“Intind mainile sa amortizez impactul, dar, din inertie, alunec cateva trepte pe palme si pe genunchi. Imi vajaie capul.
La naiba, la naiba. Desi zgomotul pe care l-am facut in cadere a fost destul de mare, nu pare sa iasa nimeni pe vreo usa. Ma tin de balustrada si ma ridic incet. Geanta e tocmai jos, la capatul treptelor.
Inima imi bate puternic in urechi, in spatele ochilor, in piept.
La naiba.
Pun o mana tremuranda pe burta. Nu simt nimic. Bebe doarme? S-a lovit? S-a speriat?
La naiba.
Cobor si restul scarilor cu grija, tinandu-ma de balustrada, cu picioarele-mi tremurand. Cum naiba sa-mi cedeze genunchiul asa?
Ajung la masina si astept doua minute sa-mi trag rasuflarea. Imi pun o notita mintala sa verific miscarile bebelusului in urmatoarele zile. Pornesc, intr-un final, motorul. Acum trebuie sa ma duc sa ma ocup de alt copil.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Cand parches masina in fata scolii, deja sentimentele mele sunt amestecate, pentru ca nu stiu la ce sa ma astept. Sunt sigura ca, pe deasupra cazaturii de mai devreme, tot cocktailul de hormoni secretat de corpul meu nu-i face bine bebelusului. Inspir adanc inainte sa cobor din masina. Ia de-aici niste oxigen, bebe, macar din asta sa ai.
Am nimerit in timpul orei, scoala pare pustie. Intru in cladire pe usa de termopan, subrezita de sutele de elevi care o deschid si o inchid in fiecare zi. Inauntru miroase a curat, surprinzator. Ma astept sa gasesc mirosul de creta al copilariei mele, dar pe tabla nu se mai scrie de mult decat cu markere. Elevul de serviciu ma intreaba zelos unde ma duc si ce caut. Semnez o condica prafuita. Observ ca deasupra mea a semnat, cu cateva minute in urma, Giurgiu Mariana. Deci cu baiatul ei s-a batut Edi.
Urc la etajul doi. Cu fiecare treapta, un gol mai mare mi se casca in stomac. In fata usii zic o rugaciune scurta sa nu fie prea rau. Bat de doua ori si intru. Nu mai am timp sa-mi trag rasuflarea.
In fata mea, douazeci si ceva de perechi de ochi se ridica din caiete si se holbeaza la mine. Il identific pe Edi in prima banca, incruntat. Cum ma vede, lasa capul inapoi in jos. Invatatoarea e la catedra in dreapta mea, si se ridica atunci cand ma vede.
‘Haideti sa discutam afara putin,’ zice catre mine, apoi catre clasa, ‘terminati fisa pe care v-am dat-o, sunt fix in spatele usii, nici musca sa nu aud de la voi.’
Imi place autoritata ei. Desi nu e cu mult mai inalta si la fel de slabuta ca mine fara burta, are o tarie care ii face pe copii sa asculte. Dar, aparent, ii si mai si scapa printre degete cateodata.
Iesim amandoua pe hol. Doamna Mateea inchide usa dupa ea. Are o mina suparata asa ca ca ma pregatesc de ce urmeaza.
‘Doamna Schwartz, nu sunt genul care sa indulceasca situatiile, asa ca va zic ce s-a intamplat.’ Tonul ei taios ma face sa ma simt ca atunci cand ma certa tata ca n-am luat zece, si-mi enumera toate meseriile pe care le-as putea face daca n-am de gand sa invat ca sa fiu doctor. Imi alung amintirea intr-un sertar din mintea mea. Invatatoarea continua. ‘Victor Giurgiu a venit la scoala cu o jucarie. Eu n-am vazut-o, deci nu stiu ce e. Apoi, pauza trecuta, aparent, Victor nu si-a mai gasit jucaria. A dat vina pe Edi. S-au luat la bataie si Victor a dat cu capul de coltul catedrei, suficient de tare incat sa se lase cu sange.’
‘O, Doamne!’ zic. ‘Unde e Victor acum?’
‘E cu mama lui, la cabinetul scolar. Va spun, doamna Giurgiu e foarte suparata. Pregatiti-va de asta.’
Imi prind puntea nasului cu doua degete. Deja simt cum se apropie o durere de cap.”
Daca vrei cartea ta, click aici.