Cartea o poti cumpara de aici.
“Dupa ce a primit Premiul Nobel pentru Fizica in 1918, Max Planck a inceput un turneu prin Germania. Oriunde era invitat, sustinea aceeasi prelegere despre noua stiinta a mecanicii cuantice. Cu timpul, soferul lui a invatat-o pe de rost. ‘Cred ca e plictisitor sa tineti mereu aceeasi conferinta, domnule profesor. Ce-ati zice daca la Munchen v-as inlocui eu? Dumneavoastra va asezati in primul rand, purtand pe cap sapca mea de sofer. Asa vom avea amandoi parte de putina varietate.’ Planck a agreat ideea, iar in seara aceea soferul lui a rostit o lunga prelegere despre mecanica cuantica in fata unui public distins. La final, un profesor de fizica s-a ridicat si i-a pus o intrebare. Soferul a ridicat din sprancene: ‘Niciodata nu mi-ar fi trecut prin minte ca o persoana dintr-un oras cu o cultura atat de bogata imi va adresa o intrebare atat de simpla! Chiar si soferul meu poate raspunde la ea.’
Dupa parerea lui Charlie Munger, unul dintre cei mai abili investitori din lume (si cel de la care am imprumutat anecdota aceasta), exista doua tipuri de cunoastere. In primul rand avem cunoasterea reala; o remarcam la persoanele care au dedicat un volum mare de munca si de timp pentru a studia un anumit subiect. In al doilea rand, avem ‘cunoasterea de sofer’ – a persoanelor care au invatat sa se prefaca. Poate ca arata bine sau au o voce frumoasa, dar cunostintele pe care le afiseaza nu sunt ale lor. Acesti oameni revarsa un suvoi de cuvinte elocvente, ca si cand ar citi dintr-un scenariu anterior pregatit.
Din pacate, este din ce in ce mai dificil sa discernem adevarata cunoastere de cea ‘de sofer’. In privinta crainicilor de stiri insa, e mai usor. Ei sunt actori. Punct. Toata lumea stie asta. Si totusi, inca ma uimeste respectul de care se bucura acesti cititori de text perfect pieptanati – ca sa nu mai vorbim de banii pe care ii incaseaza pentru moderarea unor emisiuni pe teme despre care abia daca au habar.
In privinta ziaristilor este putin mai dificil. Unii dintre ei detin cunostinte reale. Deseori sunt vechi reporteri care s-au specializat vreme de ani intr-un domeniu bine definit, care fac eforturi serioase pentru a intelege un subiect in toata complexitatea lui si pentru a o transmite publicului. In general, ei scriu articole lungi, care prezinta o larga diversitate de cazuri si de exceptii. Majoritatea jurnalistilor fac insa parte din categoria soferilor: incropesc articole din pura imaginatie, sau mai degraba pe baza cautarilor pe internet. Textele lor sunt partinitoare, scurte si – deseori ca o compensatie pentru cunostintele firave – au un ton critic, dispretuitor si plin de sine.
Aceeasi superficialitate se manifesta si in domeniul economic. Cu cat o companie este mai mare, cu atat este de asteptat ca directorul ei sa fie de ‘calitate extra’. Dedicarea, seriozitatea si consecventa sunt subevaluate – cel putin la nivelurile ierarhice superioare. Mult prea des actionarii si ziaristii din domeniul economic par sa considere ca aparentele si teatralitatea ofera rezultate mai bune – ceea ce, evident, nu-i asa.
Pentru a preveni efectul ‘cunostintelor de sofer’, Warren Buffet, partenerul de afaceri al lui Munger, a inventat o sintagma excelenta: ‘cercul de competenta.’ Intelegem intuitiv ceea ce e cuprins in interiorul cercului, insa doar partial tot ce se afla in afara lui. Iata una dintre cele mai bune recomandari ale lui Munger; ‘E bine sa ramai in ceea ce eu numesc cercul tau de competenta. Trebuie sa stii ce anume intelegi si ce nu. Marimea cercului nu este foarte importanta. Foarte important este sa stii insa unde ii este circumferinta’. Si Munger subliniaza urmatorul aspect: ‘Deci trebuie sa stii care iti sunt aptitudinile. Daca iei parte la jocuri la care ceilalti au aptitudini si tu nu, vei pierde. Iar asta-i la fel de sigur ca orice predictie pe care ai putea s-o faci. Trebuie sa-ti dai seama in ce domeniu ai un avantaj. Si trebuie sa ramai in interiorul cercului tau de competenta.’
