“Epicur a decis sa cumpere o gradina situata in suburbiile rurale ale Atenei si sa infiinteze acolo o scoala. Asemenea lui Felix, el voia sa creeze un spatiu care sa functioneze atat pe post de refugiu, cat si pe post de loc curativ pentru vizitatori – cu toate ca, in cazul lui Epicur, vizitatorii erau invataceii care locuiau acolo permanent. Subliniind o forma de fericire numita ataraxia (in sensul sau mai larg, de ‘absenta tulburarilor’), Epicur a descoperit ca ‘tulburarile’ unei minti erau determinate de un bagaj mintal inutil, format din dorinta de a evada, ambitii, ego si frica. In locul acestora, el propune ceva simplu: contemplatie relaxata intr-o comunitate care a fost respinsa de oras. ‘Traiti in anonimat’, isi instruia Epicur discipolii, care, inloc sa se implice in activitati civice, isi cultivau propria hrana in gradina, palavragind si formuland teorii printre culturile de salata. De fapt, Epicur si-a urmat cu atat de mult stoicism propriile invataminte, incat o mare parte din viata sa, atat el, cat si scoala lui le-au ramas relativ necunoscuti atenienilor. Si acesta era un lucru bun, deoarece considera ca ‘cea mai pura ramane siguranta provenita din tihna si din retragerea din multime’.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Contrar sensului actual al cuvantului ‘epicurian’ – adesea asociat cu mancarea extravaganta si din abundenta -, scoala lui Epicur sustinea, de fapt, ideea ca omul are nevoie de foarte putin pentru a fi fericit, atat timp cat se poate baza pe ratiune si este capabil sa-si limiteze dorintele. Faptul ca aceasta perspectiva se aseamana lipsei de atasament specifice filosofiei orientale nu reprezinta o coincidenta. Inainte sa infiinteze scoala, Epicur citise lucrarile lui Democrit si ale lui Pyrrhon, renumiti pentru legatura lor cu gimnosofistii, sau ‘inteleptii goi’ din India. Influentele budiste sunt evidente in descrierea lui Epicur despre suflet: ‘Nici existenta celei mai mari avutii, nici onorurile si reputatia stralucitoare sosite de la multime, nici altceva dintre lucrurile produse de cauze infinite nu imprastie tulburarea sufleteasca si nici nu genereaza bucuria demna de a fi mentionata.’
Scoala lui Epicur a incercat sa-si elibereze invataceii de propriile dorinte, precum si de teama asociata superstitiilor si miturilor. Invatamintele incorporau stiinta empirica cu scopul de a inlatura nelinistea legata de zeii si monstrii mitici, despre care se credea ca au control asupra multor aspecte ale vietii, precum vremea si chiar destinul cuiva. In acest sens, obiectivul scolii era asemanator cu cel al Camp Grounded, precum si al oricarui centru pentru tratarea dependentelor. In cadrul scolii lui Epicur, invataceii erau ‘tratati’ de dorinta de a evada, de ingrijorarea inutila si de credintele irationale.
Gradina lui Epicur se diferentia de alte scoli prin aspecte importante. Avand in vedere ca doar individul insusi putea decide daca s-a ‘vindecat’, atmosfera nu era una de competitie si invataceii isi acordau singuri note. De asemenea, desi respingea un anumit tip de comunitate, scoala lui Epicur cladea in mod activ o alta: gradina era singura scoala care accepta invatacei de alta nationalitate, sclavi si femei (inclusiv hetaire, sau curtezane profesioniste). Mai mult decat atat, inscrierea era gratuita, in conditiile in care, de-a lungul istoriei umane, scolarizarea reprezentase un privilegiu restrictionat de clasa sociala. Richard W. Hibler scrie:
‘Nu era nimic traditional legat de Gradina, in comparatie cu restul scolilor din acele vremuri. De exemplu, era binevenit oricine era dornic sa invete sum sa traiasca o viata plina de placeri rafinate. Fratia era deschisa pentru toate sexele, nationalitatile si rasele. Bogatii si saracii stateau cot la cot cu <barbarii> precum sclavii si strainii. Femeile care se laudau cu faptul ca fusesera candva prostituate se adunau si se alaturau barbatilor de toate varstele, in cautarea fericirii epicuriene.’
Acest lucru era cu atat mai insemnat, cu cat discipolii nu invatau pur si simplu intr-o izolare paralela. Chiar daca paraseau orasul, ei nu se departau de alti oameni – prietenia in sine era un obiect de studiu si o conditie pentru tipul de fericire pe care il promova aceasta scoala.”
Daca vrei cartea ta, click aici.