“Vocea iesea dintr-o placa de metal dreptunghiulara, cu colturile rotunjite, ca o oglinda opaca, incastrata in peretele din dreapta. Winston rasuci un buton si volumul vocii scazu putin, desi cuvintele se puteau distinge in continuare. Volumul aparatului (care se numea tele-ecran) putea fi redus, dar nu exista nici o modalitate de a-l opri cu totul.”
Cartea o poti cumpara de aici sau de aici.
“In spatele lui Winston, vocea din tele-ecran debita in continuare ceva despre fonta si depasirea celui de-al Noualea Plan Trienal. Tele-ecranul receptiona si, in acelasi timp, transmitea. Intercepta orice sunet mai puternic decat o soapta foarte inceata pe care l-ar fi produs Winston. In plus, atata timp cat ramanea in campul vizual al placii de metal, Winston putea fi si vazut, nu doar auzit. Evident, nu exista nici o modalitate de a sti cand erai de fapt urmarit. Nu se putea decat specula despre cat de des si prin ce sisteme Politia Gandirii intra pe cate un fir individual. Era chiar posibil sa urmareasca pe toata lumea, tot timpul. Oricum, puteau sa-ti intre pe fir oricand doreau. Trebuia sa traiesti – si traiai, dintr-o obisnuinta ce devenise instinct – pornind de la premisa ca fiecare sunet pe care-l faceai era auzit si fiecare miscare era scrutata daca nu o faceai in intuneric.
Winston ramasese cu spatele la tele-ecran. Era mai sigur asa, desi, dupa cum stia foarte bine, chiar si un spate poate fi revelator. La un kilometru distanta, Ministerul Adevarului, locul sau de munca, se inalta imens si alb peste peisajul jegos. Aceasta, se gandi el cu un soi de dezgust vag, aceasta este Londra, principalul oras din Aerodromul Unu, a treia provincie ca numar de locuitori a Oceaniei. Incerca sa-si starneasca vreo amintire din copilarie care sa-i spuna daca Londra fusese intotdeauna asa. Au existat dintotdeauna aceste privelisti cu cladiri de secol nouasprezece paraginite, cu laturile proptite cu grinzi de lemn, cu ferestre carpite cu carton si acoperisuri de tabla ondulata, cu gradini ale caror ziduri salbatice se apleaca in toate directiile? Si locurile bombardate, unde pulberea de la tencuiala se ridica in vartejuri si pufulita se intinde peste gramezile de moloz, si portiunile mai mari curatate de bombe, unde s-au inaltat colonii sordide de cocioabe de lemn, ca niste cotete de gaini? Degeaba insa, nu-si putea aminti: din copilaria lui nu mai ramasese nimic, in afara de o serie de tablouri luminoase, izolate si, in mare parte, lipsite de noima.”
Up29042020
“Winston apela ‘numere anterioare’ pe tele-ecran si solicita numerele corespunzatoare din Times, care iesira din tubul pneumatic dupa doar cateva minute. Mesajele pe care le primise se refereau la articole sau stiri care, dintr-un motiv sau altul, trebuiau modificate ori, conform exprimarii oficiale, rectificate. De exemplu, din numarul de pe saptespreze martie al ziarului Times reiesea ca Fratele cel Mare anticipase in discursul din ziua precedenta ca pe frontul sud-indian nu se va intampla nimic, dar ca se va lansa in curand o ofensiva eurasiana in Africa de Nord. Ce s-a intamplat de fapt a fost ca Inaltul Comandament Eurasian si-a lansat ofensiva in India de Sud si a lasat Africa de Nord in pace. Ca urmare, paragraful respectiv din discursul Fratelui cel Mare trebuia rescris in asa fel incat sa anticipeze evenimentul care s-a intamplat de fapt. Sau, la fel, numarul din nouasprezece decembrie publicase prognozele oficiale pentru productia de diferite categorii de bunuri de consum in trimestrul al patrulea din 1983, care era si al saselea trimestru al celui de-al Noualea Plan Trienal. Numarul de azi continea o prezentare a productiei efective, din care reiesea ca in fiecare caz prognozele fusesera profund eronate. Treaba lui Winston era sa rectifice cifrele anterioare pentru a le face sa corespunda celor ulterioare. Al treilea mesaj se referea la o eroare foarte simpla, care putea fi rezolvata in cateva minute. Cu foarte putin timp in urma, in luna februarie, Ministerul Belsugului facuse promisiunea (‘angajamentul ferm’ fusesera cuvintele oficiale) ca in 1984 nu va mai avea loc nici o reducere a ratiei de ciocolata. De fapt, dupa cum stia deja Winston, la sfarsitul saptamanii in curs ratia de ciocolata urma sa fie redusa de la treizeci la douazeci de grame. Tot ce avea el de facut era sa inlocuiasca promisiunea initiala cu un avertisment cum ca la un moment dat, prin aprilie, va fi, probabil, necesara reducerea ratiei.
