“Incepe sa-mi placa New Yorkul, cu atmosfera lui nocturna de risc si aventura si cu satisfactia vizuala oferita de furnicarul constant de barbati, femei si masini celor avizi de miscare. Imi placea sa ma plimb pe Fifth Avenue si sa aleg femei romantice din multime, inchipuindu-mi ca peste cateva minute aveam sa intru in vietile lor si ca nimeni nu avea sa stie sau sa dezaprobe asta. Uneori le urmaream in gand pana in apartamentele lor din colturile strazilor laturalnice, iar ele se intorceau si imi zambeau,inainte sa dispara indaratul unei usi, in intunericul cald. In asfintitul fermecat al metropolei ma bantuia uneori singuratatea si o simteam si la altii – tineri functionari saraci care zaboveau in fata vitrinelor, pana la ora cinei intr-un restaurant, in singuratate; tineri functionari in amurg, irosindu-si cele mai placute momente ale serii si ale vietii.”

Cartea o poti cumpara de aici.

“Din nou, la ora opt, cand taxiurile inaintau pe cinci siruri pe strazile intunecate numerotate de la 40 la 50, spre zona teatrelor, mi se strangea inima. Siluetele se inclinau una spre alta in taxiuri, in asteptate, se auzeau voci cantand, rasete iscate de glume nestiute si tigari aprinse se miscau odata cu gesturile neintelese din interiorul masinilor. Imi inchipuiam ca si eu ma grabeam spre veselie si, impartasindu-le entuziasmul, le doream tot binele.

O vreme am uitat de Jordan Baker, apoi, in toiul verii, am regasit-o. La inceput eram magulit ca ieseam cu ea, fiindca era campioana la golf si toti stiau cum o cheama. Apoi a devenit mai mult de atat. Nu eram propriu-zis indragostit, dar simteam un fel de curiozitate tandra. Chipul arogant, plictisit, pe care il arata lumii ascunde ceva – cele mai multe afectari ascund ceva in cele din urma, chiar daca nu de la bun inceput – si intr-o zi am aflat despre ce era vorba. Cand eram amandoi la o petrecere, undeva in Warwick, lasase un automobil imprumutat, cu copertina coborata, in ploaie, apoi a mintit ca nu fusese vina ei si, brusc, mi-am amintit povetsea despre ea care imi scapase in seara in care o cunoscusem, la Daisy. La primul turneu de golf important la care participase se iscase un zvon care era sa ajunga in ziare, ca poate mutase mingea dintr-o pozitie dezavantajoasa, in semifinala. Povestea era sa capete proprortiile unui scandal, apoi fusese uitata. Un baiar de mingi si-a retractat declaatia si singurul martor ramas a recunoscut ca era probabil sa se fi inselat. Incidentul si numele ei imi ramasesera asociate in minte.

Jordan Baker evita instinctiv barbatii inteligenti, perspicace, iar acum imi dadeam seama ca facea asta fiindca se simtea mai in siguranta pe un plan in care orice abatere de la un cod ar fi fost considerata imposibila. Era lipsita de onestitate, in mod incurabil. Nu putea suporta sa aiba un dezavantaj si, din cauza acestui refuz, presupun ca incepuse de foarte tanara sa apeleze la subterfugii, ca sa poata arata lumii zambetul acela stapan pe sine, sfidator, satisfacandu-si totodata necesitatile trupului ei calit, vioi.

Asta nu conta pentru mine. nu condamni cu asprime nesinceritatea unei femei – imi parea rau uneori, apoi am si uitat. La aceeasi petrecere am avut o conversatie ciudata despre sofat. Discutia a inceput fiindca trecuse atat de aproape de niste muncitori, incat aripa masinii ii smulsese unuia un nasture de la haina.

– Conduci groaznic, am protestat eu. Ori esti mai atenta, ori n-ar trebui sa mai conduci deloc.

– Sunt atenta.

– Ba nu esti.

– Ei bine, altii sunt, spuse ea senina.

– Ce legatura are asta?

– Se vor feri din calea mea, insista ea. Pentru un accident e nevoie de doi oameni.

– Sa presupunem ca dai de cineva la fel de neatent ca tine.

– Sper sa nu mi se intample niciodata, raspunse ea. Urasc oamenii neatenti. De asta imi place de tine.

Ochii ei cenusii, mijiti in soare, priveau drept inainte, dar modificase cu buna intentie natura relatiei noastre si, pe moment, am crezut ca o iubesc. Am insa o gandire lenta si tot felul de reguli interioare care actioneaza ca niste frane asupra dorintelor mele; stiam ca mai intai trebuia sa scap definitiv de incurcatura de acasa. Scriam scrisori o data pe saptamana si le semnam ‘Cu dragoste, Nick’, dar nu ma gandeam decat la mustata fina de transpiratie de pe buza de sus a unei fete cand juca tenis. Avusesem insa o intelegere vaga care trebuia rupta, ca sa ma pot considera liber.

Oricine se considera posesor al cel putin uneia dintre virtutile principale, iar a mea este urmatoarea: sunt unul dintre putinii oameni sinceri pe care i-am intalnit vreodata.”

Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *