“Daca il consideram pe Putin maestru tablei de sah a geopoliticii, ii vom atribui mai multe merite decat este cazul. Daca oamenii cred ca esti puternic, atunci chiar esti puternic.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Sa va povestesc despre o conversatie foarte frustranta pe care am avut-o cu un jurnalist ceh in 2017, chiar inainte ca rusii sa organizeze un exercitiu militar important numit Zapad (‘Vestul’), in colaborare cu aliatul Belarus. La momentul acela un val imens de isterie a lovit comunitatea de analisti occidentali, partial creat de paranoia proprie (si de alarmisti in cautare de atentie mediatica), dar sustinut totodata de trollingul strategic al rusilor. Se spunea ca ar fi implicati mai bine de o suta de mii de soldati (de fapt nu erau nici jumatate), ca ar fi fost de fapt un plan sa ocupe Belarus si sa inlocuiasca presedintele cu o marioneta a rusilor (nu), ca ar fi fost un pretext sa invadeze statele baltice (nu) si o cale sigura pentru o invazie totala in Europa de nord (nici vorba). La apogeul isteriei, jurnalistul ceh pe care-l mentionam mai sus a intrebat cu seriozitate ce pret ar accepta Putin in schimbul unui tratat de pace. In primul rand, am subliniat eu, din cate stiam nu era vorba de nici un razboi. In al doilea rand, l-am intrebat la ce pret se referea. S-a apucat sa-mi insire o lista intreaga: recunoasterea anexarii Crimeei la Rusia, fortarea neutralitatii in Ucraina, retragerea fortelor NATO din statele din prima linie.
Marturisesc ca am ramas uluit: lui Putin insusi nu i-ar fi venit sa creada ce noroc a dat peste el daca i s-ar fi oferit vreuna din acele concesii, mai ales pe baza unui exercitiu militar planificat de multa vreme si in esenta defensiv si a unei filmari dramatice cu tancuri care haladuiau pe campurile bieloruse. Acest jurnalist, care nu era nici idiot, nici amator, formula opinia unei minoritati, insa des intalnita prin Occident: ideea ca Putin ar fi atat de periculos si puternic incat este mai bine sa-l cumperi decat sa-l infrunti. In capitolul 6 voi oferi in mai multe detalii despre cat de gresita este aceasta parere, dar de fiecare data cand il descriem pe Putin drept geniul malefic din spatele a tot ceea ce merge prost contribuim de fapt la perpetuarea acestei idei. Poetul si eseistul francez Charles Baudelaire scria candva ca cea mai mare viclenie a diavolului este sa ne convinga ca nu exista; poate ca cea mai mare viclenie a lui Putin este de a ne convinge ca el pune totul la cale.
Daca insistam sa-l consideram pe Putin drept un geniu strategic vom ajunge sa cautam in haos un mare plan care de fapt nu exista. Daca pare ca Rusia se misca de colo-colo fara o directie clara, nu inseamna ca nu pricepem ceva mai subtil sau ca nu am observat un anume tipar, ci ca exact asta face. Cautam un mare rechin alb, o masina de ucis singuratica si mortala, dar in timpul asta ne mananca un banc de pesti piranha, mai putin spectaculosi, dar ale caror miscari sunt mult mai greu de anticipat si respins.
In sfarsit, nu ar trebui sa incercam sa anticipam strategia rusilor raportandu-ne doar la Putin – la ticurile, tabieturile si obsesiile sale. De fapt antreprenorii politici din Rusia sunt de toate felurile, de la afaceristi la gargaragii, hackeri sau mafioti. In octombrie 2016, de pilda, a existat o tentativa de puci in Macedonia aparent menita s-o impiedice sa intre in NATO. Au fost implicati ofiteri din serviciile ruse, dar, potrivit serviciilor bulgare, prima initiativa a venit din partea unui aproape-oligarh rus – sa-i zicem minigarh – numit Konstantin Malofeev. Malofeev, ortodox inflacarat si ultranationalist, a venit cu ideea si a facut valuri la Moscova pana ce guvernul i-a dat unda verde. Din anumite puncte de vedere sistemul functioneaza ca economia start-up: multi oameni cu idei – unele bune, altele proaste, unele deja testate la scara mica si altele care exista doar in imaginatia creatorilor lor -, si toti incearca sa starneasca interesul marelui investitor de la Kremlin. A incerca sa prezici ce idei vor avea succes in acest proces raportandu-te doar la personalitatea lui Putin este o sarcina complet lipsita de sens.
In schimb, statul lui Putin reactioneaza in general atunci cand se ivesc ocazii. Un prim ministru britanic cheama oamenii la un referendum privind parasirea Uniunii Europene, oficialii din Partidul Democrat din America stau prost cu securitatea cibernetica, cetatenii din Vest incep sa-si piarda increderea in sistemele politice din tarile lor si in elite, structurile financiare opace permit ‘banilor negri’ sa perturbe economiile si sa corupa politicienii, retelele de socializare intrec presa traditionala. Nu Rusia a fost cea care a creat vreuna dintre aceste ocazii, dar a incercat in mod vadit sa le exploateze. Drept urmare, noi in Occident stabilim ce ne face statul lui Putin, pe cand el pur si simplu profita de neajunsurile, promisiunile incalcate si punctele slabe din sistemele noastre.
Asa ca, decat sa cautam strategii marete si complexe, trebuie sa acceptam mai degraba ca, cel putin pe plan extern, Putin urmareste de fapt strategia incurajata de Mark Zuckerberg cu Facebook – ‘misca-te rapid si fa ravagii’. Insa, in loc de ‘inovatii perturbatoare’ – telul celor din Silicon Valley -, Putin cauta forme inovatoare de a perturba. Isi incurajeaza agentii si adhocratii sa profite de orice ocazie, perfect constient ca unii vor esua. Dar nu conteaza asta, caci insasi actul initierii unui astfel de atac aduce cu sine haos si nesiguranta, iar cand atacul reuseste, judocanul poate sa dea lovitura de gratie.”
Daca vrei cartea ta, click aici.