De indata ce rezolva aceste mesaje, prinse corecturile dictatranscrise de exemplarele corespunzatoare din Times si le impinse in tubul pneumatic. Apoi, cu un gest devenit aproape inconstient, mototoli mesajul original, precum si notitele facute de el, si le arunca in gaura de memorie pentru a fi mistuite de flacari.
Ce se intampla in labirintul invizibil spre care ducea tubul pneumatic Winston nu stia in amanunt, dar avea o imagine generala. De indata ce toate corecturile care se dovedeau necesare intr-un numar de Times erau adunate si colationate, numarul era retiparit, exemplarul original era distrus, iar exemplarul corect era arhivat in locul celui precedent. Acest proces de modificare continua se aplica nu doar ziarelor, ci si cartilor, periodicelor, brosurilor, afiselor, pliantelor, filmelor, coloanelor sonore, desenelor animate, fotografiilor – oricarui fel de scrieri sau documente care ar fi putut avea vreun fel de semnificatie politica sau ideologica. Trecutul era actualizat zi de zi si aproape minut de minut. Astfel se putea demonstra cu dovezi scrise ca toate previziunile Partidului fusesera corecte. Nici unei stiri sau opinii exprimate care contrazicea necesitatile momentului nu i se permitea sa ramana inregistrata.”
Up30042020
“Bineinteles, Partidul pretindea ca i-ar fi eliberat pe proli din sclavie. Inainte de Revolutie fusesera persecutati oribil de catre capitalisti, fusesera infometati si biciuiti, femeile fusesera silite sa lucreze in minele de carbuni (de fapt femeile continau sa lucreze in minele de carbuni), iar copii lor erau vanduti fabricilor de la varsta de sase ani. Simultan insa – si respectand principiile dublugandirii -, Partidul prapavaduia conceptia ca prolii erau inferiori de la natura si trebuiau sa ramana supusi, ca niste animale, prin aplicarea catorva reguli simple. In realitate se stiau foarte putine despre proli. Nu era nevoie sa se stie prea multe. Atata timp cat continuau sa munceasca si sa se inmulteasca, celelalte activitati ale lor erau nesemnificative. Parasiti in voia sortii, ca niste vite lasate de capul lor pe sesurile Argentinei, ei se intorsesera la un stil de viata ce li se parea firesc, la un soi de model ancestral. Se nasteau, cresteau pe drumuri, incepeau sa munceasca de la doisprezece ani, treceau printr-o scurta perioada de inflorire a frumusetii si dorintei sexuale, se casatoreau la douazeci de ani, ajungeau la varsta a doua la treizeci si, in marea majoritate a cazurilor, mureau la saizeci. Orizontul mintii le era umplut de munca fizica grea, de treburile casei si ingrijirea copiilor, de galceve meschine cu vecinii, filme, fotbal, bere si, mai presus de toate, jocuri de noroc. Nu era greu sa-i tii sub control. Cativa agenti ai politiei Gandirii circulau tot timpul printre ei, raspandind zvonuri false si identificandu-i, iar apoi eliminandu-i pe cei putini despre care se credea ca ar fi capabili sa devina periculosi, dar nu se incerca deloc indoctrinarea lor cu ideologia Partidului. Nu era de dorit ca prolii sa aiba sentimente politice puternice. Nu li se pretidea decat un patriotism primitiv, la care sa se poata apela ori de cate ori era nevoie sa li se impuna mai multe ore de munca sau ratii mai mici.”
