“Partea cea mai frumoasa a serii li se paru insa cina. Acasa, in anul 1927, rareori li se ingaduia sa-si petreaca timpul alaturi de parinti, iar pe bunici ii vedeau inca si mai rar. In familia generalului Petrescu, copiii crescusera dintotdeauna cu guvernanta engleza, care veghea ca educatia lor sa fie in acord perfect cu cele mai inalte standarde ale societatii. Asta insemna ca Smaranda si Zamfir mancau de obicei in camera copiilor, supravegheati de Miss, si isi petreceau zilele alaturi de ea.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Uneori, rar, erau adusi in sufragerie, acolo unde parintii lor luau ceaiul. Miss veghea ca Smaranda sa faca o plecaciune perfecta, iar Zamfir sa salute tare si raspicat, astepta in spatele lor pana cand copiii raspundeau la cele doua-trei intrebari ale domnului general, apoi ii conducea inapoi, in acea partea a casei unde joaca lor nu deranja pe cei mari.
Seara petrecuta de toata familia in jurul mesei li se paru acum fermecata celor doi copii. Bunica ii intreba mai intai pe ei ce fel de dulceata doresc la clatite sau daca vor farfuriile cu pitici ori cele cu girafe albastre. Parintii ii ascultara cu toata atentia atunci cand ei povestira ce se intamplase la scoala, ba chiar tata le explica la randul lui cum si-a convins seful sa-i aprobe un proiect. Copiii erau centrul atentiei si se simtira tare rasfatati.
…
Tocmai atunci insa, in sala ospatului dadu navala un copil de-o seama cu Ilinca si Calin. Vesmintele lui frumos impodobite cu blana imparateasca de hermina il aratau a fi os domnesc, iar cei doi frati pricepura de indata ca cel care a intrat este fecior de-al lui Vlad Tepes. Intelegand ca a nimerit in mijlocul mesei domnesti, copilul se opri si cauta iute in minte o iesire din incurcatura in care se varase.
Nu apucara mesenii sa se veseleasca bine de aceasta intamplare, ca pe urmele pruncului domnesc sosi un al doilea baiat, pesemne frate mai mare al celui dintai, judecand dupa straie si mai cu seama dupa spada cu manerul batut in margaritare. Isi apuca fratele mai mic de brat, deasupra cotului, il duse inapoi in odaia din care se ivisera si inchise usa in spatele lui.
Fara un cuvant, domnitorul facu un semn scurt unuia dintre pajii gemeni, care lasa din mana carafa cu vin si deschise larg usa pe care iesisera pruncii domnesti. In mijlocul odaii alaturate, trei baieti se incaierasera si se rostogoleau in mare invalmaseala pe blanurile asternute pe jos.
– Radu, rosti voda apasat numele celui mai mare dintre frati. Vlad! Mihail! dinaintea mea!
Baietii se apropiara cu pasul greu si privirile in pamant. Tacerea coborase peste ospat. Se mai auzea din cand in cand doar sunetul marunt al vreunui oscior de pui rupt intre degete ori cate o plescaitura pofticioasa. Numai luminile care jucau prin ochii mesenilor aratau ca isprava feciorilor de domn ii inveseleste.
– Care-i pricina? intreba Vlad Tepes pe Radu, cel mai mare dintre fecioarii sai.
– Fratii mei nu mai vor sa-mi fie vasali, dadu raspuns necajit baiatul.
Unul dintre capitanii voievodului pufni in ras pe ascuns, atragand cu aceasta privirea taioasa a lui Vlad Tepes. Cronicarul isi privea tinta stapanul, asteptandu-i porunca. Cu un deget ridicat, voda il opri sa insemneze in cronica cele ce aveau sa se petreaca, apoi le vorbi feciorilor sai:
– Mergeti si aduceti-va ispasitorii.
– Ispasitorii? se privira cu uimire cei doi frati ascunsi in spatele tronului.
Calin isi strecura din nou degetul printre draperii si capetele gemenilor se lipira unul de altul, fiecare incercand sa vada cat mai bine.
In sala ospatului, fiecare fecior al lui Vlad Tepes aduse cate un baiat de seama si statura sa. Unul dintre capitanii de osti puse in fata voievodului un scaunel scund cu numai trei picioare, apleca pe cel mai mare dintre ispasitori peste scaunel si-l lovi de trei ori cu palma peste fund. In vremea aceasta Radu, cel dintai nascut al voievodului, statea in fata tatalui sau, cu capul plecat.
Urma ispasitorul mijlociu, care primi doua palme peste fund, iar la sfarsit cel mai mic, care primi numai o singura palma.
– Sa va fie invatatura de minte, spuse voda atunci cand cei trei ispasitori plecara. Nu se cade ca niste vlastare domnesti ca voi sa cada in nazbatii ingaduite numai pruncilor de rand. Voi sunteti os domnesc! ridica voda glasul la ei. Nu ati venit pe lume cu libertatile cu care au venit toti supusii nostri! Un fecior de domn al carui ispasitor plange nu va ajunge sa tina un sceptru in mana.”
Daca vrei cartea ta, click aici.