“Asa cum am vazut din povestea cu Voltaire, nu este cu putinta sa smulgi critica din radacini; daca iti face rau, atunci iesi din situatie. Este mai usor sa iti schimbi serviciul decat sa iti controlezi reputatia sau imaginea publica.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Unele locuri de munca si profesii sunt fragile la prejudicierea reputatiei, un aspect care in epoca internetului nu poate fi controlat in nici un fel; pur si simplu, nu merita sa ai un astfel de loc de munca. Nu ai cum sa iti ‘controlezi’ reputatia; nu vei fi in stare sa o faci controland fluxul de informatie. In loc de asta, concentreaza-te asupra modificarii gradului de expunere, sa zicem prin a te pune intr-o pozitie imuna la prejudicierea reputatiei. Ba chiar intra intr-o situatie din care sa castigi de pe urma antifragilitatii informatiei. In acest sens, orice scriitor este antifragil, insa mai tarziu vom vedea ca, de obicei, majoritatea profesiilor moderniste nu sunt antifragile.
Ma aflam la un moment dat in Milano, incercand sa-i explic antifragilitatea lui Luca Formenton, editorul meu italian (ajutandu-ma mult de limbajul corporal si de gesticulatie). Ma aflam acolo partial pentru vinurile de desert Moscato, partial pentru un congres la care celalalt vorbitor principal era un faimos economist fragilist. Asa ca, amintindu-mi brusc ca sunt si eu scriitor, i-am infatisat lui Luca urmatorul experiment mental: daca il snopesc public in bataie pe economist, ce se va intampla cu mine (in afara de un proces lung mediatizat, care ar starni mult interes pentru noile notiuni de fragilita si antifragilita)? Mai ales ca acest economist avea ceea ce se numeste tete a baffe, o fata care te invita sa o iei la palme, la fel cum o prajitura cannolo te pofteste sa musti din ea. Luca s-a gandit pret de o clipa… Ei bine, nu ca voia sa o fac, dar stii cum e, n-ar fi stricat deloc pentru vanzarea cartii. Nimic din ceea ce fac eu ca scriitor si ajunge pe prima pagina din Corriere dela Sera nu-i poate fi nociv cartii mele. Aproape ca nu exista scandal care sa-l prejudicieze realmente pe un artist sau un scriitor.
Sa spunem ca as fi un director angajat la nivel mediu intr-o corporatie inscrisa la London Stock Exchange, genul de om care nu risca niciodata sa se imbrace informal, care poarta intotdeauna costum si cravata (chiar si la plaja). Ce mi s-ar intampla daca l-as ataca pe fragilist? Concedierea si dosarul arestarii mele m-ar afecta pe veci. As fi victima totala a antifragilitatii informationale. Insa cineva care castiga nu mult peste salariul minim, sa zicem un muncitor in constructii sau un sofer de taxi, nu depinde prea mult de reputatie si este liber sa aiba opinii proprii. Ar fi pur si simplu robust in comparatie cu artistul, care este antifragil. Un angajat la nivel mediu intr-o banca, cu o ipoteca pe cap, este fragil pana la extrem. De fapt, este intru totul prizonierul sistemului care il invita sa fie corupt pana in maduva oaselor din cauza dependentei lui de concediul anual in Barbados. La fel stau lucrurile si cu un functionar de stat din Washington. Sa apelam din nou la urmatoarea euristica (adica sa repetam definitia, o regula practica simpla si concentrata), usor de folosit pentru a detecta independenta si robustetea reputatiei cuiva. Cu putine exceptii, aceia care se imbraca extravagant au o reputatie robusta sau chiar antifragila; sortimentele de indivizi perfect barbieriti, care se imbraca in costume cu cravata, sunt fragili la informatia despre ei.
Corporatiile mari si guvernele nu par sa inteleaga aceasta forta de recul a informatiei si abilitatea acesteia de a-i controla pe aceia care incearca sa o controleze. Cand auzi o corporatie sau un guvern inglodat in datorii ca incearca sa ‘insufle din nou incredere’, stii ca sunt fragile, deci si condamnate. Informatia este nemiloasa: o singura conferinta de presa pentru ‘linistirea’ opiniei publice ii va determina pe investitori sa-si ia talpasita, provocand o spirala a mortii sau o retragere masiva a depunerilor din banca. Motiv care explica de ce am eu o atitudine impotriva indatorarii guvernului, ca partizan neclintit a ceea ce se numeste ‘conservatorism fiscal’. Cand nu ai datorii, nu iti pasa de reputatia din cercurile economice. Si, intrucatva, nu ai o reputatie buna decat atunci cand nu iti pasa de ea. La fel ca in chestiunile legate de seductie, oamenii le ofera cel mai mult acelora care au nevoie de ei cel mai putin.”
Daca vrei cartea ta, click aici.