“Trebuie sa precizez din capul locului ca aceasta carte ii va dezamagi pe cei care asteapta sa gaseasca in ea sfaturi facile privind arata de a iubi. Din contra, acest volum isi propune sa arate ca iubirea este un sentiment pe care nu orice ins si-l poate permite, indiferent de nivelul sau de maturizare.”
Cartea o poti cumpara de aici sau de aici.
“Cea de-a treia eroare care duce la ipoteza ca nu se poate invata nimic despre iubire vine din confuzia dintre experienta initiala de a cadea prada dragostei si starea permanenta de a fi indragostit, sau mai bine zis, de a ‘mentine’ o stare de dragoste. Daca doi oameni care nu se cunosteau, asa cum se intampla cu noi toti, lasa dintr-o data sa cada zidul dintre ei si se simt aproape, se simt o singura fiinta, acest moment de unire reprezinta cea mai minunata, cea mai pasionanta experienta din viata lor. Este cu atat mai minunat pentru persoanele care au fost ignorate, izolate, lipsite de iubire. Miracolul acestei intimitati bruste devine adesea mai lesne de indeplinit daca este insotit sau initiat de atractia sexuala si consumarea actului sexual. Cu toate acestea, felul acesta de iubire nu este in sine foarte durabil. Cei doi oameni ajung sa se cunoasca bine, intimitatea lor isi pierde din ce in ce mai mult din aura de miraculos, pana cand dezamagirile si plictisul reciproc omoara ceea ce a mai ramas din pasiunea de odinioara. Dar ei nu stiu nimic din toate acestea la inceput. De fapt, ei iau atractia puternica pe care o simt unul fata de celalalt, aceasta ‘nebunie’, ca o dovada a intensitatii iubirii lor, desi aceasta ar arata cu adevarat doar cat de singuri se simteau inainte.
Aceasta atitudine – ca nu exista nimic mai simplu decat sa iubesti pe lume – continua sa fie conceptia predominanta asupra iubirii, cu toate ca lucrurile nu par sa stea deloc asa. Nu exista nimic in lume, nicio activitate si niciun proiect, care sa inceapa cu atata speranta, si care sa sfarseasca prost atat de adesea precum iubirea. Daca ar fi fost vorba de orice alta activitate, oamenii s-ar fi intrebat care sunt motivele esecului si ar fi incercat sa invete cum sa indrepte lucrurile – sau pur si simplu ar fi renuntat la aceasta activitate. Cum, in cazul iubirii, solutia din urma este imposibila, pare ca exista o singura cale potrivita pentru a infrange esecul iubirii, anume aceea de a examina cauzele acestui esec si de a studia intelesul iubirii.
Primul pas este acela de a constientiza ca iubirea este o arta, tot asa cum a trai este o arta. Daca vrem sa invatam cum sa iubim, trebuie sa procedam tot asa cum am proceda daca am vrea sa invatam orice alta arta, spre exemplu muzica, tamplaria, medicina sau ingineria.”
Up05092020
“In sfera lucrurilor materiale, sa dai inseamna sa fii bogat. Nu cel ce are mult este bogat, ci cel care daruieste mult. Avarul care este mereu anxios ca va pierde ceva este, din punct de vedere psihologic, un om sarac, saracit, oricat de mult ar poseda. Oricine poate da de la el este bogat. El se simte ca un om care poate da ceva din sine altora. Numai cineva care este privat de tot ce trece de simplele necesitati ale traiului ar fi incapabil sa simta placere in a darui lucruri materiale. Dar experienta de zi cu zi ne arata ca ceea ce o persoana considera ca ‘minime necesitati’ depinde la fel de mult de personalitatea sa ca si de posesiunile sale din acel moment. Se stie bine ca saracii sunt mai dispusi sa dea decat bogatii. Cu toate acestea, saracia dincolo de un anumit nivel poate face daruirea imposibila si este atat de degradanta, nu numai din cauza suferintei pe care o provoaca in mod direct, dar pentru ca ii lipseste pe saraci de bucuria de a darui.
Cel mai important domeniu al daruirii nu este insa acela al lucrurilor materiale, ci tine in mod precis de cele omenesti. Ce da o persoana alteia? El da de la el, da ce are mai de pret in sine, isi da propria viata. Aceasta nu inseamna neaparat ca isi sacrifica viata pentru celalalt, ci ca ii ofera celuilalt ceea ce este viu in el, bucuria sa, interesul sau, intelegerea sa, stiinta sa, umorul sau, tristetea sa, toate expresiile si manifestarile a ceea ce este viu in el. Astfel daruind din viata sa, el il imbogateste pe celalalt, ii amplifica senzatia ca traieste, amplificandu-si l randul sau propria senzatie de a trai. Nu da ca sa primeasca, pentru ca daruirea ii aduce mare bucurie. Dar daruind el nu poate sa nu insufleteasca ceva in cealalta persoana, si acest lucru care este trezit la viata se intoarce inapoi, asupra sa; daruind, nu poate sa nu primeasca ceea ce i se da inapoi. Daruirea implica sa-l faci pe celalalt sa-ti daruiasca la randul sau si astfel cei doi impartasesc bucuria a ceea ce au creat impreuna.”
