebat atunci ce relatie avea cu parintii sai si am aflat ca, asemeni lui Carol, Paul a fost crescut de parinti care l-au insultat in fel si chip in copilarie. Iata ce mi-a povestit el:
‘Cand aveam noua ani, mama s-a recasatorit. Cred ca barbatul pe care l-a luat si-a facut ucenicia cu Hitler. Primul lucru pe care l-a facut cand s-a mutat in casa noastra a fost sa decreteze o lege noua: democratia nu avea acces in caminul nostru. Daca ne spunea sa sarim de pe o stanca, trebuia sa o facem, fara sa ii punem la indoiala decizia. Eu am incasat-o mult mai grav decat sora-mea. Tatal meu vitreg se lega tot timpul de mine, indeosebi din cauza camerei mele. Imi inspecta zilnic camera, de parca as fi fost in armata. Cand ai noua sau zece ani, este imposibil sa nu faci putina dezordine, dar tatalui meu vitreg nu ii pasa. Totul trebuia sa fie absolut perfect. Niciun lucru nu avea voia se stea nelalocul lui. Daca lasam o carte pe birou, incepea sa-mi strige ca sunt un porc nesimtit. Imi spunea in fel si chip: magar in miniatura, ticalos de doua parale sau mincinos cu nasul mare. Sportul lui favorit era sa gaseasca noi porecle denigratoare pentru mine. Nu m-a batut niciodata, dar te asigur ca acele porecle ma dureau la fel de tare ca si cum ar fi facut-o.’
Intuitia imi spunea ca Paul avea ceva ce starnea in tatal sau vitreg aceasta reactie extrem de puternica. Nu a trecut mult si am aflat despre ce era vorba. Paul a fost un copil timid, sensibil, retras si micut pentru varsta lui.
‘Cand tatal meu vitreg era tanar, a fost cel mai mic copil din scoala. De aceea, toata lumea se lega de el. Cand a cunoscut-o pe mama, era foarte mandru de el, intrucat lucrase foarte mult la sala si devenise foarte musculos. Se vedea totusi ca acumulase recent aceasta greutate, caci toti muschii aceia nu stateau deloc bine pe el, parand artificiali.’
Cu siguranta, in interiorul tatalui vitreg al lui Paul traia inca baietelul micut, speriat si inadecvat de altadata. Dat fiind ca Paul ii amintea tatalui sau vitreg de acesta, el a devenit in scurt timp un simbol al copilariei dureroase pe care a trait-o. Dat fiind ca nu s-a acceptat niciodata pe sine cand era copil, el se simtea extrem de iritat in prezenta acestui baietel care ii reamintea de el insusi. Cu alte cuvinte, el s-a folosit de Paul ca de un tap ispasitor pentru propria sa inadecvare, cu care refuza sa se confrunte. Tiranizandu-l pe Paul prin cererile sale imposibile de a deveni perfect, urmate de abuzurile sale verbale pentru ca nu reusea, tatal sau vitreg incerca sa se autoconvinga ca era un barbat puternic. Cel mai probabil, nu s-a gandit niciodata la cicatricele adanci pe care le lasa in psihicul lui Paul, fiind convins ca are cele mai bune intentii: de a-l ajuta pe baiat sa devina perfect.”
Up01112019
“Toti oamenii sunt modelati intr-un creuzet numit familie. In anii din urma am ajuns sa intelegem ca ‘familia’ inseamna ceva mai mult decat o simpla colectie de oameni inruditi. Ea reprezinta un sistem, un grup de oameni interconectati care se influenteaza reciproc in maniere foarte profunde si adeseori ascunse. Familia reprezinta o retea complexa tesuta din iubire, gelozie, mandrie, anxietate, bucurie si vinovatie, un flux si un reflux constant al intregii game de emotii interumane. Aceste emotii rabufnesc ca niste bule si ies la suprafata in marea complicata a atitudinilor, perceptiilor si relatiilor familiale. La fel ca in cazul unei mari reale, foarte putine mecanisme interioare ale sistemului familial sunt vizibile la suprafata. Cu cat te scufunzi mai adanc, cu atat mai multe secrete descoperi.
Cand erai mic, sistemul tau familial reprezenta intreaga ta realitate. Deciziile pe care le-ai luat in copilarie – referitoare la cine esti si cum trebuie sa interactionezi cu ceilalti oameni – au fost bazate pe maniera in care te-a invatat sistemul tau familial sa privesti lumea. Daca ai avut parinti toxici, cel mai probabil ai luat decizii gen: ‘Nu pot avea incredere in nimeni’, ‘Nu merit ca altora sa le pese de mine’ sau ‘Nu voi realiza niciodata nimic’. Aceste decizii actioneaza in detrimentul tau si trebuie schimbate. Tu poti schimba multe din aceste decizii luate devreme in viata, si implicit intregul scenariu al vietii tale, dar mai intai de toate trebuie sa intelegi in ce masura ti-au fost modelate sentimentele, modul de viata si convingerile de sistemul familiei tale.
Retine: parintii tai au avut la randul lor parinti. Un sistem familial toxic este ca o ciocnire in lant pe autostrada, provocand daune si avarii generatie dupa generatie. Nu parintii tai au fost cei care au inventat acest sistem. El este rezultatul sentimentelor, regulilor, interactiunilor si convingerilor acumulate, transmise de nenumarate generatii anterioare.”
Up02112019
“La inceputul carierei mele credeam si eu ca iertarea oamenilor care te-au ranit, indeosebi a parintilor, reprezinta un act important al procesului de vindecare. Prin urmare, mi-am incurajat numerosi clienti (multi dintre ei abuzati grav in copilarie) sa isi ierte parintii cruzi sau abuzivi. De altfel, multi dintre clientii mei au venit la terapie afirmand ca si-au iertat deja parintii toxici, descoperind insa ca acest lucru nu ii face sa se simta cu nimic mai bine. Niciunul dintre simptomele lor nu a disparut in urma iertarii. Cu alte cuvinte, aceasta nu i-a condus la vreo schimbare cat de cat semnificativa si de durata. Dimpotriva, multi dintre ei au inceput sa se simta chiar mai inadecvati decat inainte, spunandu-mi lucruri de gen: ‘Poate ca nu mi-am iertat suficient parintii’, ‘Pastorul meu imi spune ca nu i-am iertat sincer in inima mea’ sau ‘Oare nu pot face chiar nimic ca lumea?’
Prin urmare, am inceput sa analizez serios conceptul de iertare, intrebandu-ma daca nu cumva acesta impiedica progresul clientilor mei, in loc sa il favorizeze.
Am ajuns sa inteleg ca exista doua aspecte ale iertarii: renuntarea la nevoia de razbunare si absolvirea partii vinovate de responsabilitatea sa. Nu am avut nicio problema in a accepta idea ca oamenii trebuie sa renunte la dorinta de razbunare. Aceasta reprezinta o motivatie normala, dar negativa, care conduce la fantezii obsesive referitoare la obtinerea satisfactiei prin producerea unui rau fostului abuzator. Mai mult decat atat, ea conduce la foarte multa frustrare si nefericire, nefavorizand deloc adevarata stare de echilibru emotional. In pofida satisfactiei de moment la care poate conduce razbunarea, ea nu face decat sa agite si mai mult haosul emotional care caracterizeaza relatia copil-parinti, facandu-l pe primul sa piarda foarte mult timp si foarte multa energie. Renuntarea la dorinta de razbunare este dificila, dar reprezinta cu siguranta un pas necesar in vederea procesului de vindecare.
Cealalta fateta a iertarii nu mi se pare la fel de batuta in piatra. Mi s-a parut intotdeauna nefiresc sa absolvi pe cineva de responsabilitatea sa de drept, fara sa iti pui intrebari, mai ales daca persoana respectiva a abuzat grav de un copil nevinovat. Ce motive ai avea sa iti ‘gratiezi’ tatal care te-a terorizat si te-a batut, transformandu-ti copilaria intr-un iad? De ce ai ‘trece cu vedera’ faptul ca in copilarie ai fost nevoit sa te intorci zilnic intr-un camin intunecat pentru a avea grija de mama ta beata? Ce motive ai avea sa iti ‘ierti’ tatal care te-a violat la varsta de sapte ani?
Cu cat m-am gandit mai mult, cu atat mai clar mi-a devenit ca aceasta absovire nu reprezinta decat o alta forma a negarii: ‘Daca te voi ierta, vom putea pretinde amandoi ca ceea ce s-a intamplat nu a fost atat de grav’. Am inteles astfel ca acest aspect al iertarii nu face decat sa ii impiedice pe foarte multi oameni sa isi continue viata intr-o maniera echilibrata.”