Up02052020
“Scopul Partidului nu era doar sa impiedice barbatii si femeile sa-si creeze legaturi pe care acesta nu le-ar putea controla. Scopul real, nedeclarat, era acela de a elimina orice placere din actul sexual. Dusmanul nu era atat iubirea, cat erotismul – atat in cadrul casniciei, cat si in afara ei. Toate casatoriile intre membrii de partid trebuiau aprobate de o comisie numita in acest scop si, chiar daca principiul n-a fost niciodata enuntat fatis, permisiunea era intotdeauna refuzata daca membrii cuplului dadeau impresia ca ar fi atrasi fizic unul de altul. Singurul scop acceptat al casniciei era acela de a naste copii in beneficiul Partidului. Actul sexual trebuia privit ca o operatie minora si usor dezgustatoare, cum ar fi o clisma. Nici acest principiu nu era exprimat vreodata clar in cuvinte, dar era inculcat tuturor membrilor de Partid inca din copilarie. Existau chiar organizatii, cum ar fi Liga Anti-Sex a Tineretului, care propavaduiau abstinenta totala pentru ambele sexe. Toti copiii trebuiau sa fie zamisliti prin inseminare artificiala (insemart, cum i se spunea in neolimba) si crescuti in institutii publice. Winston isi dadea seama ca ideea nu trebuia luata foarte in serios, dar se potrivea cumva cu ideologia de ansamblu a Partidului. Partidul incerca sa ucida instinctul sexual sau, daca acesta nu putea fi ucis, atunci macar sa-l denatureze si sa-l manjeasca. Nu stia de ce lucrurile stateau asa, dar parea firesc sa stea asa. Iar in cazul femeilor eforturile Partidului erau in mare parte incununate de succes.”
Up03052020
“Am fost si eu la scoala, dragule. Prelegeri lunare despre sex pentru cei peste saisprezece ani. Si la Miscarea Tineretului. Ti-o vara in creier ani la rand. As zice ca in majoritatea cazurilor functioneaza. Dar, evident, n-ai de unde sa stii sigur: oamenii sunt teribil de ipocriti.
Incepu sa dezvolte tema. Pentru Julia totul revenea la propria ei sexualitate. De indata ce se ajungea la acest subiect, era cumva capabila de o mare perspicacitate. Spre deosebire de Winston, pricepuse intelesul ascuns al puritanismului sexual al Partidului. Nu era vorba doar de faptul ca instinctul sexual crea o lume proprie, care ramanea in afara controlului Partidului si, prin urmare trebuia distrusa – in masura in care era posibil. Aspectul mai important era acela ca privatiunile sexuale duceau la isterie, care era bine-venita, deoarece putea fi transformata in inflacarare razboinica si abnegatie fata de conducator. Sau, conform, spuselor ei:
– Cand faci dragoste, consumi energie, iar apoi te simti fericit si nu-ti mai pasa de nimic. Ei nu suporta ca tu sa te simti asa. Vor sa debordezi permanent de energie.”
Up04052020
“Din momentul in care au aparut masinariile, tuturor celor cu mintea limpede le-a fost clar ca necesitatea muncii omenesti istovitoare si, intr-o mare masura, necesitatea inegalitatii dintre oameni disparusera. Daca masinariile ar fi utilizate voit in scopul acesta, foametea, munca in exces, mizeria, analfabetismul si bolile ar putea fi eliminate in cateva generatii. De fapt, chiar si fara a fi utilizate in acest scop, doar printr-un proces oarecum automat, de generare a unei avutii care ar fi fost imposibil sa nu se distribuie, la sfarsitul secolului al nouasprezecelea si inceputul secolului douazeci masinariile au imbunatatit semnificativ nivelul de trai al omului de rand timp de vreo cincizeci de ani.