In consecinta: fiti atenti la ‘cunostintele de sofer’. Nu confundati purtatorul de cuvant, crainicul, cititorul de scenarii, rostitorul de cuvinte frumoase sau generatorul de clisee cu cei care detin cunoasterea reala. Cum puteti face diferenta? Exista un indiciu inconfundabil: adevaratii experti isi recunosc limitele propriilor cunostinte; stiu ce anume stiu si ce nu stiu. Daca ajung in afara cercului lor de competenta, pastreaza tacerea sau spun, simplu, ‘Nu stiu’. Iar aceste cuvinte le rostesc fara a lasa impresia ca se scuza, ba chiar cu un dram de mandrie. De la ‘soferi’ auzim insa orice replica, mai putin pe aceasta.”
Up22122019
“Sa nu-ti platesti niciodata avocatul cu ora.
In secolul al nouasprezecelea, pentru a stavili o infestare cu sobolani, oficialitatile coloniale franceze din Hanoi au adoptat o lege: pentru fiecare sobolan mort predat autoritatilor, respectivul avea sa primeasca o recompensa. Da, multi sobolani au fost distrusi astfel, dar multi altii au fost special inmultiti in acest scop.
In 1947, cand au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moarta, arheologii au instituit un premiu in bani pentru fiecare fragment nou gasit. In loc sa caute alte fragmente, localnicii le-au rupt in bucati pe cele pe care le descoperisera, pentru a primi sume mai mari. In mod similar, in China secolului al nouasprezecelea s-a oferit la unn moment dat o recompensa pentru gasirea de oase de dinozaur. Fermierii care au dat de cateva pe pamantul lor le-au spart in fragmente mai mici si si-au incasat banii. Iar stimulentele moderne nu sunt nici ele mai bune. Consiliile de administratie ale companiilor promit bonusuri pentru atingerea tintelor propuse. Si ce se intampla? Managerii investesc mai multa energie in incercarea de a cobora nivelul obiectivelor, in loc sa se preocupe de dezvoltarea afacerii.
Toate acestea sunt exemple de tendinta a superraspunsului la stimulent. Atribuit lui Charlie Munger, acest nume impresionant desemneaza un fenomen banal: oamenii reactioneaza la stimulente facand ceea ce este in interesul lor. Remarcabile sunt doua lucruri: in primul rand, rapiditatea si caracterul radical al modului in care se schimba comportamentul oamenilor cand intra in joc sau sunt modificate stimulentele; si in al doilea rand, faptul ca oamenii reactioneaza la stimulentele in sine, nu la intentiile nobile aflate la baza lor.
Un bun sistem de stimulente inplica atat atentia, cat si rasplata. Un exemplu: in Roma antica, proiectantii si constructorii erau obligati sa stea sub podul pe care il realizasera, la ceremonia de inaugurare a acestuia. Un sistem ineficient, pe de alta parte, ignora sau uneori chiar perverteste obiectivul urmarit. De exemplu, cenzurarea unei carti ii sporeste celebritatea, iar recompensarea functionarilor bancari pentru fiecare credit vandut duce la portofolii de credit jalnice. Iar atunci cand castigurile directorilor generali au devenit publice, salariile astronomice nu s-au redus nici macar cu un cent, ci dimpotriva, au crescut, fiindca nimeni nu vrea sa fie ultimul pe lista in domeniul lui.
Daca vreti sa influentati comportamentul oamenilor sau al unor organizatii, puteti predica sus si tare despre valori si viziuni, sau puteti face apel la ratiune. Dar in uriasa majoritate a cazurilor, stimulentele functioneaza mai eficient. Si nu trebuie sa fie neaparat monetare; orice poate fi util, de la note mari la Premii Nobel si la tratament de VIP pe lumea cealalta.
Multa vreme am incercat sa inteleg ce anume ii determina pe nobilii educati ai Evului Mediu sa-si ia adio de la traiul lor confortabil, sa urce in sa si sa plece in cruciade. Toti stiau bine ca drumul pana la Ierusalim dura cel putin sase luni si ca trecea drept prin teritoriile inamice, si totusi isi asumau toate riscurile implicate. Si intr-un tarziu mi-am dat seama: daca scapau cu viata si se intorceau acasa, puteau pastra toate prazile de razboi, traind apoi pana la sfarsitul vietii lipsiti de grijile materiale. Iar daca mureau, ajungeau automat in lumea dreptilor ca martiri – cu toate beneficiile aferente situatiei. Deci in ambele cazuri aveau numai de castigat.
