“Dolarhyde parca duba in spatele casei, cobori si se dezmorti. Tot drumul de la Chicago batuse un vant lateral infernal si il dureau mainile. Studie cerul noptii. Ploaia de stele a Perseidelor urma sa inceapa; nu trebuia sa o rateze.
“Iar coada lui tara a treia parte din stelele cerului, si le-a aruncat pe pamant.” (Apocalipsa 12,4).
Fapta lui dintr-un alt timp. Trebuie sa si-o aminteasca.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Dolarhyde descuie usa din spate si trecu la cercetarea de rutina a casei. Cand reveni afara, purte un ciorap pe fata.
Deschise duba si aduse o rampa. Il cobori pe Freddy Lounds, doar in chiloti, cu gura lipita cu banda adeziva si ochii acoperiti cu o esarfa. Desi era doar semiconstient, nu se molesise. Statea drept, cu capul sprijinit de spatarul inalt al scaunului cu rotile. De la ceafa pana la calcaie era lipit de scaun cu adeziv epoxidic.
Dolarhyde il impinse in casa cu scaunul cu rotile si il propti intr-un colt al salonului, cu spatele la incapere, ca si cum ar fi fost pedepsit.
– Ti-e frig? Vrei o patura?
Dolarhyde lua tifoanelew de pe ochii si gura lui Lounds. Freddy Lounds nu raspunse. Mirosul de cloroform ii persista in nari.
– Iti voi aduce o patura.
Dolarhyde lua tifoanelew de pe ochii si gura lui Lounds. Freddy Lounds nu raspunse. Mirosul de cloroform ii persista in nari.
– Iti voi aduce o patura.
Dolarhyde lua o patura de lana de pe canapea si il inveli pana la barbie, apoi ii trecu pe sub nas o sticla cu amoniac.
Lounds deschise larg ochii, dar dinaintea lui nu vazu decat imbinarea dintre doi pereti. Tusi si incepu sa vorbeasca:
– Accident? Sunt grav ranit?
Vocea din spatele lui:
– Nu, domnule Lounds. Totul va fi bine.
– Ma doare spatele. Pielea. M-am ars? Sper ca nu m-am ars!
– Ars? Ars. Nu. Stai aici si odihneste-te. Revin in scurt timp.
– Vreau sa ma intind. Asculta, trebuie sa sun la birou. Ah, sunt pe un scaun pentru infirmi. Mi-am rupt coloana? Spune-mi adevarul!
Pasi care se indepartau.
– Ce caut aici?
Intrebarea se sfarsi intr-un tremur. Raspunsul veni de undeva din spatele lui, de departe:
– Patimesti pentru pacatele tale, domnuule Lounds.
Freddy Lounds auzi pasi in sus pe scari. Auzi dusul. Gandea mai limpede acum. Isi aminti ca plecase de la birou cu masina, dar dupa aceea nimic. O parte a capului ii zvacnea si mirosul de cloroform il facea sa tuseasca. Cum sedea, drept si rigid, ii era frica sa nu vomite si sa se inece. Deschise gura si trase adanc aer in piept. Isi auzea bataile inimii.
Lounds spera ca doarme si viseaza. Incerca sa-si desprinda mana de pe bratul scaunului, se opinti din ce in ce mai tare, pana cand durerea din brat si palma ar fi fost suficienta ca sa-l trezeasca din orice vis. Nu dormea. Mintea incepu sa-i lucreze.
Daca se forta putin, putea sa intorca ochii ca sa-si vada bratele pret de o secunda. Vazu cum era imobilizat: nu era prins de un cadru pentru cei accidentati, cu spinarea rupta, nu se afla in vreun spital. Fusese rapit si imobilizat.”
Daca vrei cartea ta, click aici.