“Am pus mana pe capastrul calului de langa, un sur lenes, caruia nu ii pasa de ce se intampla in jurul lui, si l-am mutat la cativa metri distanta de murg. Voiam sa ii vad ochii si as fi dat leafa mea pe o luna sa vad in ei ura de sange de roman.”

Cartea o poti cumpara de aici.

” ‘Asta e un cal calarit de goti. Nu are rost sa il iei, o sa te darame la prima incercare sa te sui pe el.’, a spus stirbul, nedandu-si seama ca exact asta cautam. M-am apropiat prin lateral, iar calul a intors privirea, s-a uitat la mine lipsit de orice teama, frematand din nari nervos. Era al meu, eram sigur acum de asta.

‘Fii atent! Hai sa tragem la sorti cine pune mana pe el, ce zici? Sa decisa zeii!’

Stirbul a ranjit catre mine si a dat din cap afirmativ, asa ca am luat de jos doua fire de iarba. Si in timp ce treceam cu unghia peste unul dintre ele, ca sa le masluiesc, am continuat sa vorbesc, ca sa il distrag de la ce faceam.

‘Nu stiu de ce, dar in ultima vreme ma simt al naibii de norocos. Am aruncat un rege in aer si l-am omorat, facand o intreaga armata sa fuga, speriata. In cateva ore o sa-l intalnesc pe Aurelian, care tine sa imi multumeasca personal pentru aportul adus in acest razboi. Este imposibil sa nu castig.’

Smecheria era destul de simpla si o dezvoltasem in cortul nostru, la comun, ca sa castigam ratii in plus sau ore mai multe de somn, in fata altor unitati. Am apasat pe un fir de iarba, pe cel mai lung dintre ele, cu unghia, ca sa se rupa atunci cand intalneste cea mai mica rezistenta, dupa care i-am infasurat coada in jurul degetului mare. Daca cel care tragea , nimerea firul mic, il lasam sa o faca si castigam. Daca nimerea firul mare, strangeam un pic din pumn, si el lua doar partea superioara. Castigam oricum, pentru ca eu tineam firele de iarba. Trebuia doar sa fiu atent ca sa nu se simta la mana cand se rupe firul lung, sa nu ma dau de gol. La inceput, cu ani in urma, am pornit cateva incaierari pentru ca am fost prins trisand, dar acum eram prea experimentat ca sa mi se mai intample asta.

Stirbul, ranjind parca in ciuda, ca sa isi arate dintele lipsa, a pus mana direct pe firul lung si a tras cu putere. I-am vazut dezamagirea pe fata cand a tras doar de un ciot de fir. L-am ridicat pe celalalt, evident mai lung.

‘E o zi buna azi. Este calul meu.’

‘Sa ti-o trag!’

M-am intors catre murgul care incepuse din nou sa fornaie amenintator catre mine si i-am soptit.

‘O sa te numesc Gothicus. O sa fim cei mai buni prieteni. Si eu ii urasc pe romanii astia nenorociti la fel de mult ca si tine!’ ”

Up05062020

“Pe campurile de antrenament de langa castra Romula-Malva, trupele Legiunii a XIII-a Gemina se aliniau, incet, in formatie. De la cateva sute de metri distanta, calare pe calul lui, Flavius privea toata procesiunea incruntat. Nu era o zi normala, de inspectie. Si inca era confuz cu privire la sentimentele lui. Pe langa confuzia deciziilor care vor veni, era si suparat. Cel putin simtea nevoia sa fie suparat pe soldatii lui si pe intreaga legiune.

Soldatii erau, din punctul lui de vedere, precum niste copii care se comporta ireprosabil in fata parintilor doar pana aceastia dispar din raza vizuala. Dupa care se transforma in adevarati monstri, incep sa se certe, sa se loveasca, sa distruga, sa urle. Cand ajungi in fata lor si vezi haosul creat, tot ce iti ramane sa faci este sa intrebi ce s-a intamplat. Si fiecare copil va arata cu degetul catre celalalt, cu lacrimile siroind.

Si cum fiecare legiune avea oaia ei neagra, in Legiunea a XIII-a aceasta se numea Tiberius. El era copilul care facea prostii chiar si cand parintele se uita la el. Dadea sentimentul mereu ca nu ii pasa de pedepse, ca nu ii pasa de nicio forma de autoritate. Flavius incercase sa intelaga relatia pe care o are cu fratele sau si de ce s-a ajuns in acest punct, dar inca nu gasea un raspuns.

Cumva banuia faptul ca si el este de vina, ca in felul asta isi alimenta o teama, cum ca s-ar putea sa nu fi e pregatit sa conduca o legiune, la varsta asta. Prefera sa ii dea o oarecare libertate fratelui lui, stiind ca va avea intotdeauna pe cine sa fie suparat si pe cine sa arate cu degetul.

‘Ce copilarie din partea mea!’, se gandi Flavius. Dar era adevarat, inca nu era pregatit sa conduca o legiune cu o mana de fier. Mai avea nevoie de cativa ani, oricate marsuri ar face, oricate revolte ar stinge si oricate razboaie ar duce. Daca in toata istoria relatiei dintre el si Tiberius ar fi intevenit ca sa stopeze comportamentul lui, sa il tina la distanta, sa il pedepseasca exemplar sau sa il transfere catre alta legiune, ar fi ramas singur, doar el cu gandurile lui. Cu teama care il rodea in interior, ca nu se poate ridica la nivelul numelui pe care il poarta.”

Disponibila pentru imprumut.

Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *