“Nu mi-au fost niciodata ingaduite fantezii puerile in ceea ce priveste provenienta bebelusilor. Am stiut dintotdeauna ca povestea cu barza era o pura inventie pentru copiii bagaciosi. Mama nu s-a ascuns niciodata de mine asa cum faceau majoritatea femeilor de pe vremea ei. Daca se intampla vreodata sa am o iesire nervoasa, imi spunea cate ore de travaliu indurase din cauza mea; daca nu eram ascultator, incepea sa se planga de chinurile nasterii. Cand ii mai faceam farse, daca ar fi avut cum, m-ar fi facut sa platesc cu varf si indesat pentru fiecare contractie.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Mama era o femeie tare cumsecade, chiar era, numai ca nu isi putea explica de unde venisem. Nu ma refer la latura fizica: era foarte inteligenta si, cu toate ca traise intr-o epoca a modestiei, stia ca in urma unei relatii intime intre soti rezultau copiii. Problema era ca ea crezuse ca intrase la menopauza: cele doua surori ale mele erau deja casatorite si o facusera deja bunica. Sosirea mea tarzie in viata ei o luase pe nepregatite.
In aceste conditii, e leste de inteles ce soc a avut mama atunci cand si-a dat seama ca, desi putin probabil, ramasese totusi insarcinata la varsta de treizeci si opt de ani. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de greu i-a fost sa le marturiseasca acest lucru surorilor mele mai mari si, mai rau decat atat, prietenelor ei de la Clubul Social din Linares. I-am inteles disperarea pe care a simtit-o atunci cand, dupa ce nascuse doua senoritas cu panglici si dantele, a adus pe lume un baietel plin de noroi, paduchi si broaste raioase cu pielea brun-inchisa.
Si uite asa, mama m-a nascut dupa ce devenise deja bunica. Am iubit-o, m-a iubit, dar am avut clinciurile noastre. Imi amintesc cum, neputand sa ma acopere cu volane si fundite, tinea mortis sa ma imbrace ca pe un printisor spaniol, in tinute confectionate chiar de ea. Eu eram orice, numai nobil nu; spaniol nici atat, chiar daca ea insista sa ma imbrace in compleuri brodate, inspirate din cele mai moderne reviste din Madrid.
Spre disperarea ei, tot timpul eram murdar din cap pana in picioare de mancare, de noroi ori de rahat de caine, vaca sau cal. Eram mereu zgariat in genunchi, iar parul meu balai era incalcit si imbacsit de glod. Mucii care imi atarnau la nas nu m-au deranjat niciodata. Batista brodata cu numele meu, pe care mama mi-o indesa in buzubar in fiece zi, o foloseam pentru orice altceva, mai putin pentru a-mi sufla nasul. De asta nu-mi mai amintesc, dar umbla vorba ca preferam sa mananc gandaci in locul ficatului de pui sau de vita pe care mi-l pregateau doicile – la indicatiile mamei – ca sa prind culoare in obraji.
Acum ca am devenit tata, bunic si strabunic, recunosc ca nu am fost un copil usor de crescut, nici pomeneala de controlat.
Mama s-a plans toata viata ca, dupa ce in sfarsit am invatat sa vorbesc, cuvintele mele preferate erau ‘nu’, ‘fac eu’ si ‘nu-i corect’; ca imediat ce am inceput sa merg, am inceput sa si alerg; ca odata ce m-am familiarizat cu viteza, am inceput sa ma urc in toti copacii care imi ieseau in cale. Nu stia ce sa se mai faca din cauza mea. Se simtea deja batrana si considera ca isi indeplinise datoria de mama cu cele doua fiice mai mari, care erau aproape de perfectiune.
Mama spunea ca avea o fata care era lumina ochilor ei, caci sora mea mai mare, Carmen, trebuie spus, era superba. Cand era mica, mama ii ondula parul blond si se bucura cand oamenii ii spuneau ca era un inger de fata, o scumpete, o frumusete. Mai tarziu, Carmen a ajuns sa franga jumatate din inimile din oras, mai intai cand a plecat in Monterrey la studii, iar mai apoi cand s-a maritat. Dupa ce s-a casatorit si s-a stabilit in alta parte, desi nu a pomenit asta niciodata, stiu ca sora mea se simtea stanjenita de faptul ca legenda frumusetii ei se pastra vie pe strazile orasului. Ani la rand, mama a pastrat nenumaratele scrisori primite de la toti admiratorii lui Carmen, atat dinainte, cat si dupa ce s-a casatorit, care ii marturiseau printre randurile siropoase dragostea lor nemarginita, desi neimpartasita. S-ar fi zis ca ii fusesera adresate mamei la cum pretuia acel teanc de hartii ca pe niste trofee, etalandu-le cu orice ocazie.”
Daca vrei cartea ta, click aici.