“In materie de principii era imbatabila. Toata filosofia vietii ei incapea intr-un cuvant. ‘Trage-le-o!’ Mai multi indivizi, care s-au lasat pacaliti de aspectul ei fragil si de aerul nauc, au infundat urgenta. Cand zic ‘indivizi’, nu fac deosebirea intre colegi de-ai nostri ori obsedati de-ai Ghermanei.”
Cartea o poti cumpara de aici sau de aici.
“Am dat din cap incantat, doar-doar m-o scuti. Parca eu aveam idee pe unde misuna aia acum.
– Te dai mare parasuta, ba, da-n capu’ tau e bezna ca-ntr-un cur de negru. Mai bine ai da o fuga la ‘Ulan’.
Imbucatura mi-a venit inapoi si-am strans dintii sa n-o scap in tava. Era cat p-aci s-o iau pe blonda in brate, dar experienta ma opri la tanc. M-am ridicat si am adus cafele. Rielke ma privi tinta.
Daca ai impresia ca vrei sa te dai la mine, zise, mai bine interneaza-te.
Ne-am despartit totusi buni prieteni cand si-a tras casca pe cap si s-a dus sa se suie in elicopter. Cred ca avea munitie si-n fund.
Am luat bulevardul pieptis. Era zapuseala ca-n iad si circulatia se blocase din nou la poalele blocului Filidor. Am mers pe jos vreo doua sute de metri, apoi am cotit, indreptandu-ma spre zona comerciala, desi stiam prea bine ce ma asteapta. Inca mai puteam distinge in departare mugetul Industriilor. La inceput fusese departe de oras. Pe urma orasul si milioanele lui se repezisera intr-acolo intr-un acces de nebunie. Acum nu mai puteai sa faci o suta de pasi fara sa dai peste cate un galbejit proptit in usa unui automat de oxigen, inspirand disperat.
Ma tragea ata spre Talid, dar m-am tinut bine. Oricum, la ora asta as fi gasit totul stralucind de curatenie. Nicio gaura, niciun ciob si pe deasupra atatea dosuri transpirate, atata ‘iarba’ disimulata, atata viclenie si prostie pe metru patrat, ca nu mi-ar fi picat deloc bine. Am ocolit de departe pana si Rupert cel Mare.
Intre trotuare, ca intre maluri, curgea lenes un fluviu de glisoare si pachete mari de baterii solare pe roti, dar sa nu va-nchipuiti ca aerul parea mai sanatos din pricina asta. Grosul carnatului de vehicule se tara pe antichitati cu explozie, care sugeau cam o treime din productia de titei sintetic. Caroseriile lor purtau cu mandrie insemnele vietilor curmate sub chipul unor jupuituri si busituri prost carpite. Tot la doua-trei ore, mai multi tampiti, care se aventurau scarbiti de viata de pe un trotuar pe celalalt, isi imprastiau ciolanele pe asfalt, spre bucuria bancilor de organe.”
Up10082020
“Putea sa mangaie linistit o bomba asezata la picioarele lui si sa-si inchipuie ca e mata. Travestiul meu si vizita pe care i-o faceam nu se vedeau.
– Spune-mi tu ce caut si ce astept, i-am zis cam intepat.
De fapt, ma bizuiam pe praful de sub talpile lui. Furnicarul de agenti care cumparau si vindeau in numele lui, furnicarul de nevazuti care-si varau nasul peste tot pe unde se simtea naduseala banului, care ciordeau informatia, oricat de marunta, si-i dadeau drumul inapoi pe teava. Naimitii care intoxocau cu zvonuri pentru a innebuni pietele si din cand in cand isi permiteau luxul de a ridica putin cearceaful de pe adevarul gol-golut. Daca Abdul Rahman ar fi saltat un deget, as fi putut gasi un ac pierdut pe Talid acum doi ani. Pacat numai ca el salta degetele cam greu, iar eu intr-adevar nu aveam habar prea bine ce caut.
– Tot mai esti in politie? ma intreba.
– Sigur, am zis. Ce crezi?
– In care? Simti cat e de moale?
Adica bucata de covor pe care stateam amandoi. Sigur ca nu astepta un raspuns de la unul ca mine. Nici eu n-am chitait.
– Halal prezent, surase el. Halal viitor. Nu simti?
Sclifoseli de om cu bunastare. Unul care-si petrece viata incercand sa-si fereasca pielea si sa se sature macar o data pe zi nu face deosebirea precisa intre trecut, prezent si viitor. Mori inainte de a invata sa traiesti ca lumea. Asta-i necazul cu orasul nostru.
A trebuit sa-i ascult cate o vorba la cinci minute si sa-i surad din cand in cand, pentru ca asa cerea eticheta. Am trecut in revista toate cunostintele comune. Pe Talid incepuse noaptea, o noapte calduroasa prin care se strecurau duhorile faradelegilor, fumul ambalajelor puse pe foc si tot mai multe naluci. Apoi l-am simtit induplecandu-se.
– Nu-mi place cand mi se sparg vitrinele cu trasoare, zise fara nicio introducere. As fi multumit daca ai deznoda povestea asta.
– Ca sa-ti spun drept, am suspinat, in noaptea aia am dat si eu un incarcator in geamurile tale.
– E altceva, zambi larg. Tu esti oaspetele meu oricand.
L-am lasat sa astepte un semn de recunostinta.
– Cauti un copil. Un peste caruia i-am dat voie sa umble prin imprejurimi il folosea ca pe-un fel de ciobanas pentru fetele lui. Tu crezi ca daca o sa-l gasesti ai sa apuci un fir.”
Up18082020
“Am ocolit un vagonet intepenit pe sinele incastrate in alee si m-am oprit. Nu voiam sa ma joc de-a v-ati ascunselea. Nu voiam ca altcineva sa dicteze regulile. M-am asezat pe vine, iar pata intunecata a vagonetului m-a supt ca si cum as fi fost desprins de acolo. In pragul noptii care venea, departe de luminile reconfortante ale strazii, am asteptat si-am ascultat zgomotele.
Erau milioane de zgomote. Am auzit rugina crescand molecula cu molecula, in toate directiile, muscand cu blandete carnea metalului si lasandu-l sa sangereze linistit. Am auzit curentii de aer veniti sa se joace prin hatisurile dense ale instalatiilor, ratacind drumurile si scanteind acolo neajutorati. Mi-a ajuns la ureche forfota miliardelor de picaturi ale condensului, unicate, lovind cu regularitate de ceasornic, sapand, gasind cu precizie de ani buni acelasi, mereu acelasi loc. In pacea pe care mama natura intelesese sa o instapaneasca aici, un singur lucru era nelalocul lui. Lucrul acela eram eu.”
Up31082020
“N-am fost niciodata intr-un gang de neon fiindca as fi avut nevoie intr-adevar de el. Ba m-am dus dupa cineva pentru o informatie, rareori cand coboram in strada, ba am vazut inregistrari-scoala cu diverse tipuri de infractiuni savarsite intr-un asemnea loc. La multe dintre perversiunile acelea am ras cu lacrimi…
Esti singur? Cine nu e? Tu-e frica, te-a luat, asa, un tremur nesuferit care-ti unge viscerele si aproape ca-ti paradeste sfincterul? Fii multumit ca traiesti. Cine nu se mai scapa cateodata pe el? Te-a parasit amica, ti-ai pierdut slujba, ai dat chix in doua tentative de sinucidere? Fleacuri! Poti reusi a treia oara. Ori lasa pe altul, care se pricepe, sa ti-o faca. Cate nu se intampla in lumea orasului asta, si cine ai vrea sa le duca in spinare daca nu tu?
Dar vine o clipa cand parca s-au vorbit toate sa te inabuse. O clipa in care aerul nu mai poate fi respirat, apa nu se mai lasa bauta, privesti inconjuratoarele si nu pricepi, nu mai pricepi nimic din ele. E doar o clipa care trebuie depasita. Ai putea sa-ti pui capat zilelor.
Problema e ca tu vrei sa continui. Atunci mergi acolo si-ti incarci bateriile. Nu dureaza mult si nu doare.
Intre doua strazi paralele, unde negustorasii nu si-au adapostit marfa, in vezica unui bloc, ori intre doi pereti neprieteni, a crescut un tunel scund, de vreo treizeci-patruzeci de metri lungime. E caldut si placut la umblat si e atat de liniste acolo incat multi nu se mai indura sa plece. Iti poti auzi gandurile.
Aici intunericul a fost spalat ca un jeg de pe fiecare muchie, din fiecare ascunzis, iar daca ai patruns inauntru ti-l scoate si din urechi. Lumina e coplesitoare. Ea curge fara incetare, atat de proaspata, de puternica si de curata incat spala orice. Si, o data intunericul gonit, uratul se lipeste iarasi de tine greu, greu de tot.
Asa ca intra intr-o noapte, cand duci lipsa de aer, sprijina-te de unul dintre peretii captusiti cu unitati luminofore si lasa-te in voia gangului de neon. Totul se spala pe lumea asta. Daca nu definitiv, macar cat sa mai poata fi folosit o vreme. Creierul e un astfel de lucru.”
Disponibila pentru imprumut.
Daca vrei cartea ta, click aici sau aici.