Up03112019
“Mania este o emotie suparatoare. Ea poate fi asociata adeseori cu abuzurile din copilarie, sau cu oamenii pe care i-ai vazut furiosi cand erai copil. Multa lume se teme de impresia facuta asupra altora daca acestia i-ar vedea furiosi si se tem sa nu fie respinsi. Ei cred ca oamenii buni si plini de iubire nu se infurie niciodata, sau ca nu au dreptul sa fie furiosi pe parintii care le-au dat viata.
Peste toate, mania este foarte inspaimantatoare. Multi oameni se tem sa nu distruga pe altcineva daca isi vor da curs liber furiei. Sau, la fel ca Joe, ei se ten ca nu-si vor mai putea opri niciodata mania. Aceste temeri sunt cat se poate de reale, dar adevarul este ca:
Ceea ce ne teme ca se poate intampla daca ne vom infuria se poate intampla la fel de bine si daca nu ne infuriem!
Atunci cand iti reprimi mania, tu poti deveni depresiv sau abuziv, iar ceilalti oameni te pot respinge la fel de mult ca in situatia in care te-ai infuria deschis pe ei. Mania reprimata este imprevizibila. Ea poate exploda in orice moment, iar atunci cand o face, devine adeseori de necontrolat. Mania este intotdeauna distructiva daca nu este gestionata, indeosebi daca a mocnit mult timp in inconstient.”
Up09112019
“Ingaduie-mi sa iti prezint o serie de modalitati noi de a-ti gestiona mania:
- Acorda-ti permisiunea de a fi furios fara a-ti judeca sentimentele. Mania este o emotie la fel ca oricare alta, ca si bucuria sau teama. Ea nu este buna sau rea, ci este pur si simplu. Iti apartine tie, deci face parte integranta din umanitatea ta. Mania reprezinta inclusiv un semnal care iti transmite un mesaj important. Ea ti-ar putea spune ca drepturile tale sunt calcate in picioare, ca esti insultat sau folosit, ori ca nevoile tale nu sunt implinite. Mania inseamna intotdeauna ca ceva trebuie sa se schimbe.
- Exteriorizeaza-ti mania. Ia la bataie o perna, tipa la o fotografie a persoanei pe care esti furios sau poarta un dialog imaginar cu ea in masina sau acasa, atunci cand esti singur. Nu trebuie neaparat sa agresezi fizic sau verbal pe cineva pentru a-ti exprima mania. Este suficient sa discuti cu cineva in care ai incredere despre cat de furios te simti. Pana cand nu iti vei scoate la lumina mania refulata, tu nu o vei putea vindeca.
- Intensifica-ti activitatea fizica. Transformarea maniei in energie fizica te poate ajuta sa te eliberezi de o mare parte din tensiunile fizice acumulate in corp. Daca nu poti juca tenis, alearga sau mergi cu bicicleta, fa curatenie intr-un dulap sau inscrie-te la un concurs de dans. Activitatea fizica amplifica productia de endorfine, niste substante chimice produse de creier care dau senzatia de bine. Recunoasterea maniei amplifica energia si nivelul productivitatii. Invers, nimic nu secatuieste mai mult decat mania refulata.
- Nu te folosi de mania ta pentru a-ti intari imaginea de sine negativa. Tu nu esti rau pentru ca esti furios. Mania (indeosebi cea impotriva parintilor) genereaza adeseori o stare de vinovatie. Spune-ti cu voce tare: ‘Ma simt furios. Am dreptul sa fiu furios. Este in regula sa ma simt vinovat pentru ca sunt furios, atat timp cat acest lucru ma ajuta sa imi gestionez mania. Nu gresesc cu nimic si nu sunt rau pentru ca ma simt astfel’.
- Foloseste-te de mania ta ca de o sursa de energie pentru autodefinirea de sine. Mania te poate invata foarte multe despre ceea ce esti dispus sa accepti sau nu in relatia cu parintii tai. Ea te poate ajuta sa iti definesti limitele si granitele. Mai mult decat atat, te poate ajuta sa te eliberezi de vechile tipare de supunere, acceptare si teama de dezaprobarea parintilor tai. Mania te poate ajuta sa iti reorientezi energia catre tine insuti, nu catre incercarea imposibila de a-ti schimba parintii. Transforma gandul ‘sunt furios pentru ca tata nu m-a lasat niciodata sa imi traiesc propria viata’ in ‘nu ii voi mai permite tatalui meu sa ma controleze sau sa ma calce in picioare’.”
