”Era cu adevarat straniu. Chiar si atunci mi s-a parut ceva straniu. Eram un sublocotenent care scapase aproape complet de accentul cockney, puteam distinge intre Arnold Bennett si Elinor Glyn si nu trecusera decat patru ani de cand taiam felii de branza in spatele tejghelei si de-abia asteptam vremea cand aveam sa devin bacan. Daca as calcula totalul, presupun ca trebuie sa recunosc ca razboiul mi-a facut mai mult bine decat rau. In orice caz, acel an de citit romane a fost singura educatie adevarata, luata din carti, pe care am avut-o vreodata. Mi-a schimbat cumva mintea. M-a facut sa am atitudine, o atitudine interogativa pe care probabil ca n-as fi avut-o daca as fi trecut prin viata normal si rational. Dar – ma intreb daca puteti intelege asta -, ceea ce m-a schimbat cu adevarat, ceea ce a produs cu adevarat impresie asupra mea nu au fost atat cartile pe care le citeam ci viata putreda si lipsita de sens pe care o duceam.”
Cartea o poti cumpara de aici.
”Perioada aceea din 1918 era cu adevarat complet lipsita de sens. Iata-ma langa soba, intr-o baraca a armatei, citind romane in timp ce la sute de kilometri distanta tunurile din Franta urlau si grupuri intregi de copii nenorociti, facand pe ei de frica, erau manati in focul de bsaraj al mitralierelor, asa cum arunci bucati mici de carbune in furnal. Eu eram unul dintre norocosi. Sefii ma pierdusera din vedere si iata-ma aici, stand confortabil in vizuina mea, in timp ce eram platit pentru o slujba care nu exista. Uneori ma panicam si ma convingeam ca o sa-si aduca aminte de mine si o sa ma smulga de acolo, dar nu s-a intamplat asa ceva. Formularele oficiale, pe hartie gri, granuloasa, veneau o data pe luna, iar eu le completam si le trimiteam inapoi, si tot asa in continuare. Toata povestea avea cam tot atata sens cat visul unui nebun. Efectul tuturor acestora, plus cartile pe care le citeam, era de a-mi lasa o senzatie de neincredere in tot.
Nu eram singurul. Razboiul era plin de insule izolate si colturi uitate. La momentul acela deja milioane de oameni erau blocati in diverse colturi uitate de lume. Armsate intregi putrezeau incet pe fronturi ale caror nume oamenii le uitasera. Existau ministere enorme, cu hoarde de functionari si dactilografe care castigau toti de la doua lire in sus pe saptamana pentru ca stivuiau munti de hartii. Mai mult, acestia stiau cat se poate de bine ca nu faceau altceva decat sa stivuiasca munti de hartii. Nimeni nu mai credea in povestile cu atrocitati si cu mica si galanta Belgie. Soldatii credeau ca germanii sunt niste oameni buni si ii urau de moarte pe francezi. Fiecare ofiter ii considera pe cei din Statul Major bolnavi psihic. Un fel de val de neincredere matura Anglia, ajungand chiar si pana la Twelve Mile Dump. Ar fi o exagerare sa spun ca razboiul a facut din oameni niste intelectuali, dar pentru moment a facut din ei niste nihilisti. Oameni care in mod normal ar fi trecut prin viata cu o inclinatie de a gandi pe cont propriu cam la fel de puternica precum cea a unei budinci deveneau bolsevici doar din cauza razboiului. Ce as fi eu acum, daca n-ar fi fost razboiul? Nu stiu, dar ceva diferit de ceea ce sunt. Daca razboiul nu te omora, atunci el era menit sa te faca sa gandesti.”
Daca vrei cartea ta, click aici.