Up09092020
“Egalitatea ca o conditie pentru dezvoltarea conceptului de individualitate era si sensul conceptului in filosofia iluminista. Insemna (asa cum a fost clar formulat de Kant) c niciun om nu trebuie sa fie un simplu mijloc in serviciul scopului unui alt om. Totioamenii sunt egali in masura in care sunt finalitati, si exclusiv finalitati, si niciodata mijloace unul pentru celalalt. Urmand ideile iluministilor, ganditorii socialisti din diverse scoli au definit egalitatea ca pe o abolire a exploatarii omului de catre om, indiferent daca aceasta exploatare era cruda sau ‘umana’.
In societatea contemporana capitalista sensul egalitatii a capatat noi valente. Prin egalitate, se intelege acum egalitatea automatelor, anume a oamenilor care si-au pierdut identitatea. Egalitatea de astazi inseamna ‘uniformitate’, mai degraba decat ‘comuniune’. Este o echivalenta a abstractiunilor, a oamenilor care au aceleasi distractii, care citesc aceleasi ziare, care au aceleasi idei si sentimente. Din acest punct de vedere, trebuie sa privim la fel de sceptic si unele realizari care uneori sunt considerate semne ale progresului, ca, de exemplu, egalitatea dintre sexe. Bineinteles ca eu, personal, nu sunt impotriva egalitatii femeilor, dar aspectele pozitive ale acestei tendinte de a egaliza nu trebuie sa ne induca in eroare. Ea face parte din curentul ce promoveaza eliminarea diferentelor. Se plateste un pret pentru aceasta egalitate – femeile sunt egale pentru ca nu mai sunt diferite. Celebra fraza a iluminismului, l’ame n’a pas de sexe, sufletul nu are sex, a devenit practica incetatenita. Polaritatea sexelor dispare si, impreuna cu ea, dispare si erotica dragostei, care se bazeaza pe aceasta polaritate. Femeile si barbatii ajung sa fie identici, nu egali ca poli ai unei opozitii. Societatea contemporana preamareste idealul egalitatii neindividualizate pentru ca are nevoie de atomi umani, identici intre ei, care sa o faca sa functioneze impreuna ca un imens mecanism, bine uns, unde nu exista frictiuni. Toti se supun aceleiasi comenzi si, cu toate acestea, cu totii sunt convinsi ca-si urmeaza propriile dorinte. Asa cum productia de masa cere standardizarea bunurilor de consum, tot asa procesul social se bazeaza pe standardizarea omului, iar aceasta standardizare se numeste ‘egalitate’.”
Up17092020
“O a treia modalitate de a ajunge la starea de comuniune este creatia, fie accea a artistului, fie aceea a artizanului. In orice activitate creativa, creatorul devine una cu materialul sau, care reprezinta lumea din afara sa. Indiferent daca tamplarul face o masa sau un giuvaergiu, o bijuterie, sau taranul isi cultiva porumbul, sau pictorul isi picteaza tabloul, in toate aceste activitati creative, creatorul devine una cu obiectul, omul unindu-se cu lumea in procesul de creatie. Aceasta este valabila pentru toata munca productiva, munca pe care o planuiesc, o produc si ale carei rezultate se vad. In procesul de munca modern al functionarului, unde el este parte a unui lant nesfarsit de lucratori, nu prea mai ramane mare lucru din calitatea unificatoare a muncii. Muncitorul devine un apanaj al masinii sau al organizatiei birocratice. A incetat sa mai fie el insusi – astfel ca nu mai are loc nicio comuniune in afara de faptul ca el se conformeaza.”
Up18092020
“Problema polaritatii masculin-feminin invita la discutii pe tema iubirii si a sexului. Am mai vorbit despre eroarea lui Freud de a privi iubirea in mod exclusiv ca pe o expresie – sau sublimare – a instinctului sexual, mai degraba decat a recunoaste ca iubirea sexuala este doar o manifestare a nevoii de iubire si comuniune. Da eroarea lui Freud este si mai profunda de atat. In conformitate cu materialismul sau fiziologic, el priveste instinctul sexual ca pe rezultatul unei tensiuni produse chimic in corp, tensiune care este dureroasa si trebuie eliberata. Scopul dorintei sexuale este acela de a indeparta aceasta tensiune dureroasa; satisfactia sexuala sta in realizarea acestei eliberari. Aceasta perspectiva este valida in masura in care dorinta sexuala opereaza in acelasi mod cu foamea si setea atunci cand organismul este subnutrit. Dorinta sexuala este, in aceasta acceptie, ceva ce jeneaza, iar satisfacerea sexuala consta in indepartarea acestei jene. De fapt, in ceea ce priveste acest concept de sexualitate, masturbarea ar fi satisfactia sexuala ideala. Ceea ce ignora Freud, in mod paradoxal, este aspectul psiho-biologic al sexualitatii, polaritatea masculin-feminin, precum si dorinta de a completa aceasta polaritate prin unire. Aceasta eroare stranie se datoreaza probabil mentalitatii patriarhale a lui Freud, ca l-a dus la concluzia ca sexualitatea in sine este masculina, facandu-l astfel sa ignore sexualitatea specific feminina. El a avansat aceasta idee in ‘Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii’ (1905), spunand ca libidoul are de obicei o natura masculina, indiferent daca apartine unui barbat sau unei femei. Aceasta idee este de asemenea exprimata intr-o forma rationalizata in teoria lui Freud ca baietelul percepe femeia ca pe un barbat castrat, iar ea insasi cauta diferite compensatii pentru pierderea organelor genitale masculine. Dar femeia nu este un barbat castrat, iar sexualitatea ei este de specific feminina si nu de ‘natura masculina’.”
