“Cel mai prost pictor de pe fata pamantului, din toate punctele de vedere si fara nici o urma de indoiala, se numeste Turner. – Salvador Dali.
Si azi-dimineata, pe cand ma aflam la closet, am avut o intuitie de geniu. Scaunul era, de altfel, neverosimil de unic, de fluid si de nemirositor. Ma gandeam la problema longevitatii umane, si asta din cauza unui octogenar care studiaza subiectul si care tocmai si-a dat drumul deasupra Senei cu o parasuta de matase rosie. Intuitia e ca, daca am izbuti sa facem ca excrementele umane sa aiba fluiditatea mierii, viata omului s-ar prelungi, caci (dupa Paracelsus) excrementul nu e altceva decat firul vietii si orice intrerupere sau parte de fapt o clipa care-si ia zborul. Echivalentul, in timp, al foarfecelor celebrelor Parce, care taie firul vietii, imbucatatind-o si consumand-o. Nemurirea in timp trebuie cautata in deseu, in excrement si nicaieri in alta parte… Si fiindca cea mai inalta misiune a omului pe pamant este aceea de a spiritualiza totul, excrementul este, in mod deosebit, elementul care are nevoie cel mai mult de asa ceva. De aceea, am inceput sa dispretuiesc din ce in ce mai mult glumele scatologice si orice forma de frivolitatea pe aceasta tema. Dimpotriva, sunt uimit de lipsa de apetit fiziologic si metafizic pe care a dovedit-o spiritul omenesc asupra acestui subiect capital care este excrementul. Si ce grozavie sa vezi ca sunt atatia oameni de spirit care-si fac nevoile ca oamenii de rand. In ziua cand voi scrie eu un tratat general pe aceasta tema, lumea intreaga va fi fara indoiala uimita. Va fi, de altfel, exact opusul celui scris de Swift despre latrine.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“3
Azi este aniversarea balului Bestegui. Amintirea acelui 3 septembrie de anul trecut, la Venetia, ma inunda cu o angoasa ultimissima. Imi spun insa ca astazi trebuie sa termin piciorul stang si sa incep ‘radioloarul’, globul terestru de angoasa rinocerontica. In doua zile voi incepe sa pictez in perspectiva ‘nisoidele’. Atunci imi voi oferi deliciosul lux al unei reverii retrospective despre balul Bestegui. O sa am nevoie de ea ca sa ma pot pierde in corpusculii luminosi si venetieni ai gloriosului corp al Galei mele.
4
Trebuie sa lupt cu curaj si fara intrerupere ca sa nu ingadui balului Bestegui sa puna stapanire pe curgerea vascoasa a reveriilor mele. Reusesc sa ma apar de imaginile balului exact cum faceam cand eram copil si ma invarteam in jurul mesei cate o ora intreaga, mort de sete, inainte de a bea un pahar cu apa rece, exasperandu-mi asteptarea pana la deliciile dureroase ale setei mele delirante si insatiabile.
5
Continuu sa tin la ditanta reveria Beistegui, de data aceasta asa cum iti retii urina, topaind si inventand pe loc o coregrafie inedita in fata tabloului meu. La fel imi retin si nisoidele.
6
Exact in clipa cand ma pregateam sa-mi las adoratul creier de Salvador sa-si inceapa in fine reveria despre balul Beistegui, isi anunta vizita un notar. Rog sa i se explice politicos ca lucrez si ca nu-l pot primi decat la opt. Fixarea unei limite pentru mult asteptata mea reverie imi produce insa un sentiment de nemultumire. Si iata ca servitoarea vine din nou sa-mi spuna ca notarul insista, pentru ca a venit cu un taxi. Motivul mi se pare stupid, caci taxiurile nu sunt trenuri, pot sa astepte. Ii repet Rosinei ca reveria mea si corpusculii gloriosului trup al Galei nu pot fi deranjate inainte de opt seara. Dar, notarul pretinzand ca e un bun prieten cu mine, intra in biblioteca, da la o parte cartile de arta rarisime, imi rascoleste calculelel matematice, desenele originale si atat de pretioase incat nimeni nu are ingaduinta sa le atinga si incepe sa si scrie actul notarial prin care spunea ca am refuzat sa-l primesc. Ii propune apoi servitoarei sa-l semneze. Ea refuza, incepe sa-si faca griji si vine sa-mi comunice situatia. Cobor deci, rup in bucati toate hartiile pe care noratul a indraznit sa le insire pe masa, apoi il dau pe usa afara cu un picior in fund – un picior absolut simbolic, fiindca nici macar nu l-am atins.
Ma cufund intr-o stare de pre-reverie extatica, prin care pregatesc reveria propriu-zisa despre balul Beistegui. Simt deja corespondentele proustiene dintre Port Lligat si Venetia. La ora sase observ proiectia unei umbre pe muntele unde se afla turnul. Mi se pare perfect sincronizata cu cea pe care o lasa ferestrele laterale ale bisericii Santa Maria della Salute peste Grand Canal. Totul e colorat in acelasi roz ca si ziua balului, cam pe la ora sase, in jurul postului de graniceri.
M-am hotarat: de maine incep ‘nisoidele’ si imi ingadui reveria asupra balului Beistegui.
8
In fine! Am inceput ‘nisoidele’, sublime culori supraadaugate pana la paroxism. Verde, oranj, roz somon. Iata in sfarsit frumoasele mele nisoide corpusculare. Placerea pe care o traiesc e mult prea mare, asa ca aman reveria cu balul Beistegui pentru maine. Dimineata voi face ‘nisoide’ fara reverie, in perfecta libertate de gandire, dar dupa-masa ma voi darui cu o furioasa precizie truculenta reveriei balului. Am sa-mi epuizez pana-n maduva oaselor amintiri languroase, pana la extenuare.
9
Azi m-as fi lasat cu siguranta dus de valurile reveriei despre balul Bestegui, daca nu m-ar fi impiedicat o convocare la politie pentru ziua de 11 septembrie. E urmara incidentului cu notarul si mi se spune ca ma poate costa chiar 12 luni de inchisoare. Aman reveria pe mai tarziu.”
Poti citi continuarea aici.