“M-am asezat langa fereastra, asteptand cu nerabdare peisajele spectaculoase ale unor lumi atat de ciudate precum Vestibul, care este goala pe dinauntru si populata de oameni care locuiesc cu susul in jos pe suprafata ei interioara, si Sacrificiu, care e tesuta din sfoara maronie de catre prezbiterieni.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Dar cand a pornit trenul si am inceput sa iesim din cladirea arcuita a garii, privelisti incantatoare deschizandu-se dincolo de gara de triaj, inspre portul eteric, am vazut ceva care m-a speriat si care a aruncat un mic nor asupra calatoriei noastre. Acostata la turnul de lansare de acolo, intr-un card de nave obisnuite, atarna una pe care as fi recunoscut-o oriunde. Carena de lemn plina de paraziti si bompresul tramb, tevile de esapament lovite si aripile eterice prea mult carpite.
– Hei, mi-a scapat mie, e Sophronia! Mi-a parut rau imediat ca am deschis gura, va dati seama. Myrtle, care frunzarise fericita o revista numita Diverse Lucruri Orbitale pentru Tanara Domnisoara, a sarit langa mine cand m-a auzit mentionand nava lui Jack Havock si a privit afara prin cristalul gros al ferestrei, tremurand ca un caine de vanatoare.
– Atunci nu infrunta pericolul in cine stie ce colt indepartat de cer, spuse ea, privind la Sophronia, pana cand trenul aflat in miscare ne-o ascunse din vedere. Este aici, pe Modesty, in inima Spatiului Britanic, si tot nu imi raspunde la scrisori.
Se tranti inapoi in scaun, ca o marioneta cu toate sforile taiate. Sincer, am crezut ca va izbucni in plans. Eu sper sa nu dezvolt niciun atasament sentimental fata de nimeni, pentru ca se pare ca nu duce decat la crize de isterie si de tristete.
– Biata Myrtle, spuse mama, mangaind-o bland pe par. Poate ca ar trebui sa-l intrebam pe auto-conductorul de tren daca e posibil sa facem cale-ntoarsa. L-amputea gasi pe Jack la bordul navei sale, si…
– Nu, spuse Myrtle, cu un suspin profund. Nici nu ma gandesc la asa ceva! Este limpede ca nu doreste sa ma vada. Am fost jucaria lui pentru o oara nefericita, dara acum ca e plecat din nou sa faca lucruri barbatesti in eter, a uitat cuvintele tandre pe care ni le-am spus la Larklight. Din spatele ochelarilor i se strecura o lacrima care ii cazu in ceai, iar ea isi cobori capul pe o cutie comoda de palarii si ramase acolo, precum Isabella cu Ghiveciul ei de Busuioc, pentru urmatorii trei mii de kilometri.
Trebuie sa recunosc faptul ca si eu m-am simtit jignit de comportamentul lui Jack. Il credeam prietenul meu, si mi s-a parut lipsit de amabilitate din partea lui sa se poarte atat de rezervat. Daca ne-ar fi scris si ne-ar fi spus ca Sophronia acosteaza pe Modesty, m-am gandit eu, poate ca ne-am fi intrerupt calatoria si l-am fi cautat! Si am simtit brusc o dorinta puternica sa ii revad pe membrii ecipajului – domnul Munkulus si domnul Grindle, curajoasa si albastra Ssilissa, Gemenii cu Tentacule si bunul meu prieten, crabul Nipper!
Si totusi, timpul ajunge sa le vindece pe toate, astfel ca dupa numai un minut sau doua, am iesit din acea stare de nostalgie si mi-am lipit nasul de fereastra, cu palmele stranse in jurul fetei ca sa estompez luminile compartimentului de tren si figura plina de jale a surorii mele. Afara, lumi intregi zburau pe langa noi intr-o clipa: asteroizi plini de verdeata precum cosuri suspendate, acoperite de campuri de lalele sau recolte aurii de grau; lumisoare industriale pline de cosuri de fum, unde straluceau furnale printr-un nor dens de fum de fabrica. Uneori, trenul ne arunca prin interiorul unei lumi marunte, goale pe dinauntru; alteori alerga kilometri intregi de-a lungul sinelor argintii cantatoare prin eterul liber, iar odata a trecut pe langa noi un alt tren, suierand cu susul in jos pe dedesubtul aceleiasi linii, ca o reflectie a noastra. Ce putea fi mai fascinant decat sa gonesti prin eterul deschis la bordul unui tren aflat in viteza?
Pai, cateva chestii, de fapt. Calatoria prin spatiu e foarte placuta cat treci printr-un centru mare de asteroizi, precum aglomerarea Modesty si Decorum, unde lumile sunt adunate una langa alta si liniile ferate trec pe langa ele si se intretaie precum firele de spaghete. Dar dupa cateva ore ne aflam pe intinderile de jos, unde singurele lucruri de vazut erau pietrele scoase din mina, moarte, uscate si cenusii, si chiar si acelea erau putine si indepartate una de alta.”
Daca vrei cartea ta, click aici.