“S-au asezat la o masa langa vitrina pubului. Daldry a comandat un ceai pentru Alice si o cafea pentru el. Chelnerita le-a adus doua farfurii cu porridge. Daldry a cerut un cosulet cu paine si a ascuns imediat cateva bucati in buzunarul sacoului, lucru care a amuzat-o mult pe Alice.
– Ce fel de peisaje pictati?
– Nu pictez decat lucruri complet inutile. Unii se extaziaza in fata peisajelor de tara, tarmurilor de mare, a campiilor sau a dumbravilor; eu, unul, pictez raspantii.
– Raspantii?
– Exact: intersectii de strazi, de bulevarde. Nici nu-ti poti imagina cat este de bogata, cate detalii poate oferi viata dintr-o intersectie. Unii alearga, altii isi cauta drumul. Acolo intalnesti toate tipurile de locomotie: trasuri, automobile, motociclete, biciclete, pietoni, baieti cu carucioare de livrat berea, femei si barbati de toate conditiile se ating, se incomodeaza unii pe altii, se ignora ori se saluta, se inghiontesc, se insulta. O intersectie este un loc pasionant!
– Domnule Daldry, chiar ca sunteti un tip ciudat!
– Poate, dar trebuie sa recunoasteti ca un camp de maci este o plictiseala de moarte. Ce accident real s-ar putea produce acolo? Doua albine care s-ar ciocni la firul ierbii?Ieri, imi asezasem sevaletul in Trafalgar Square. Este destul de complicat sa gasesti acolo un camp vizual satisfacator, fara sa fii impins in permanenta, dar incep sa ma descurc, asa ca ma instalasem intr-un loc potrivit. O femeie, speriata de o aversa brusca si vrand pesemne sa-si puna la adapost cocul caraghios, traverseaza fara sa fie atenta. O brisca trasa de doi cai face o miscare teribila intr-o parte, ca s-o evite. Vizitiul are indemanare, doamna in chestiune scapa doar cu o sperietura strasnica, insa butoaiele pe care acesta le transporta cad pe jos, iar tramvaiul care vine din sens opus nu poate face nimic ca sa le ocoleasca. Unul dintre poloboace explodeaza literalmente sub impact. Un torent de Guiness se raspandeste pe pavaj. Am vazut doi betivani care ar fi fost gata sa se tranteasca in patru labe pe caldaram ca sa-si potoleasca setea. Te scutesc de ciorovaiala dintre conducatorul tramvaiului si proprietarul bristii, de trecatorii care s-au amestecat, de politistii care incercau sa faca putina ordine in gloata aia, de pungasul care a profitat de zapaceala iscata ca sa-si faca afacerea zilei si de principala responsabila pentru acest haos, care a fugit in varful picioarelor, rusinata de scandalul provocat de neglijenta ei.”
Cartea o poti cumpara de aici.
” – Si ati pictat toate astea? a intrebat Alice, uluita.
– Nu, deocamdata m-am multumit sa pictez intersectia, mai am inca mult de muncit. Dar am inregistrat totul in memorie, ceea ce este esential.
– Niciodata nu mi-a trecut prin cap sa dau atentie tuturor acestor detalii, in timp ce traversez strada.
– Eu, unul, am avut intotdeauna pasiunea detaliilor, a acestor mici evenimente, aproape invizibile, din jurul nostru. Cand observi oamenii, afli atatea lucruri! Nu va intoarceti, dar la masa din spatele nostru este o doamna batrana. Asteptati, ridicati-va, daca sunteti amabila, si haideti sa schimbam locurile, fara sa dam de banuit.
Alice s-a supus si s-a asezat pe scaunul pe care il ocupase Daldry, in timp ce acesta s-a instalat pe al ei.
– Acum, ca este in campul dumneavoastra vizual, priviti-o cu atentie si spuneti-mi ce vedeti, a rugat-o el.
– O femeie in varsta, care ia micul dejun singura. Este imbracata destul de frumos si poarta palarie.
– Fiti mai tenta, ce vedeti?
Alice a cercetat-o cu privirea pe batrana doamna.
– Nimic special, se sterge la gura cu servetul. Spune-mi mai degraba ceea ce nu vad; pana la urma, o sa ma observe.
– Este fardata, nu? Foarte discret, dar obrajii ii sunt pudrati, si-a dat cu rimel pe gene si cu putin ruj pe buze.
