Cartea o poti cumpara de aici.
“Pana la varsta de 8 ani am avut un caracter slab si inconstant. Nu aveam nici curajul, nici forta de a lua o decizie ferma. Emotiile imi apareau in impulsuri si nu incetau sa treaca de la o extrema la alta. Dorintele mele aveau o forta arzatoare si se inmulteau asemenea capetelor hidrei. Eram oprimat de ganduri dureroase legate de viata si de moarte si de o frica religioasa. Eram stapanit de superstitii si angoasat de spiritul diavolului, de fantome, de capcauni si de alti monstri cumpliti ai tenebrelor. Si apoi, brusc, lucrurile s-au schimbat cu totul si cursul intregii mele vieti a fost alterat.
Cel mai mult imi placeau cartile. Tatal meu avea o biblioteca mare si, de cum puteam, incercam sa-mi potolesc setea de lectura. Totusi, el mi-o interzicea si se infuria cand ma prindea in flagrant delict. Cand a decoperit ca citeam pe ascuns, a pitit lumanarile. Nu voia sa-mi stric ochii. Cu toate acestea, am reusit sa fac rost de seu si mi-am injghebat un fitil, am topit lumanarile in forma de cositor si in fiecare noapte astupam gaura cheii si crapaturile din usa. Asa puteam citi toata noaptea pe cand ceilalti dormeau, pana la ora cand mama isi incepea treburile casnice anevoioase. Intr-o seara am dat peste o poveste intitulata ‘Abafi’ (fiul lui Aba), o traducere sarba dintr-un autor ungur bine-cunoscut , Josika. Aceasta carte a reusit sa-mi trezeasca puterea latenta a vointei si am inceput sa practic autocontrolul. La inceput, hotararile mi s-au topit ca zapada la soare, dar, dupa un timp, am reusit sa-mi stapanesc slabiciunea si am simtit o bucurie pana atunci necunoscuta: aceea de a putea face exact ceea ce voiam. De-a lungul timpului, aceste exercitii mentale riguroase au devenit a doua mea natura. La inceput a trebuit sa-mi stapanesc dorintele, dar treptat aspiratiile si vointa mi s-au contopit perfect. Ani de disciplina mi-au ingaduit sa ajung la o stapanire de sine desavarsita si ma daruiam unor pasiuni care, chiar si pentru cei mai puternici oameni, ar fi putut sa fie mortale. Intr-o perioada anume am fost cuprins de mania jocului, ceea ce i-a ingrijorat nespus pe parinti. Totusi, jocul de carti era pentru mine chintesenta placerii. Tatal meu ducea o viata exemplara si nu-mi putea ierta irosirea aceasta nechibzuita de timp si bani. Eram foarte ferm in hotararile mele, dar filosofia mea nu avea nicio valoare. I-am spus tatalui meu: ‘Pot sa renunt oricand vreau, dar trebuie oare sa renunt la un lucru pe care nu as vrea sa il dau pentru toate bucuriile paradisului?’ Isi dadea adesea frau liber maniei si dispretului, dar mama reactiona diferit. Ea intelegea caracterul barbatilor si stia ca propria mantuire nu putea fi obtinuta decat cu pretul unor eforturi personale. Imi amintesc ca, intr-o dupa amiaza, cand pierduse totul la joc si ceream bani pentru o ultima partida, s-a apropiat de mine cu un teanc de bancnote si mi-a spus: ‘Du-te si distreaza-te. Cu cat o sa pierzi mai repede ce avem, cu atat mai bine. Stiu ca o sa-ti treaca.’ Avea dreptate. Atunci, in acel moment, mi-am dominat patima si singurul lucru pe care il regret e ca nu a fost de o suta de ori mai puternica. Nu numai ca am invins-o, ci mi-am si smuls-o din inima, incat nu a mai ramas nici urma de dorinta. Din ziua aceea nu-mi mai pasa de joc nici cat negru sub unghie.
Intr-o alta perioada fumam enorm, incat sanatatea imi era amenintata. Si aici, vointa mea s-a impus si nu numai ca m-am lasat de fumat, ci am si nimicit tot ce tinea de acest prost obicei. Cu multa vreme in urma sufeream de inima, pana cand am descoperit ca pricina era ceasca de cafea nevinovata pe care o beam in fiecare dimineata. Am renunatat la ea, desi, recunosc, nu mi-a fost usor. In acelasi fel am verificat si mi-am infranat si alte obiceiuri si pasiuni, si nu numai ca mi-am salvat viata, dar am si simtit o satisfactie enorma de pe urma a ceea ce majoritatea oamenilor ar numi privatiune sau sacrificiu.”
Disponibila pentru imprumut.