Sa ne inchipuim pentru o clipa ca, in loc sa puna mana pe averile inamicilor, razboinicii ar fi fost platiti cu ora. Ar fi insemnat ca sunt efectiv stimulati s-o taraganeze cat mai mult. Si atunci, de ce nu procedam la fel si cu avocatii, arhitectii, consultantii, contabilii si instructorii auto? Sfatul meu: renuntati la tariful cu ora si negociati de la inceput un pret fix.
Fiti circumspecti si in privinta consultantilor financiari care sustin anumite produse de gen; nu sunt interesati atat de bunastarea dumneavoastra, cat mai curand de comisionul pe care-l castiga vanzand respectivele produse. Acelasi lucru este valabil pentru planurile de afaceri ale intreprinzatorilor si bancilor de investitii. Deseori ele sunt lipsite de orice valoare fiindca, desigur, cei care le vand isi urmaresc propriile interese. Cum era proverbul acela? ‘Sa nu-l intrebi niciodata pe frizer daca ai nevoie de un tuns.’
In concluzie: fiti vigilenti cu privire la tendinta superraspunsului la stimulent. Daca modul de comportament al unei persoane sau al unei organizatii vi se pare greu de inteles, intrebati-va ce stimulent ar putea avea la baza. Va garantez ca veti putea explica in acest fel 90% din cazuri. Ce anume le sustine pe celelalte 10 procente? Pasiunea, idiotenia, psihoza si rautatea.”
Up25122019
“Gandirea inductiva nu este totusi poarta catre ruina; ba chiar se poate face avere pe seama ei, expediind cateva emailuri. Iata cum: redactati doua previziuni referitoare la piata bursiera – una in care prognozati ca preturile vor creste in luna care urmeaza si cealalta in care prevedeti o scadere in aceeasi perioada. Trimiteti-o pe prima prin email la 50 000 de persoane si pe cea de-a doua la alte 50 000 de persoane. Sa presupunem ca dupa o luna indicii bursieri au scazut. Acum puteti trimite doua noi mesaje, de data aceasta numai celor 50 000 care au primit predictia initiala corecta si pe care ii impartiti in doua grupuri; celor din primul grup le spuneti ca preturile vor scadea luna viitoare, iar celor din grupul al doilea, ca vor creste. Si continuati in mod similar. Dupa zece luni va vor mai ramane aproximativ o suta de persoane, carora le-ati trimis prognoze impecabile. Din punctul lor de vedere, sunteti un geniu. Ati dovedit ca aveti cu adevarat capacitati premonitorii. Unele dintre aceste persoane vor fi dispuse sa va incredinteze banii lor. Luati-i si plecati sa incepeti o viata noua in Brazilia.”
Up26122019
“La o lovitura de pedeapsa in fotbal, mingea are nevoie de mai putin de 0,3 secunde pentru a ajunge de la jucatorul care o suteaza in poarta – insuficient pentru ca portarul sa-i poata urmari traiectoria. El trebuie sa ia o decizie inainte ca mingea sa fie sutata. Jucatorii care executa loviturile de pedeapsa trag intr-o treime din cazuri pe mijlocul portii, intr-o alta treime spre coltul din stanga si in cealalta treime spre coltul din dreapta. Portarii au remarcat si ei, fara indoiala, acest lucru. Si totusi, ce fac? Plonjeaza ori spre stanga, ori spre dreapta; rareori raman in mijlocul portii, cu toate ca in medie cam in 33% din cazuri mingea intr-acolo se indreapta. De ce risca astfel sa primeasca un gol? Raspunsul este simplu: pentru salvarea aparentelor. Pare mai impresionant si mai putin jenant sa te arunci in directia gresita, decat sa stai locului si sa privesti mingea cum trece pe langa tine. Aceasta este ‘distorsiunea actiunii’: straduieste-te sa pari activ, chiar daca incercarea ta nu duce la nimic.”
Up01012020
“Dar cum ne afecteaza evenimentele negative – de pilda, pierderea unui prieten sau o afectare a maduvei spinarii? Si in acest caz supraestimam intensitatea si durata viitoarelor sentimente. De exemplu, cand punem punct unei relatii, avem impresia ca viata noastra nu va mai fi niciodata la fel. Cei in cauza sunt convinsi ca nu vor mai simti niciodata bucurie, dar dupa trei sau patru luni, incep sa-si caute un alt partener.
