“In cea mai mare parte din istoria omenirii, barbatul a fost vanator-razboinic, scopul sau sa fie sa manance ca sa supravietuiasca si sa evite sa fie mancat. Femeia a fost mama, hranindu-si copiii si avand o relatie apropiata cu acestia. Deoarece codul nostru genetic a ramas la fel ca pe vremea cavernelor, reactionam in continuare ‘spontan’, chiar daca conditiile de viata din ziua de azi au evoluat enorm. N-avem de ce sa ne miram ca femeile si-au dezvoltat mai mult limbajul si abilitatile relationale si ca le folosesc si astazi. N-avem de ce sa ne miram ca barbatii, pornind la vanatoare cu bata-n mana si aflandu-se adesea in fata unor pradatori mult mai bine inarmati decat ei, si-au dezvoltat o atitudine defensiva in caz de pericol.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Si, cum creierul uman nu face diferenta intre un pericol real (un tigru) si un pericol virtual (tigroaica din fiecare femeie), parca incepem sa intelegem relatia atavica a barbatului confruntat cu o situatie stresanta. Intalnim aceeasi reactie atavica si la femeie, care, alegandu-si un barbat pentru puterea lui, capata in timp teama ca aceasta putere se va intoarce impotriva ei in timpul disputelor conjugale, lucru care, din pacate, se intampla destul de des.
Asadar, in fata unui pericol oarecare, reactiile spontane ale barbatilor si femeilor difera foarte mult. In cazul femeii, reactia e verbala: cauta sa-si faca aliante, apeleaza la aliatii sai sau la aliatele sale, principalul ei aliat fiind adesea propriul partener. In cazul barbatului, reactia se situeaza in planul actiunii fizice: alunga sursa de stres, se lupta cu ea sau fuge de langa ceea ce-i face rau. Daca se intampla ca sursa stresului sa fie partenera sa, atunci prefera sa-si castige linistea tacand. Diferenta de reactie intre barbat si femeie in fata unui pericol este una dintre cele mai cercetate teme, e universala: stresul stimuleaza dorinta femeii de a se apropia de ceilalti, in timp ce pe barbat il determina sa se izoleze. Putem observa cu usurinta aceasta diferenta daca tinem cont ca femeile apeleaza la medic mai mult decat barbatii, atat in privinta starii fizice, cat si mentale.
In timp ce barbatii inflamati de puseurile hormonilor de stres raspund cu ‘fuga sau lupta’ intr-o situatie de pericol real sau virtual, femeile manifesta in aceleasi conditii reactii de protectie si de afectiune (unii barbati ar zice ca sunt sufocante), din cauza secretiei de oxitocina. Dorinta femeii de a se apropia de celalalt creste in cazul in care e stresata; in schimb, barbatul stresat devine din ce in ce mai irascibil si defensiv. Aceasta diferenta barbat-femeie e fundamentala si explica schismogeneza complementara sau escaladarea.
In al lor ‘love lab'(laboratorul iubirii), Gottman si echipa sa de colaboratori puneau un cuplu sa discute despre o problema care nu-si gaseste rezolvare (iar viata de cuplu nu duce lipsa de asemenea probleme). E de-a dreptul fantastic ce-au descoperit. Au constatat o crestere a nivelului de stres atat la barbat, cat si la femeie, dar mult mai repede in cazul lui decat in cazul ei. Iata care sunt manifestarile: accelerarea ritmului cardiac, cresterea tensiunii arteriale, contractii musculare, ridicarea tonului vocii, secretia de adrenalina etc. Asadar, barbatul incearca sa scape de situatia cauzatoare de stres in diferite moduri, chiar si inchizand ochii, in timp ce femeia are tendinta de a cauta sprijinul partenerului, deoarece pentru ea ruptura relatiei genereaza aparitia acelorasi simptome. De aceea, ea insista sa vorbeasca despre problema cu pricina. Moment in care se declanseaza un cerc vicios. Cu cat barbatul se inchide in el si se indeparteaza mai mult ca sa-si gaseasca linistea (pentru a-si diminua niveul de stres si procentul de vasopresina), cu atat femeia se simte mai tradata, ranita, respinsa. Cu cat va incerca sa mentina relatia si-si va dori sa rezolve conflictul prin pastrarea legaturii si prin cuvinte, cu atat nivelul de stres al barbatului va spori. Cu cat barbatul va incerca mai mult sa fuga de situatia stresanta, cu atat acest lucru va amplifica nivelul de stres al femeii, care va incerca sa-l tina langa ea pe barbat, iar el, simtindu-se prizonier, nu va putea decat sa-i tina piept. Asadar, pana la escaladarea conflictului nu mai e decat un pas, totul se va inflama si va exploda in violenta verbala si/sau, din pacate, fizica.
Inconstient, firesc, in ciuda iubirii lor si a bunei-credinte, barbatul si femeia iau parte in mod complementar la nasterea conflictelor pe care le putem observa atat in interiorul cuplurilor, cat si in razboiul dintre sexe intretinut de feministele si masculinistii radicali, barbatii urmarind independenta propriilor actiuni, iar femeia cautand siguranta relatiilor stabile. Femei care iubesc prea mult, barbati care nu-si iau angajamentul… de ce se-ntampla una ca asta? Cum se explica faptul ca barbatii fug de femeile care vor cu ardoare sa vorbeasca, sa comunice, sa fuzioneze cu ei? Pur si simplu pentru ca barbatii reactioneaza puternic cand vine vorba de interactiuni cauzatoare de stres. Ea vrea sa interactioneze cu el, iar el vrea sa faca diverse lucruri cu ea. Atunci cand comunicarea trece in planul emotional, barbatul incearca sa puna capat discutiei si sa se indeparteze. La polul opus, femeia incearca sa se apropie de partenerul sau si sa comunice cu el pentru a-si confirma relatia. Femeia simte nevoia sa exprime ceea ce nu merge, crezand ca astfel va imbunatati relatia si intelegerea din cuplu, in timp ce barbatul vede in toata aceasta comunicare exprimarea unei probleme pe care el trebuie s-o rezolve sau, mai rau, o vede ca pe un repros si un atac la propria persoana. Si cercul vicios se pune in miscare: ea il acuza ca nu vrea sa comunice, el incearca sa se indeparteze si, cu cat el se retrage mai mult, cu atat ea se simte mai frustrata si-l critica.
Totusi, nu se poate sa nu existe comunicare. Fuga, tacerea, gesturile si actiunile sunt si ele moduri de a comunica. Tacerea e un fel de a spune ca ne gandim la problema sau ca nu vrem sa comunicam. Numai ca, in ziua de azi, se pune mai mult pret pe codurile feminine in materie de comunicare (verbala) decat pe cele masculine (comunicarea non-verbala). Femeia se prezinta drept detinatoarea comunicarii si chiar a iubirii. Iar pentru ea a iubi inseamna a vorbi, a discuta, a comunica, a fi in relatie cu ceilalti. Pentru barbat, a iubi inseamna a se ocupa de bunastarea celor pe care ii iubeste. Pentru femeie, asta e o datorie, nu o dovada de iubire. Un studiu american a aratat ca femeile se simt extrem de iubite atunci cand sotul lor isi exprima afectiunea in cuvinte, in timp ce barbatii au acest sentiment atunci cand sotia lor face ceva concret pentru ei. Doua singuratati, ce sa mai!”
Daca vrei cartea ta, click aici.