Biblioteca Bunicului

“Cum sa faci fata lipsei increderii in tine. Lupta contra perfectionismului. Ocazional, oamenii PIS (putin-increzatori-in-sine) sunt perfectionisti: prefera sa nu faca nimic decat sa faca lucrurile prost si le-ar placea asadar sa nu actioneze decat daca merg la sigur… Din pacate, toate procesele de invatare, inclusiv acela al vietii, comporta atat esecuri, cat si invatamintele aferente. Cel mai bun mod de a nu invata nimic si de a nu progresa consta asadar in a nu face nimic, cu speranta ca vei face totul perfect intr-o buna zi – bineinteles, acea zi nu va veni niciodata. Ameliorarea increderii in sine presupune, in consecinta, renuntarea la idealurile tiranice si acceptarea, in cele din urma, a faptului ca esti ca toata lumea, adica supus greselilor…” Psihologia actiunii. Actiunea te invata intotdeauna mai multe decat renuntarea, dar pentru asta trebuie sa indraznesti sa actionezi. Persoanele PIS au defectul de a se gandi (prea mult) inainte de a actiona (prea putin) si in cele din urma a renunta sa actioneze din cauza ca s-au gandit prea mult. Complet invers se intampla cu psihopatii impulsivi care actioneaza mai intai si se gandesc dupa aceea. Un obstacol clasic provine din faptul ca persoanele PIS au tendinta de a amesteca dificultatile lor intr-o masa enorma de ‘lucruri de facut’, care sfarsesc prin a-i descuraja. Le recomand asadar sa-si imparta eforturile. De exemplu, cand toata casa ori apartamentul este intr-o dezordine ingrozitoare, ideea de a face ordine se dovedeste putin atractiva daca o privim in intregime. Asadar nu facem nimic, in acelasi timp culpabilizandu-ne foarte mult. Terapeutii recomanda in acest caz sa fragmentam obiectivul si sa organizam camera cu camera, sa luam la rand colt de camera dupa colt de camera. Esentialul este sa repornim motoarele, sa ne reactivam capacitatea de a actiona.” Cartea o poti cumpara de aici. “Psihologia esecului. Lectiile esecului (‘Iata ce ar fi trebuit sa invat…’) sunt preferabile celor ale renuntarii (‘Nefacand nimic, probabil am evitat sa…’). Teama de esec, care se apropie uneori de o veritabila fobie, nu se poate combate decat prin confruntarea regulata: trebuie asadar sa invatam sa esuam! In cazurile cele mai stanjenitoare, tratate in psihoterapie, terapeutii vor cere pacientilor lor sa urmeze un adevarat program de desensibilizare la esec:

• sa observe ca pana si persoanele carora par sa le reuseasca toate actiunile au avut partea lor de esec, inainte de a cunoaste succesul;
• sa se puna de bunavoie in postura de a esua, alegand la inceput domenii sau esecuri care nu prezinta o miza majora (sa plece in weekend intr-o aventura, fara sa faca rezervare la hotel; sa nu pregateasca cina cand invita la ei niste vechi prieteni; sa ceara o reducere de pret intr-un magazin de lux etc.);
• sa judece propriile actiuni global si echilibrat (sa se gandeasca la esecurile proprii, dar si la propriile reusite), si nu specific si partial (ca atunci cand nu-si aminteste decat esecurile) etc.

Ce este stima de sine? Stima de sine desemneaza acel raport intim cu sine, acea judecata de sine adesea secreta (nu o dezvaluim celorlalti) si uneori inconstienta (nu stim intotdeauna foarte clar in ce fel ne raportam la noi insine). Numeroase cercetari au scos in evidenta importanta acestei dimensiuni a personalitatii care va determina relatia fiecaruia cu sine: te vei iubi si respecta sau, din contra, te vei detesta pana la a ajunge sa-ti faci rau? Cum se manifesta slaba stima de sine? O cunoastere de sine mediocra si deformata. Persoanele cu slaba stima de sine cred adesea ca se cunosc foarte bine: ele rumineaza atat de des cu privire la ele insele… In realitate, aceste ruminatii nu duc decat la un grad de cunoastere de sine foarte limitata, din mai multe motive: ele se concentreaza doar asupra esecurilor si limitelor; ele provin din evitarea, si nu din confruntarea cu anumite situatii; ele sunt rezultatul monologurilor autodistructive, si nu al dialogurilor constructive cu anturajul. De aceea majoritatea studiilor subliniaza gradul scazut de cunoastere de sine in cazul unei slabe stime de sine. De unde si mirarea ingrijorata a acestor persoane daca sunt complimentate: ‘Esti sigur?’ O tendinta spre autocritica feroce. Modul in care se privesc pe ele insele persoanele cu slaba stima de sine se dovedeste adesea a fi de o severitatea extrema. In cazurile cele mai grave, nu mai e vorba doar de indoieli care tulbura persoana respectiva (‘Oare sunt o persoana buna?’), ci si de certitudini negative (‘Sunt o mare nulitate!’). Acest discurs interior autodevalorizant poate, de altfel, sa conduca la ostilitate si agresivitate indreptate catre sine (‘Ma detest’) si poate indemna persoana respectiva la a-si face rau, sub diferite forme (comportamente de autosabotare, cum ar fi tendinta de a se rani fizic etc.). In realitate, persoanele cu slaba stima de sine nu au mai putine calitati decat altii, dar, cand se judeca pe sine, comit mai multe greseli psihologice pe care tocmai le-am mentionat (concentrarea pe defectele si limitele proprii, subestimarea competentelor si calitatilor proprii). Se poate observa la aceste persoane, de asemenea, si o idealizare a standardelor performantei sociale, adica a ceea ce trebuie facut, dupa parerea lor, pentru a fi apreciat sau respectat. Rezultatul: o devalorizare constanta, prezenta permanenta a ceea ce numim ‘criticul interior’, acea voce care turuie fara incetare: ‘Asta nu va merge, esti o nulitate, mai bine taci si pleaca de aici…’ Ca si cum un spirit malefic ar sta cocotat pe umarul persoanei respective pentru a-i repeta neincetat aceste fraze, ca un radio care-l asalteaza pe tot timpul zilei (‘Critic FM’).” Daca vrei cartea ta, click aici.