In acelasi timp insa a devenit limpede ca o crestere generala a avutiei ameninta cu distrugerea – si, intr-un fel, reprezenta chiar distrugerea – societatii ierarhice. Intr-o lume in care intreaga populatie ar fi avut program de lucru scurt, ar fi avut suficienta mancare, ar fi locuit intr-o casa cu baie si frigider si ar fi detinut o masina sau chiar un avion, forma cea mai evidenta si, probabil, cea mai importanta de inegalitate ar fi disparut. Daca devenea generalizata, bogatia nu avea sa mai confere nicio distinctie. Evident, se putea imagina o societate in care avutia – inteleasa ca proprietate asupra bunurilor si articolelor de lux personale – sa fie distribuita echitabil, in timp ce puterea sa ramana in mainile unei mici caste privilegiate. In practica insa o asemenea societate nu si-ar fi mentinut stabilitatea prea multa vreme. Daca toata lumea s-ar bucura in egala masura de siguranta si confort, acea masa imensa de oameni care de obicei raman indobitociti de saracie s-ar educa si ar invata sa gandeasca pe cont propriu, iar odata ce ar face asa ceva, mai devreme sau mai tarziu si-ar da seama ca minoritatea privilegiata nu are absolut nici un rost si ar desfinta-o.”
Up05052020
” – Primul lucru pe care trebuie sa-l intelegi este ca aici nu exista martiraje. Ai citit despre persecutiile religioase din trecut. In Evul Mediu a existat Inchizitia. A fost un esec. Si-a propus sa eradicheze erezia si a sfarsit prin a o perpetua. Pentru fiecare eretic ars pe rug, au aparut alte mii. De ce? Deoarece Inchizitia si-a ucis dusmanii in public si i-a ucis cat timp acestia nu s-au cait pentru nimic – de fapt i-au ucis tocmai pentru ca nu s-au cait. Oamenii au murit pentru ca au refuzat sa-si renege convingerile. In mod firesc, victimei i-a revenit toata gloria, iar inchizitorului care a ars-o pe rug, toata rusinea. Mai tarziu, in secolul douazeci, au existat sisteme totalitate, cum li se spunea. Au fost nazistii germani si comunistii rusi. Rusii au persecutat erezia cu si mai multa cruzime decat Inchizitia. Si au crezut ca au invatat din erorile trecutului. In orice caz, stiau ca nu trebuie sa creeze martiri. Inainte de a-si supune victimele unor procese publice, se straduiau sa le distruga demnitatea. Le frangeau rezistenta treptat, prin tortura si izolare, pana ce ajungeau niste nenorociti lingusitori si detestabili, care marturiseau orice li se punea in gura, se acopereau de mizerii, se acuzau unii pe altii si se ascundeau unii in spatele altora, cersind scancit mila. Cu toate astea, peste doar cativa ani s-a intamplat din nou acelasi lucru. Mortii au devenit martiri, iar felul in care cedasera a fost uitat. Si iarasi zic: de ce s-a intamplat asa? In primul rand din cauza ca marturisirile le fusesera, evident, smulse cu forta si nu erau adevarate. Noi nu comitem astfel de greseli. Toate marturisile facute aici sunt adevarate. Noi le facem sa fie adevarate. Mai presus de toate insa, nu le permitem mortilor sa se ridice impotriva noastra. Trebuie sa incetezi sa-ti imaginezi ca posteritatea te va razbuna, Winston. Posteritatea nu va auzi niciodata de dumneata. Vei fi extras din istorie fara sa lasi vreo urma. Te vom transforma in gaz si te vom imprastia in stratosfera. Nu va ramane nimic din dumneata: nici un nume in vreun registru, nici vreo amintire intr-un creier viu. Vei fi anihilat atat in trecut, cat si in viitor. Nu vei fi existat niciodata.”
Disponibila pentru imprumut.
Daca vrei cartea ta, click aici sau aici.