“Intr-o comunitatea zen, comportamentul spontan este incurajat in anumite limite, acestea crescand pe masura ce ucenicul devine tot mai familiar cu acel comportament. In cele din urma, ucenicul poate sa iasa pe strada si sa se comporte ca un adevarat personaj zen si sa se adapteze perfect. Stii cum este atunci cand intalnesti pe cineva pe strada: va apropiati unul de celalalt si decideti amandoi sa faceti un pas in aceeasi directie ca sa va ocoliti, apoi faceti un pas in cealalta directie si sunteti apoi cat pe ce sa va ciocniti? Acesta este genul de artificiu pe care il folosesc invatatorii zen: pun ucenicul in incurcatura ca sa vada cum face fata situatiei.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“In viata cotidiana, exista o distinctie clara intre acei oameni care par mereu siguri pe ei si cei care sunt agitati si sovaielnici. Acestia din urma nu prea stiu cum sa reactioneze intr-o situatie, indiferent de tipul de care este: se lasa mereu pusi in ipostaze stanjenitoare, pentru ca viata lor este prea strict programata. ‘Ai spus ca vei face cutare si cutare lucru la ora nu stiu care si acum ti-ai schimbat planurile si ai dat totul peste cap.’ Nu asa suna un repros conjugal obisnuit? De fapt, schimbarea de planuri nu provoaca niciun neajuns semnificativ, ci este doar un sentiment care decurge din incapacitatea de adaptare. Daca nu are foarte multa importanta cand facem cutare si cutare lucru si cineva se supra din cauza modificarii de orar inseamna doar ca respectivul are un fetis cu punctualitatea. Ne consumam prea multa energie incercand sa ne construim vietile pe baza unor imagini despre cum ar trebui sa fie o viata, imagini pe care vietile noastre nu au cum sa le egaleze. Iar practica zen exact asta face: isi propune sa demonteze aceste imagini.
Exista comedianti, oameni care stiu sa faca glume si sa joace farse in situatii complet nepremeditate. Ei bine, un maestru zen face exact acelasi lucru in viata de zi cu zi. Si tu poti face acelasi lucru, atat timp cat tiiminte ceva: nu ai voie sa gresesti. Nu este ceva usor de inteles. Inca din copilarie ne-am supus regulilor unui anumit joc social in care ni s-a spus sa nu gresim, da facem numai ce trebuie, sa ne comportam corect in toate situatiile si asa mai departe. Si uite asa ne-am format un obicei si nu este usor sa renuntam la jocul deprins din copilarie. Inmod similar, inca mai credem in alt joc insusit in copilarie, si anume faptul ca exista trei feluri de oameni: superiori, medii si inferiori. Toata lumea vrea sa faca parte din categoria de top, sa locuiasca in zone selecte, sa conduca un Cadillac, sa aiba perdele in falduri, gazon proaspat tuns si toate lucrurile acelea specifice. Si nimeni nu vrea sa se situeze la baza ierarhiei, sa locuiasca in zone portuare, sa isi lase iarba sa creasca, sa poarte blugi si sa fumeze iarba. Majoritatea ne pozitionam undeva la mijloc, incercand mereu sa ne cataram mai sus, niciodata constienti de faptul ca varful are nevoie de baza si ca baza are nevoie de varf.
Acest joc al competitiei se manifesta in mai multe feluri, astfel: sunt mai puternic decat tine, sunt mai destept decat tine, sunt mai sofisticat decat tine si asa mai departe. Nu conteaza despre ce este vorba – jocul acesta al statutului se desfasoara in permanenta. Ei bine, un discipol zen este o persoana care a incetat sa mai joace jocul statutului. Sa fii calugar inseamna sa nu te mai straduiesti sa tii pasul cu vecinii sau cunoscutii tai. Ca sa devii maestru, trebuie sa ajungi la stadiul la care sa nu mai incerci sa devii maestru. Ideea insasi de a fi mai bun decat cei din jur nu are nicio logica. Este complet lipsita de sens. Oamenii sunt manifestarea maretiei universului in exact aceeasi masura in care sunt si stelele, apa, vantul si animalele. Si tu le consideri pe toate ca situandu-se exact acolo unde trebuie si ca fiind incapabile sa faca greseli, chiar daca ‘ele’ la randul lor cred ca gresesc si joaca propriul joc al competitiei.
Asadar, daca jocul incepe sa te plictiseasca sau sa iti dea dureri de cap si de stomac, poate ca nu ar fi rau sa renunti sa iti mai indrepti atentia spre un lucru ca zen.Numai sa tii cont ca este vorba doar despre un simptom al evolutiei tale intr-o anumita directie. Cand obosesti sa tot joci acelasi tip de joc, te indrepti intr-o alta directie, la fel de natural cum ii creste unui copac o ramura noua. Si atunci e de preferat sa ramai mai presus de diferentele dintre superior si inferior, adica sa nu iti spui: ‘Acum sunt o persoana spirituala, care aspira la lucruri superioare; nu sunt la fel ca ceilalti neghiobi pe care nu ii intereseaza decat berea si televizorul.’ Viata poate fi traita in mai multe feluri, asa cum exista si specii diverse de crabi, paienjeni, rechini, vrabii si altele. Iti amintesti de poezia din care am citat mai devreme, care spune: ‘Ramurile in floare cresc firesc – unele scurte, altele lungi?’ Primul vers al poemului este: ‘In peisajul primaverii, nimic nu este superior si nimic nu este inferior.’ Care este rolul superioritatii? In procesul de crestere, stejarul nu este cu nimic mai presus decat ghinda. Stejarul este doar modalitatea ghindei de a produce mai multe ghinde.”
Daca vrei cartea ta, click aici.