“A doua zi dimineata, stateam in banca, cu barbia sprijinita in mana dreapta, uitandu-ma la pereti. De data asta nu mai citeam sub banca. Cheful imi disparuse dintr-un motiv neclar.
Vocea profesoarei se auzea ca un bolborosit in fundal. Eram pierdut in ganduri destul de abstracte, dar oarecum violente, revoltate. Parca nu puteam exact sa-mi dau seama la ce ma gandesc, in schimb, stiam ca sunt in sfera ostilitatii. Tot felul de aversiuni se amestecau din stanga in dreapta, ca intr-o masina de spalat.
In momentul in care avusesem jurnalul in mana ma speriasem de propria nevoie de a-l devora pagina cu pagina, exact ca pe un roman dramatic. La inceput, am fost curios daca scrisese despre motivul sinuciderii. Sau despre zilele dinainte.
Acum, ma intrebam cine urma pe lista ei si motivul pentru care erau acolo. Insa, nu eram inca obisnuit cu forma fina de greata care-mi aparuse de nicaieri.
Toate curiozitatile erau inca vii in mine, dar ceva ma oprise din citit. Nu-mi dadeam seama ce-mi provocase acel sentiment, dar era ceva ce-mi provoca rezistenta la a citi. Poate o forma de lipsa de curaj pentru a da piept cu tot ce urmeaza sa aflu. Dupa ce citisem despre Serban, parca un val tainuit de indignare se manifesta in interiorul meu. Si era mai dur decat voiam, pentru ca venise la pachet cu un fel de durere de cap si efervescenta interioara care ma framanta.
La prima pauza m-am dus direct la Alina. I-am predat cartea recuperata ca pe o prada de razboi.
‘Ce tareee…’ mi-a zis ea, tinand cartea cu ambele mainisi uitandu-se la mine cu ochii ei de copil.
Era toata un zambet. Dupa ce m-a imbratisat, a inceput sa rasfoiasca paginile cartii. Citea pe sarite cate o propozitie, dupa care se oprea doar pentru a strange cartea la piept, dupa care citea alta propozitie.
O vedeam cu coada ochiului, pentru ca privirea mea era focusata pe Serban. Eram ca un fel de camera video performanta cu senzori de miscare si caldura. ii urmaream fiecare miscare. Cum zambeste cu dintii aia cariati. Cum isi strange mana cu alti colegi. Modul subtil in care se ducea sa ia in brate cate o colega, doar pentru a-si satisface subtil nevoia de a le atinge.
‘Vlad?’ a strigat Alina.
‘Ce este?’
‘Iar esti absent. Ce-ai patit? Esti indragostit?’
‘Indragostit de scoala. Mi-e drag de mor.’
‘Te-am intrebat cum a fost ieri, dar nu mi-ai raspuns.’
‘Cum sa fie… nimic special. I-am dat plicul, ia-m cerut cartea, a fost de acord sa mi-o inapoieze si cam atat. Sfarsitul povestii.’
Nu riscam sa-i spun Alinei despre jurnal. Momentan, voiam sa-l tin doar pentru mine. Nu-l citisem pe tot ca sa vad ce contine. In plus, eram pe jumatate speriat de criticile pe care mi le-ar putea face pentru ca, literalmente, furasem jurnalul.
‘Bine.’ mi-a zis ea cu fata incruntata, de parca m-ar suspecta de minciuna.
Pauza s-a terminat, iar orele au continuat. Pe parcursul orei urmatoare am incercat sa fiu cat se poate de atent, doar ca sa-mi mut mintea la altceva. Limitele si derivatele m-au distras pentru o ora. Insa, la pauza, am ajuns in punctul din care am plecat.
Imediat cum am auzit soneria si toti ceilalti s-au ridicat din banci, am inceput sa-i observ miscarile. Pur si simplu, nu ma puteam abtine din a ma uita la el si a incerca sa observ lucruri care sa confirme povestea. Eu nu-l vedeam asa. Vedeam doar un baiat slab cu parul mare, imbracat cu o camasa in carouri care zambea mai mereu si statea relaxat, cu spatele la perete si laptopul pe genunchi.
‘Ce faci, ma?’ l-a intrebat Dragos, colegul nostru care ii era prieten apropiat.
‘Legea,’ a raspuns nemernicul.
‘Ba, iar te-ai uitat la porno toata noaptea? Ai stricat placa video la asta, ca arde grav,’ a zis Dragos cu mana pe laptop.
Ma gandeam ca poate ar trebui sa mai spun ceva. Acum ca eu stiam, poate ca si alte persoane ar fi trebuit sa afle. Calculam posibilitatea de a scana intreg jurnalul Mariei si de a-l publica online sub forma anonima. Doar ca nu prea eram impacat cu faptul ca-l luasem fara sa stie nimeni. Si nici nu-mi dadeam seama daca este cel mai corect lucru pe care il pot face.
‘Da, ma arde, nu stiu ce are,’ a zis el, ridicandu-l de pe genunchi.
Soneria s-a auzit, asa ca o parte dintre elevi au inceput sa intre in clasa. In momentul in care a pus laptopul inapoi pe genunchi, am fost norocos ca nu am clipit, pentru ca altfel nu as fi avut timp sa vad. Din laptop a iesit o flama mare, la fel ca atunci cand aprinzi artificii, dupa care i-a explodat in poala cu o bubuitura care mi-a zguduit timpanul.
Cand s-a ridicat de pe scaun, a scos un icnet scurt de durere. Gura lui era deschisa larg. A scos cateva balbaieli pe care n-am putut sa le disting de zgomotul pe care il faceau ceilalti. Am putut sa-i vad zona abdominala care era o mixtura intre haine arse si tesuturi vii care sangerau lichid gros, rosu inchis. Din instinct, a pus mana pe telefonul de pe banca, dar l-a scapat pe jos tipand, scuturandu-si mana.
Un val de tipete isterice si necontrolate s-a declansat printre cei care mai erau in clasa. Serban s-a lasat cu sptele de perete si a cazut pana a ajuns cu fundul pe podea, de parca nu-l mai ascultau picioarele.”