N-ar fi placut daca am sti cu exactitate cat de fericiti ne-ar face o masina noua, o alta cariera profesionala sau o relatie romantica? Ei bine, asta se poate. Tineti seama de urmatoarele aspecte pentru a lua decizii mai bune. 1) Evitati lucrurile negative cu care nu va puteti obisnui, precum naveta, zgomotul sau stresul cronic. 2) Asteptati-va doar la o multumire pe termen scurt din partea obiectelor si a realizarilor materiale, ca masini, case, castiguri la loto, bonusuri si premii. 3) Aspirati la cat mai mult timp liber si o cat mai extinsa autonomie posibil, deoarece efectele pozitive pe termen lung sunt oferite de obicei de ceea ce faceti in mod activ. Urmati-va pasiunile chiar daca, pentru ele, va cheltuiti o parte din venit. Investiti in prietenie. Pentru majoritatea persoanelor, statutul profesional asigura o fericire durabila, cu conditia sa nu schimbe concomitent mediul social. Altfel spus, daca ajungeti in postul de director general si fraternizati de acum inainte numai cu alti directori, efectul paleste rapid.”
Up02012020
“Dar cum reactionam in fata asteptarilor personale? Intrebarea ne aduce la efectul placebo – terapii care nu au capacitatea de a imbunatati starea de sanatate, si totusi o fac. Efectul de placebo a fost constatat la o treime din totalul pacientilor, insa nu i se cunoaste foarte bine modul de actiune. Tot ce stim este ca asteptarile altereaza biochimia creierului si, astfel, intregul organism. De aceea, bolnavii de Alzheimer nu pot beneficia de pe urma lui; maladia le afecteaza acea parte a creierului care guverneaza asteptarile.
Desi sunt intangibile, asteptarile au efecte concrete – au puterea de a schimba realitatea. Avem insa posibilitatea de a le deprograma? De a trai fara ele? Din pacate, nu. Dar le putem aborda cu mai multa precautie. Incercati sa aveti asteptari ridicate pentru dumneavoastra si pentru cei dragi. In acest fel va veti spori motivatia. In acelasi timp, reduceti-va asteptarile fata de lucrurile pe care nu le puteti controla – de pilda, fata de piata bursiera. Desi pare paradoxal, cea mai eficienta modalitate de a va proteja de surprizele neplacute este sa le anticipati.”
Up12012020
“Teama de regrete ne poate determina sa ne comportam irational. Pentru a atenua senzatia teribila din noi insine, tindem sa actionam conservator, pentru a nu ne departa prea mult de multime. Nimeni nu este imun la aceasta ‘boala’, nici macar cei mai siguri pe ei agenti de bursa. Statisticile arata ca in fiecare an pe 31 decembrie (ziua in care se evalueaza performantele si se calculeaza bonusurile), ei tind sa-si vanda actiunile mai ‘exotice’ si sa se conformeze maselor. In mod similar, teama de regret (si efectul de dota) nu ne lasa sa aruncam lucrurile care nu ne mai sunt necesare. Ne temem de remuscarile pe care le-am simti in improbabila evetualitate ca, la urma urmei, s-ar putea sa mai avem nevoie vreodata de baschetii aceia vechi.
Teama de regrete devine cu adevarat suparatoare cand se combina cu o oferta de tip ‘ultima sansa’. O brosura publicitara pentru safariuri titreaza: ‘Ultima sansa de a vedea rinocerii inainte de disparitia speciei.’ Daca pana azi nu v-ati sinchisit nicioadata de rinoceri, de ce-ati vrea sa calatoriti pana in Tanzania ca sa vedeti unul acum? E irational!
Sa spunem ca va doriti de mult timp o casa. Terenurile disponibile sunt tot mai putine; au mai ramas doar cateva cu deschidere la lac. Mai sunt trei, apoi doar doua si apoi numai unul. E ultima dumneavoastra sansa! Cu acest gand in minte, cedati si cumparati ultima parcela de teren la un pret exorbitant. Teama de regrete v-a facut sa credeti ca aveti de-a face cu o oferta unica, desi de fapt terenuri cu deschidere la lac vor aparea mereu pe piata. Vanzarile de proprietati superbe nu se vor opri curand. ‘Ultima sansa’ ne panicheaza, iar teama de regrete ii poate coplesi pana si pe cei mai calculati intreprinzatori.”
Disponibila pentru imprumut.