“Am un stilou in mana (oribil, am impresia ca m-am intors la scoala!) si sunt pe punctul de a scrie intr-un caiet cu spirala. Aceasta este marturia MEA. Si, evident, voi gasi o modalitate sa o postez. Nu pot sa astept pana la intoarcerea in lumea ‘normala’. Pentru ca aici… cum sa zic? O sa va prezint I-NI-MA-GI-NA-BI-LUL. Ei, da, este chiar mai rau si asta nu are o demunire. O sa incep cu inceputul.Sa trecem la drumul catre Chapelle-Saint-ch-ch, pe parcursul caruia nu prea am vorbit, ca de obicei. Se intampla destul de rar sa avem discutii in familia mea. Marc statea pe telefon, incercand sa bata recordul mondial la trimis de SMS-uri.” Cartea o poti cumpara de aici. ” – Trebuie sa profit la maximum de ultimele ore de civilizatie, a spus el. Mergem in Evul Mediu. Lulu avea de terminat un joc pe consola si abia si-a ridicat ochii din ecran. – Deocamdata, suntem inca in masina, i-a spus mamei, care bombanea. – Este o zona ‘neutra’, precum Elvetia! a adaugat Marc. Cat despre mine… nu aveam calculatorul, pentru ca il ascunsesem la fundul valizei mele (sub captuseala, imposibil sa il gaseasca cineva!). M-am jucat cateva jocuri pe telefon, da nu aveam cum sa intru pe FB (inca astept un mesaj de la Sam… Stiu ca Juliette a postat alte poze din vacanta), deoarece pe drum semnalul se intrerupea intruna. Anticipa ce ne astepta. Categoric… Ceea ce ne astepta… Nici nu am avut timp sa ne pregatim de sosire si deja eram… parcati! Am aruncat o privire afara si am vazut o cladire impunatoare din piatra, inconjurata de un parc urias. – Ooo! Un teren de fotbal! a spus Lulu incantat. Parintii mei zambeau uitandu-se in toate partile. – In sfarsit, natura! a soptit tatal meu. – O, daaaa! Verdeata, copaci, a adaugat mama mea. – Pasari cantatoare, vaci mu-muu, oi bee! a comentat Marc, strambandu-se. Am facut un pas, era foarte frumos. Speram sa ploua, sa ninga, sa fie vijelie. Si astfel parintilor mei sa le vina cheful sa ne intoarcem mai devreme. Dar era vara si in Creuse. – Bine ati venit! am auzit o voce in spatele meu. Un fel de zana a venit sa ne intampine. Avea o tinuta complet neasteptata, compusa dintr-un fel de fusta cu volane, cu siguranta la moda in regatul zanelor, iar in partea de sus cu dantela si matase, toate destul de sifonate. Avea parul prins in coc, din care ieseau cateva suvite rebele. – O, spiridusa! a spus <arc printre dinti. – Ce faceti? ne-a intrebat zana, fluturandu-si cocul dintr-o parte in alta. Cum a fost drumul? Parintii mei au salutat-o, incantati, povestindu-i cum drumul parea ca nu se mai termina, deoarece erau nerabdatori sa ajunga. – Noi am fi prefereat ‘drumul fara sfarsit’, a mormait Marc. – Ce spui, tinere? a soptit zana, intorcandu-se spre el. Eu sunt Capucine, incantata sa te cunosc. Marc i-a intins mana, iar pe fata lui nu se citea nicio expresie. O voce mult mai groasa ne-a intrerupt. – Ati ajuns, in sfarsit! a spus sotul zanei. care avea, de asemenea, o tinuta mai degraba originala, avand in vedere culorile. Eu sunt Alfred. Imi face placere sa fiu gazda voastra in aceste 15 zile in care veti urma o cura de detoxifiere electronica! Cei doi ne-au facut semn sa ii urmam. Pe drum, l-am pierdut pe Lucien, care a descoperit ca aveau un teren de fotbal pentru copii si o masa de ping-pong pe terasa. – Pentru baieti, avem un dormitor care este foarte apreciat, ne-a spus zana Capucine, in timp ce deschidea o usa. Ne aflam in fata unui spatiu mare, incadrat de vreo zece paturi, aranjate unele langa altele. – Pentru fetite, avem camere duble super dragute, a adaugat spiridusul in timp ce deschidea o alta usa putin mai in fata. Am gasit locul care avea sa fie ultimul meu refugiu pentru aceste 15 zile groaznice: o camera zugravita in mov din podea pana in tavan.” Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *