“Experienta mea mi-a aratat ca nu noi, indivizii, proiectam un camp de arhetipuri colective, ci mai degraba noi suntem proiectiile campului universal sau matricei energetice. Ceea ce noi experimentam ca lume fizica este descriptia pe care ne-o ofera simturile noastre fizice, mai curand decat un fapt intrinsec. Eu numesc aceasta realitate ‘Marele Domeniu’.

Carlos Castaneda vorbeste in cartile sale despre oprirea lumii. Nu este vorba despre oprirea lumii fizice, desigur, ci de oprirea experientei noastre asupra lumii ce survine in momentele in care traim ceva ce sfideaza intelegerea conventionala.

Aceste intamplari ne provoaca sa ne modificam viziunea dincolo de descrierea lumii fizice, extinzandu-ne, in consecinta, constiinta. Accidentul meu din lift a fost un astfel de moment. Uneori aceste fenomene se produc (de obicei cand ne asteptam mai putin) in circumstante normale. Pentru mine, unul dintre episoadele cele mai memorabile s-a produs intr-o zi cand mergeam pe-o strada aglomerata din Londra. Eram absorbit in gandurile mele despre populatia Jivaro si relatia lor cu lumea fizica, o lume pe care ei o descriu ca ‘nefiind lumea adevarata’, ci o iluzie. Oricum, eu in ziua aceea mergeam intr-un ritm meditativ, gandindu-ma ‘cum ar fi sa vezi si sa traiesti asa’, cand deodata lumea din jurul meu a inceput sa tremure si sa dispara, cladirile au devenit fantomatice, iar pamantul a inceput si el sa dispara. Am fost asa de socat de ce mi se intampla, incat am iesit imediat din starea asta, revenind la starea obisnuita de constiinta. A fost un micromoment, dar suficient de revelator.

Una dintre invataturile cele mai filosofice si inspirationale din cate am primit si mi-a venit de la ghidul meu spiritual in timpul unei meditatii profunde, intr-o perioada cand ma simteam foarte trist din pricina unei pierderi personale. Am primit o explicatie poetica a naturii existentei si realitatii. Expresia unei realitati dincolo de orice incercare de definire si rationalizare a sa.

‘A existat un timp, inainte de creatie, cand gandul nu avea scop sau forma. Gandul era asemenea unei brize ce adie liber, de nestapanit. Se aduna din toate colturile catre un punct central, modificandu-se din ceva aleatoriu si dezvoltandu-se in experienta unei structuri. Cand structura a fost completa, imposibil de structurat mai departe, a luat nastere genetica universului, structura prin care Dumnezeu poate fi recunoscut dinauntrul nostru.

Din punctul acesta, in care structura nu mai putea fi strusturata, in care gandul si experienta au devenit una, s-a extins in sine, devenind creatie. Creatia urmeaza structura si de aceea este inutil sa ne imaginam ca cineva ar putea crea ceva cat de cat important in afara acestei structuri. Aceasta structura se misca, se extinde incontinuu din sine in afara, ca un fulg de nea, creand tipare superbe pentru ochiul capabil sa le vada. De aceea e important sa stim ca ceea ce numim flux este miscarea creatiei, spatiul infinit, iar dorinta de creatie este insusi motivul existentei noastre. La fel ca forma umana, corpul croit in baza geneticii sale, universul are o structura, o forma predestinata si pre-scrisa in acel prim act al creatiei. Suntem ca atomii supusi acelei structuri, acelei vointe a creatiei. Facand parte din aceasta stare initiala de creatie, avem posibilitatea sa transcedem forma umana si aparentele sale limitari.

Doar credinta si acceptarea lucrurilor pe care le numim om, fizic, fragil ne separa de unitatea si conectivitatea pe care ni le dorim atat de mult.

Intr-o vreme era nevoie de mult timp pentru ca un om sa ajunga la constientizarea  starii initiale de creatie. Azi e posibil sa integram cunoasterea acestei stari si sa facem din ea principul vindecarii noastre.

Energia iubirii este energia actului initial al creatiei. Nu exista un singur atom, o singura forma, gand, intentie sau intelegere care sa nu fie afectate de miscarea dinspre centru spre exterior ce asigura echilibru acestor schimbari. Putem vedea si intelege, sustine si asimila scopul existentei ca parte din aceasta stare initiala. E inutil sa vizam o stare de iluminare, intrucat in cadrul acestui schimb noi suntem motivul existentei, noi suntem iluminati, una cu lumina si nu putem fi altceva decat lumina. Acest cuvant, aceasta vibratie, este o afirmatie prin care sinele recunoaste uniunea sa cu starea initiala de creatie. Nici mai mult, nici mai putin. Priviti oceanul; cum exista el sub forma de ocean? Este compus din multe picaturi, compuse la randul lor din multi atomi ce lucreaza impreuna in armonie pentru a crea iluzia unui intreg. Fiecare atom e la locul sau, in spatiul intermediar ce sustine atomul ca pe ceea ce este – atom. Este spatiul intermediar, lumina, memoria structurii initiale a creatiei, marele plan al creatiei, iar noi suntem in acest spatiu, continuti in acest spatiu, vasul si apa care-l umple. Sa fim constienti de asta.

Asta este existenta, acesta este motivul pentru care existi si astfel intelegi motivul existentei tale din existenta in acest spatiu.’

Ce anume stimuleaza dorinta noastra de-a constientiza si explora aceste realitati ‘alternative’ invizibile? Ei bine, dincolo de pornirea umana fundamentala de-a cunoaste si intelege universul in care locuim, ar trebui sa luam in calcul cu toate seriozitatea existenta unei necesitati biologice, sociale si spirituale de-a explora realitatile alternative.”

One Reply to “Samanul accidental”

  1. Pingback: Samanul accidental

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *