Biblioteca Bunicului

“Daca este adevarat ca la inceputul intelepciunii filosofice se afla capacitatea de a ne mira, atunci acest adevar implica si o observatie trista despre intelepciunea omului modern. Oricare ar fi avantajele nivelului inalt de educatie umanista si generalista, am pierdut darul mirarii. Totul se presupune ca este deja stiut – daca nu de noi insine, atunci de catre un specialist a carui treaba este sa cunoasca ceea ce noi nu stim. De fapt, a-ti exprima mirarea a devenit ceva jenant, un semn de inferioritate intelectuala. Chiar si copiii sunt rareori mirati – sau, cel putin, incearca sa disimuleze o astfel de reactie; iar pe masura ce inaintam in varsta, ne pierdem si mai mult capacitatea de a fi mirati. Sa ai tot timpul raspunsuri pare cel mai important lucru; prin comparatie, sa pui intrebarea potrivita este considerat nesemnificativ.”

Cartea o poti cumpara de aici.

“Sa presupunem ca doriti sa explicati unei persoane care este diferenta intre gustul vinului rosu si gustul vinului alb. Acest lucru s-ar putea sa va para destul de usor. Stiti foarte bine care este diferenta; de ce nu ar fi usor de explicat si altei persoane? Totusi, veti observa ca este foarte dificil sa puneti in cuvinte aceste diferente de gust si probabil ca, pana la urma, o sa spuneti ceva de genul: ‘Uite care e treaba, nu pot sa-ti explic. Bea pur si simplu vin rosu, apoi vin alb si o stii care e diferenta dintre ele’. Nu avem nicio dificultate in a gasi cuvinte pentru a explica cele mai complicate masinarii, si totusi cuvintele par neputincioase pentru a descrie o experienta gustativa simpla.

Nu cumva suntem confruntati cu aceeasi dificultate si atunci cand incercam sa explicam o experienta emotionala? Sa luam de exemplu o stare in care ne simtim pierduti, parasiti, in care totul pare cenusiu, un pic infricosator, dar nu chiar periculos. Doriti sa explicati aceasta stare unui prieten, dar din nou va veti gasi bajbaind dupa cuvinte si in cele din urma veti simti ca nimic din ceea ce ati spus nu exprima adecvat multiplele nuante ale acelei dispozitii. In noaptea urmatoare aveti un vis. Va vedeti la marginile unui oras, chiar inainte de apus, strazile sunt pustii, cu exceptia masinii de lapte, casele arata saracacios, imprejurimile sunt necunoscute, nu aveti niciun mijloc de transport obisnuit care sa va duca intr-o zona cunoscuta si de care simtiti ca apartineti. Cand va treziti si va amintiti visul, va dati seama ca sentimentul pe care l-ati avut in vis este exact sentimentul acela cenusiu de pierdere pe care, cu o zi inainte, ati incercat sa-l descrieti prietenului dumneavoastra. Este doar o imagine, a carei vizualizare a durat mai putin de o secunda. Si totusi, aceasta imagine este o descriere mult mai vie si mai precisa decat ati putut sa o dati daca ati fi vorbit despre ea in detaliu. Imaginea pe care ati avut-o in vis este un simbol a ceea ce ati simtit.

Ce este un simbol? Un simbol este definit de obicei ca fiind ‘ceva ce reprezinta altceva’. Aceasta definitie pare dezamagitoare, dar devine mai interesanta daca ne indreptam atentia catre acele simboluri care sunt expresii senzoriale ale vazului, auzului, mirosului, atingerii si care exprima ‘acel altceva’ care este de fapt o experienta interna, un sentiment sau un gand. Un simbol de acest fel este ceva care se afla in afara noastra, iar ceea ce simbolizeaza el este ceva din interiorul nostru. Limbajul simbolic este limbajul in care exprimam experienta interioara ca si cum ar fi o experienta senzoriala, ca si cum noi am fi facut ceva sau ni s-a facut ceva dinspre lumea obiectelor. Limbajul simbolic este limbajul in care lumea exterioara devine un simbol al lumii interioare, un simbol al sufletului si al mintii noastre.”

Up03012021

“Invatam sa gandim prin observarea celor din jur si prin ceea ce ei ne invata. Ne dezvoltam capacitatile nastre emotionale, intelectuale si artistice sub influenta si prin contact cu realizarile artistice si intelectuale create de societate. Invatam sa iubim si sa tinem la alti oameni prin contactul cu ei nsi invatam sa ne stapanim impulsurile ostile si egoiste prin iubirea fata de alti oameni sau, cel putin, prin frica fata de acestia.

Astfel, nu reiese oare ca realitatea exterioara construita de om este cel mai important factor pentru dezvoltarea a ceea ce este mai bun in noi? Si nu trebuie sa ne asteptam ca, atunci cand nu avem contact cu lumea exterioara, sa regresam temporar la o stare sufleteasca primitiva, animalica si lipsita de ratiune? Se pot aduce multe argumente in favoarea acestei ipoteze, iar conceptia ca aceasta regresie este caracteristica esentiala a somnului si, prin urmare, a visului, a fost sustinuta de multi teoreticieni, de la Platon pana la Freud. Din acest punct de vedere, se presupune ca visele sunt expresii ale tendintelor irationale si primitive, iar faptul ca uitam visele este explicat pe larg prin ideea c a ne este rsudine de aceste impulsuri irationale si criminale pe care le manifestam atunci cand nu suntem sub incidenta normelor sociale. Fara indoiala ca aceasta interpretare a viselor este in parte adevarata si ne vom apleca acum asupra ei pentru a sa o serie de exemple. Dar intrebarea este daca aceasta interpretare este unica adevarata sau daca influenta negatriva pe care o are societatea nu justifica afirmatia paradoxala ca nu numai ca suntem ami excentrici si mai indecenti in visele noastre, dar si ca suntem ami inteligenti, mai intelepti si mai capabili de o judecata mai buna atunci cand dormim decat atunci cand suntem in stare de veghe.

Intr-adevar, cultura nu are doar o influenta benefica, ci si o influenta daunatoare asupra functiilor noastre intelectuale si morale. Fiintele umane depind una de alta, au nevoie una de alta. Dar istoria umana de pana in prezent a fost influentata de un singur fapt: lucrurile produse nu au fost suficiente pentru a satisface nevoile legitime ale tuturor oamenilor. Masa a fost pusa doar pentru cativa alesi din multimea celor care au vrut sa se aseze si sa manance. Cei care au fost mai puternici au incercat sa isi asigure locul la masa, ceea ce insemna ca trebuia sa ii impiedice pe ceilalti sa se aseze. Daca s-ar fi iubit ca fratii, asa cum Buddha, profetii sau Iisus au propavaduit, si-ar fi impartit bucata de paine si nu s-ar fi ospatat cu carne si vin fara acestia. Dar, pentru ca iubirea este cea mai inalta si mai dificila achizitie a rasei umane, nu putem sa-i acuzam pe cei care puteau sta la masa si puteau sa se bucure de lucrurile bune din viata pentru faptul ca nu doreau sa imparta cu altii ceea ce aveau si ca se simteau nevoiti sa-i stapaneasca pe cei care le amenintau privilegiile. Aceasta putere era cel mai adesea puterea celui care cucereste, puterea fizica ce obliga majoritatea oamenilor sa se multumeasca cu bucatica lor. Dar puterea fizica nu este suficienta sau mereu disponibila. Este nevoie de puterea de a stapani mintea oamenilor, pentru a-i face sa se abtina sa-si foloseasca pumnul. Acest control a ceea ce gandesc si simt oamenii a fost un element necesar pentru ca acei putini sa-si pastreze privilegiile. In acest proces, gandirea celor putini a devenit la fel de deformata precum a celor multi. Gardianul care pazeste prizonierul devine propriul prizonier, aproape la fel de mult precum prizonierul insuri. ‘Elitele’ care ii controleaza pe cei care nu au fost ‘alesi’ devin prizonierii propriilor lor tendinte restrictive. Astfel, mintea umana, deopotriva a celor care conduc si a celor condusi, este deviata de la scopul esentialmente uman, care este acela de a gandi si a simti uman, de a folosi si a dezvolta facultatile ratiunii si ale iubirii, capacitati inerente omului si fara de care acesta este schilodit.

In acest proces de deformare si denaturare, caracterul omului devine si el unul stramb. Si, astfel, capata intaietate obiective acre sunt in contrast cu interesele propriului sau sine uman. Capacitatea sa de a iubi este saracita si devine dominata de dorinta de putere asupra celorlalti. Sentimentul de siguranta interioare slabeste si omul este impins sa caute compensatii in poftele patimase pentru faima si prestigiu. Isi pierde simtul demnitatii si al integritatii si este fortat sa se transforme intr-o marfa, care isi capata stima de sine din succes, din capacitatea de a se vinde. Toate acestea conduc la faptul ca invatam nu numai ce este adevarat, ci si lucruri false. Ca luam in seama nu numai ceeste benefic, ci suntem in mod constant si sub influenta ideilor daunatoare vietii.”

Disponibila pentru imprumut.

Daca vrei cartea ta, click aici.