Up11112019
“Din multe puncte de vedere, scrisoarea adresata copilului ranit din interiorul tau ar putea fi cel mai dificil de scris, dar si cea mai importanta. Aceasta scrisoare declanseaza procesul de ‘recreare a unei familii’ pentru tine.
Recrearea unei familii presupune sa te scufunzi in adancurile fiintei tale si sa descoperi aici un parinte plin de iubire, care sa valideze copilul ranit din interiorul tau. Prin intermediul acestei scrisori, acest parinte mangaie, alina si protejeaza acea parte din tine care continua sa se simta vulnerabila si speriata.
Foarte multi oameni care au fost abuzati sexual cand erau copii devin alienati de copilul interior. Rusinea lor se traduce printr-un dispret profund fata de sine si printr-o respingere totala a acestui copil neajutorat si ‘murdar’. Pentru a te apara de aceste sentimente extrem de dureroase, probabil ca ai incercat sa dezavuezi complet acest copil, dar el nu poate fi cu adevarat abandonat, ci doar ascuns.
Ceea ce trebuie sa faci in aceasta scrisoare este sa iti imbratisezi acest copil interior si sa il reintegrezi in personalitatea ta. Devino tu parintele lui plin de iubire. Ofera-i copilului interior afectiunea si sprijinul de care are nevoie. Fa-l sa se simta iubit si vrednic pentru prima data in viata lui.”
Up15112019
“Cand erai mic, tu te-ai folosit (la fel ca toti copiii) de aprobarea sau de dezaprobarea parintilor tai ca de un barometru pentru a stabili daca erai bun sau rau. Dat fiind ca aprobarea parintilor toxici este atat de distorsionata, acest barometru te-a silit adeseori sa iti sacrifici propria versiune asupra realitatii pentru a crede in ceva ce nu ti se parea corect. Nu este exclus sa continui sa faci acest sacrificiu inclusiv acum, ca adult.
Exercitiile din aceasta carte te-au ajutat sa schimbi criteriul acestor perceptii de la parintii tai la tine insuti. Cu alte cuvinte, ai invatat sa ai incredere in propria ta perceptie asupra realitatii. Acest lucru te-a ajutat sa descoperi ca chiar daca parintii tai nu sunt de acord cu tine sau dezaproba ceea ce faci, tu poti tolera aceasta anxietate, caci nu mai ai nevoie de validarea lor. Ai inceput astfel sa te autodefinesti.
Cu cat vei reusi sa devii mai clar definit si mai independent, cu atat mai mare va deveni neplacerea parintilor tai toxici in ceea ce te priveste. Retine: sta in natura parintilor toxici sa se simta amenintati de schimbari. Adeseori, parintii toxici sunt ultimii oameni din lume dispusi sa iti accepte comportamentul nou, mai sanatos. Tocmai de aceea este atat de important sa ai incredere in propriile tale sentimente si perceptii. In timp, este posibil ca parintii tai sa iti accepte noua identitate de sine. In acest caz fericit, vei putea dezvolta o relatie de la adult la adult cu ei. Nu este exclus ca ei sa apese pe toate butoanele tale emotionale pentru a mentine vechiul status quo. In ambele cazuri, depinde numai de tine sa te eliberezi de ritualurile distructive ale tiparelor comportamentale din familia ta.
Procesul de transformare intr-un adult sanatos nu este de regula liniar. El este marcat de urcusuri si coborasuri, de ocoluri si intarziei, de pasi inainte si inapoi. Prin urmare, asteapta-te de la bun inceput sa faci greseli. Fiind om mai intai de toate, tu nu vei putea scapa complet niciodata de anxietate, teama, vinovatie si confuzie. Niciun om din lume nu este complet eliberat de aceste emotii. Ceea ce conteaza insa este ca acesti demoni nu te vor mai putea controla. Aceasta este cheia.
Pe masura ce vei castiga un control din ce in ce mai mare asupra relatiei tale din trecut si din prezent cu parintii tai, vei descoperi ca si celelalte relatii ale tale, indeosebi cea cu tine insuti, se vor imbunatati dramatic. Vei capata astfel libertatea – poate pentru prima oara in viata ta – de a te bucura de propria ta viata.”
Disponibila pentru imprumut.
Daca vrei cartea ta – click aici.