Up24092020
“In iubirea fraterna se afla experienta comuniunii cu toti oamenii, a solidaritatii umane, a fuziunii umane. Iubirea fraterna se bazeaza pe experienta ca toti suntem una. Diferentele in ceea ce priveste talentele, inteligenta, cunoasterea sunt neglijabile in comparatie cu identitatea nucleului uman comun tuturor oamenilor. Pentru a trai aceasta identitate este necesar sa mergem de la periferie catre nucleu. Daca percep in principal suprafata la o persoana, percep in principal diferentele, anume ceea ce ne separa. Daca patrund pana la nucleu, eu percep identitatea noastra, dovada fraternitatii noastre. Aceasta relationare de la centru la centru – in loc de una dinspre periferie inspre periferie – este o ‘relationare centrala’. Sau, dupa cum a spus atat de frumos Simon Weil: ‘Aceleasi cuvinte (de pilda un barbat spunand sotiei sale: te iubesc) pot fi vulgare sau extraordinare in functie de modul in care sunt rostite. Iar acest mod depinde de adancimea regiunii fiintei din care provin, fara ca vointa sa aiba vreun amestec. Printr-un minunat acord, ele vor atinge, in cel ce le asculta, aceeasi regiune. Cel ce asculta poate discerne astfel, daca are discernamant, calitatea cuvintelor rostite.’
Iubirea fraterna este iubirea dintre egali, dar, desigur, nici ca egali nu suntem intotdeauna ‘egali’, iar in masura in care suntem oameni, cu totii avem nevoie de ajutor, Astazi eu, maine tu. Dar aceasta nevoie de ajutor nu inseamna ca tu esti neajutorat, iar ca celalalt este puternic. A fi neajutorat este ceva temporar, iar capacitatea de a sta pe propriile picioare este permanenta si comuna.
Cu toate acestea, iubirea fata de cel neajutorat, iubirea pentru cel sarac si pentru strain sunt inceputul iubirii fraterne. A-ti iubi propria familie nu este o realizare. Animalul isi iubeste puii si are grija de ei.”
Up18122020
“O alta eroare frecventa trebuie subliniata aici. Anume, iluzia ca iubirea inseamna neaparat absenta conflictului. Asa cum oamenilor le sta in obicei sa creada ca durerea si tristetea ar trebui evitate cu orice pret, tot asa acestia cred ca iubirea inseamna absenta conflictului. Si ei gasesc motive pentru aceasta conceptie in faptul ca inclestarile din jurul lor par a fi numai schimburi distructive care nu aduc niciunuia dintre cei implicati nimic bun. Dar motivul este de fapt acela ca ‘conflictele’ majoritatii oamenilor sunt de fapt incercari de a evita conflictele reale. Ele sunt certuri pe probleme minore sau superficiale care, prin natura lor, nu duc la clarificare sau raspuns. Conflictele reale dintre doi oameni, acelea care nu sunt menite sa ascunda sau sa proiecteze, dar care se traiesc la nivelul profund al realitatii interioare careia ii apartin, nu sunt distructive. Ele duc la clarificare, ele produc un catharsis din care ambele persoane ies cu mai multa cunoastere si putere. Aceasta ne face sa subliniem din nou ceva ce am afirmat mai sus.
Iubirea este posibila numai daca doua persoane comunica una cu cealalta din centrul existentei si, deci, daca fiecare dintre ele se traieste pe sine din centrul existentei sale. Numai in aceasta experienta ‘centrala’ sta realitatea umana, numai aici sta vitalitatea, numai aici sta fundamentul iubirii. Iubirea, traita astfel, este o provocare permanenta. Nu este loc de odihna, ci o miscare, o crestere, o conlucrare. Chiar daca exista armonie sau conflict, bucurie sau tristete, acest fapt este mai putin important decat acela ca doi oameni se traiesc pe ei insisi pornind de la esenta existentei lor, ca sunt una cu cealalta dar si cu sine, deci nu mai fug de ei insisi. Exista o dovada a prezentei iubirii: profunzimea relatiei, precum si vitalitatea si puterea din fiecare persoana implicata – aceasta este rodul prin care se recunoaste iubirea.”
Disponibila pentru imprumut.
Daca vrei cartea ta, click aici sau aici.