– Da, intr-adevar. Ma rog, asa cred.
– Acum, priviti-i buzele. Sunt nemiscate?
– Nu, intr-adevar, a spus Alice, uimita. Le misca usor, probabil o fi un tic din cauza varstei, nu?
– In niciun caz! Femeia asta e vaduva, vorbeste cu raposatul ei sot. Nu ia micul dejun singura, ci continua sa i se adreseze lui, ca si cum l-ar avea in fata. S-a aranjat pentru ca el face parte in continuare din viata ei. Si-l imagineaza alaturi. Nu e ceva absolut emotionant? Imagineaza-ti cata dragoste trebuie sa ai in suflet ca sa reinventezi necontenit prezenta fiintei iubite. Femeia asta are dreptate: daca cineva te-a parasit, nu inseamna ca, pentru atata lucru, a incetat sa existe. Cu putina fantezie in suflet, singuratatea este desfiintata. Mai tarziu, cand va trebui sa plateasca, ea va impinge pe cealalta latura a mesei farfurioara cu nota si banii, pentru ca sotul ei era cel care avea intotdeauna grija s-o achite. Cand o sa plece, veti vedea, o sa astepte cateva clipe pe trotuar, inainte de-a traversa, pentru ca sotul ei pasea intotdeauna primul – asa cum se cuvine – pe partea carosabila. Sunt sigur ca, in fiecare seara, inainte de culcare, ea ii spune noapte buna, iar dimineata face la fel, urandu-i o zi frumoasa, oriunde s-ar afla.
– Si dumneavoastra ati vazut asta in cateva clipe?
In timp ce Daldry ii zambea lui Alice, in restaurant a intrat un batran jerpelit, aproape beat, care s-a apropiat cu pasi impleticiti de batrana doamna si i-a dat de inteles ca era timpul sa plece. Ea a platit, s-a ridicat si a parasit sala in urma betivului de barbatu-sau, care fara indoiala venea d ela hipodrom.
Daldry, cu spatele la scena respectiva, nu vazuse nimic.
– Ai dreptate, a spus Alice. Batrana noastra doamna a facut exact ceea ce ati prevazut. A impins farfurioara pe cealalta parte a mesei, s-a ridicat si, in timp ce iesea din restaurant, cred ca i-a multumit barbatului invizibil care-i tinea usa.
Daldry parea fericit. A inghitit o lingura de porridge, s-a sters la gura si a privit-o pe Alice.
– Ei, ce ziceti de porridge? Nemaipomenit, nu?
– Credeti in ghicitoare? a intrebat Alice.
– Poftim?
– Credeti ca viitorul poate fi prezis?
– Grea intrebare, a raspuns Daldry, facandu-i semn chelneritei sa-i mai aduca o portie de porridge. Viitorul poate fi deja scris? Ar fi o chestie enervanta, nu? Si ce facem cu liberul arbitru al fiecaruia dintre noi? Eu cred ca cei care ghicesc viitorul nu sunt decat niste persoane foarte intuitive. Lasandu-i la o parte pe sarlatani, sa le acordam putin credit celor mai sinceri dintre ei. Sa fie oare inzestrati cu darul de a vedea in noi lucrurile la care aspiram si pe care, mai devreme sau mai tarziu, le vom realiza? La urma urmei, de ce nu? Uite, luati cazul tatalui meu, de exemplu, a carui vedere este perfecta si, cu toate astea, e absolut orb; maica-mea, in schimb, este mioapa ca o cartita, dar vede atatea lucruri pe care barbatu-sau ar fi cu desavarsire invapabil sa le ghiceasca! Ea stia chiar de cand eram mic copil ca o sa devin pictor, mi-o spunea deseori. Tineti cont ca imi vedea, totodata, panzele expuse in cele mai mari muzee din lume. Or, in cinci ani, eu n-am vandut un tablou! Ce vreti, sunt un pictor jalnic. Dar va tot vorbesc despre mine, si nu v-am raspuns la ce m-ati intrebat. De altfel, de ce mi-ati pus o asemenea intrebare?
– Pentru ca ieri mi s-a intamplat o chestie stranie, careia nu mi-as fi inchipuit sa-i pot acorda atentie vreodata, fie ea cat de mica. Si totusi, de atunci, ma gandesc intruna la ea. Aproape ca ma si deranjeaza.”