“Duncanilor li se pare intotdeauna ciudat faptul ca prefer sa folosesc femei in fortele armate, dar Pastravaresele mele nu reprezinta decat o armata temporara. Desi sunt capabile de agresivitate si violenta, femeile se deosebesc profund de barbati prin modul lor de angajare in lupta. Leaganul genezei le predispune, in ultima instanta, la un comportament mai proteguitor pentru viata. Pastravaresele s-au dovedit a fi cele mai vajnice aparatoare ale Potecii de Aur. De altfel, le cultiv aceasta calitate in cadrul programului lor de educatie si de formare. O bucata de vreme, sunt tinute departe de activitatile de rutina. Le ofer un gen aparte de comuniune, de care isi vor putea aminti cu placere tot restul vietii. Ajung la maturitate in compania suratelor lor si asta le pregateste pentru evenimente mai profunde. Ceea ce impartasesti intr-o astfel de comunitate te pregateste intotdeauna pentru lucruri mai mari. Aburul nostalgiei ajunge sa invaluie zilele petrecute in colectivitate, preschimbandu-le in altceva decat ce au fost ele in realitate. Astfel modifica prezentrul istoria. Nu toti contemporanii traiesc in aceeasi perioada de timp. Trecutul e in permanenta schimbare, dar putini sunt cei care isi dau seama.”

Cartea o poti cumpara de aici.

“In faptul serii, dupa ce le anunta pe Patravarese, Leto cobori in cripta. Ajunsese de mult la concluzia ca era de preferat ca prima intrevedere cu un nou Duncan Idaho sa aiba loc intr-o incapere cufundata in intuneric, unde putea sa-l pregateasca pe Ghola inainte de a da ochii cu corpul prevermiform. Folosea in acest scop o sala laterala, taiata in roca neagra ce marginea rotonda centrala. Incaperea era destul de mare pentru a-l gazdui pe Leto in cadrul lui, dar tavanul era prea jos. Lumina venea de la cateva licurigloburi mascate, pe care putea sa le regleze dupa voie. Nu exista decat o singura intrare, compusa din doua sectiuni: o poarta mare, prin care putea patrunde Carul Regal, si, in ea, o usa normala, de dimensiuni umane.

Leto introduse carul in sala, inchise poarta mare si deschise usa. Apoi se pregati in ordalie.

Plictiseala era, din ce in ce mai mult, o problema majora. Comportamentul Ghola tleilaxu devenise ingrozitor de sablonad. La un moment dat, Leto trimise vorba Bene Tleiaxului sa nu-i mai livreze Duncani. Dar tleilaxu stiusera ca, in aceasta privinta, puteau sa nesocoteasca poruncile Imparatului-Zeu.

Cateodata am senzatia ca o fac doar pentru ca intretine flacara nesupunerii!

Tleilaxu se bizuiau pe un element important, stiind ca acesta le oferea protectie si in alte privinte.

Prezenta lui Duncan ii face placere lui Paul Atreides cel dinauntrul meu.

Dupa cum ii explicase lui Moneo, inca din primele zile ale preluarii functiei sale de majordom:

– Duncanii nu trebuie sa ajunga la mine doar cu informatiile obtinute de la tleilaxu. Vei avea grija ca huriile mele sa-i resfete si sa le ofere raspunsuri la unele intrebari.

– La ce intrebari trebuie sa ofere raspunsuri, Doamne?

– Stiu ele.

De-a lungul anilor, fireste, Moneo ajunsese sa afle tot ce trebuia in legatura cu procedura aceasta.

Leto auzi glasul lui Moneo dincolo de usa salii cufundate in intuneric, apoi zgomotele escortei de Patravarese si pasii sovaielnici, caracteristici, ai noului Ghola.

– Pe aici, spuse Moneo. Inauntru e intuneric si vom inchide usa in urma dumitale. Dupa ce intri, opreste-te si asteapta ca Domnul Leto sa ti se adreseze.

– De ce-i intuneric?

Vocea Duncanului avea o agresivitate suspicioasa.

– O sa-ti explice el.

Leto stia ce vedea Ghola: umbre printre umbre, intr-o obscuritate in care nici macar sursa unei voci nu putea fi localizata. Ca de obicei, Leto se servi de glasul lui Paul Muad’Dib.

– Ma bucur ca te revad, Duncan.

– Eu insa nu te vad!

Idaho era un razboinic, iar razboinicii ataca. Reactia ii confirma faptul ca Ghola era o reconstituire nealterata a originalului. Mimodrama prin intermediul careia tleilaxu le redesteptau Ghola memoria dinaintea momentului mortii lasa intotdeauna o serie de incertitudini in mintea acestora. Unii Duncani ramaneau cu convingerea ca amenintasera viata adevaratului Paul Muad’Dib. Era si cazul celui de fata.”

Continuarea o poti gasi aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *