“Va intrebati probabil cum de-am ajuns o baltoaca de mazga. Explicatia e simpla. S-a intamplat intr-o singura zi.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“M-am nascut aici, in Lakefront. Parintii mei spun ca am venit pe lume ‘racnind de-au zdranganit ferestrele’. O zic de parc-ar fi chestia cea mai amuzanta de pe lume.
‘Ce ironie’, asa crede tata.
In caz ca n-ati ghicit, sunt destul de tacuta. Asa am fost de cand ma stiu. Chestia aia de la nastere a fost o intamplare. Oricum, am frati mai mari si mai galagiosi. Mama zice ca eram mai vorbareata cand eram mica, asa ca am urmatoarele teorii:
(a) am obosit tot incercand sa ma fac auzita peste sora si fratele meu si am inceput sa-mi tin gura…
(b) dupa ce ei au crescut si au devenit tot mai ocupati, n-am mai avut cu cine sa mai vorbesc decat cu adultii. Si cine vrea sa stea de vorba cu niste adulti?
Apropo, faptul ca am o sora si un frate mult mai mari decat mine ma face sa fiu un fel de ‘copil-surpriza’. Incerc sa nu ma gandesc la asta.”
Up21032020
“Ma ascund la toaleta pana la ultima ora. Mai trebuie sa rezisti la o singura ora, imi spun. Nu pot sa nu observ ca azi am vorbit o groaza singura. Si m-am ascuns in baie.
Nu stiu cum de am parte de toata baia. Poate ca fata cu Iahnia a explodat in cele din urma. Poate ca gasca obsedata de machiaj a hotarat ca la ora asta din zi e prea tarziu sa mai impresioneze pe cineva. Oricum, ma bucur ca nu stie nimeni ca-s aici.
Plang ca sa ma linistesc. Incetez destul de repede, si e numai bine pentru ca trebuie sa inceapa ora urmatoare. Cred ca-mi trece criza de plans asa de repede fiindca nu ma simt doar umilita, ci si furioasa. Plansul de furie e mai rapid decat cel de tristete. Si mai violent.
Sunt furioasa pe Tyler Ross si pe prietenii lui.
Sunt furioasa pe Brianna.
Dar cel mai tare sunt furioasa pe mine.
Cum de-am lasat sa se intample asa ceva? Mama zice ca lucrurile nu se intampla niciodata fara motiv. Inca mai incerc sa-mi dau seama care ar fi motivul. Asa trebuia, ca naufragiul meu emotional sa-i distreze pe toti? Atunci misiunea a fost complet indeplinita.
Ma stropesc cu apa pe fata. Am ochii cam injectati, dar nu-mi mai pasa. Am luat hotararea ca maine s-o fac pe bolnava, iar dupa aceea ma mut in Singapore. (Sau in orice alt oras din strainatate. Doar ca imi place cum suna Singapore.)
Cobor la parter, o iau prin labirint, apoi ma indrept spre scarile din spate. Culoarul e aglomerat, dar nici macar nu-mi mai fac griji ca o sa ma ciocnesc de cineva. Probabil ca lumea susoteste despre mine, dar imi tin capul in pamant si evit toate privirile.
Ultima ora este cea de arta. Se tine la subsol. Banuiesc ca se tine acolo jos din cauza substantelor care se simt in aer.
De obicei e ora mea preferata, dar acum nu ma mai intereseaza decat sa rezist pana se suna de iesire. Azi sunt cu atat mai incantata ca se tine la subsol, pentru ca e departe de civilizatie (adica de umilinta). Si alte vesti bune: cursul de arta e optional, asa ca Joe Lungo si majoritatea colegilor mei nu participa.
Vestea proasta: Tyler Ross, da.”
Disponibila pentru imprumut.
Daca vrei cartea ta, click aici.