“In Unitatea de Agenti Speciali te invata cum sa te detasezi de toate inainte de a fi pus la pastrare. Sa uiti si sa plutesti. E prima lectie pe care instructorii ti-o baga in cap din prima zi.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Virginia Vidaura, cu privirea ei aspra, cu trupul ei de balerina, in uniforma anosta a Unitatii, mergand dreapta, in fata noastra, spre punctul de incorporare. ‘O sa va fie mai usor daca nu va faceti griji’, spunea ea. Zece ani mai tarziu aveam s-o intalnesc intr-o celula a penitenciarului din Noul Kanagawa. O astepta o pedeapsa intre optzeci si o suta de ani; jaf armat cu circumstante agravante si vatamare organica. Ultimul lucru pe care mi l-a spus cand a fost scoasa din celula a fost: ‘Nu-ti face griji, pustiule, ce-i al tau e pus deoparte.’ Apoi si-a aplecat capul ca sa-si aprinda o tigara, a tras adanc fumul in plamanii de care nu-i mai pasa si a pornit-o pe coridor ca la un simplu instructaj plictisitor. Atat cat imi permitea sa vad usa celulei, am remarcat mandria cu care pasea si i-am repetat in soapta cuvintele ca pe o mantra.
‘Nu-ti face griji, ce-i al tau e pus deoparte.’ O superba dovada de intelepciune populara cu dublu inteles. Incredere oarba in eficienta sistemului penal si o aluzie la nervii tari de care ai nevoie ca sa treci pe sub furcile caudine ale psihozei. Indiferent ce simti, indiferent ce gandesti, indiferent ce esti atunci cand te pun la pastrare, asa vei fi si cand iesi de acolo. Starile de anxietate iti pot cauza probleme. De aceea solutia e sa te detasezi de toate si sa plutesti.
Daca ai timp.
Am iesit anevoie din cuva, cu o mana pipaindu-mi pieptul in cautarea ranilor, cu cealalta incercand sa apuc o arma inxistenta. Greutatea ma izbi ca un baros si ma facu sa cad inapoi, in gelul din cuva. Am dat din maini, m-am lovit cu cotul de marginea cuvei si am icnit de durere. Gura mi se umplu de gel, care o lua pe gat la vale. Am inchis gura repede si m-am prins de capac, dar n-aveam cum sa scap de chestia aia vascoasa. O simteam in ochi, imi ardea nasul si gatul, imi aluneca printre degete. Greutatea ma tragea de mana cu care ma prinsesem de capac, ma apasa pe piept ca o manevra executata in conditii de gravitatie exceptionala, afundandu-ma in gel. Corpul mi se zbatea intre peretii cuvei. Gel care te tinea la suprafata? Prostii, ma inecam!
Pe neasteptate, cineva ma prinse bine de brat, ma scoase din cuva si ma indrepta de spate. In timp ce descopeream, tusind de mama focului, ca n-am nicio rana in piept, cineva ma sterse brutal cu un prosop pe fata si-mi limpezi privirea. M-am hotarat sa ma bucur de acest privilegiu mai tarziu si m-am chinuit sa scap de gelul din nas si din gat. Pret de o jumatate de minut am stat jos, cu capul plecat, tusind si incercand sa-mi dau seama de ce cantarea totul atat de mult.
– Halal instructie!
O voce dura, de barbat, pe care de regula o auzi prin inchisori.
– Ce te-au invatat aia in Unitatea de Agenti, Kovacs?
In clipa aceea am priceput. Pe Lumea lui Harlan, Kovacs este un nume comun. Toti stiu cum sa-l pronunte. Mai putin tipul asta. Vorbea, intr-adevar, genul de amanglica taraganata de pe Lumea lui Harlan, dar chiar si asa reusea sa stalceasca numele; la ei slavicul ‘ci’, de la sfarsit, era un ‘k’ dur.
Si totul atarna atat de greu.
Apoi perceptiile mele adormite se dezmeticira brusc, asa cum o caramida trece printr-un geam de sticla jivrata.
La marginea universului.
Undeva, la un moment dat, il luasera pe Takesi Kovacs (o.d.), il facusera pachet si-l expesiasera. Si, intrucat Lumea lui Harlan era singura biosfera locuibila din sistemul Glimmer, insemna ca fusese proiectat prin needlecast la ani-lumina…
Unde?”
Up13042020
“Mai rau nici ca se putea. In patruzeci si opt de ore se poate intampla aproape orice. In tot acest timp, Bancroft putea sa ajunga pe Luna si sa se si intoarca. Mi-am frecat din nou cicatricea de sub ochi, intrebandu-ma, absent, cum ajunsese acolo.
– Si nimic din ceea ce s-a intamplat inainte nu te poate ajuta sa intelegi motivul pentru care cineva a vrut sa te ucida.
Bancroft se sprijinea de balustrada, cu privirea inainte, zambind.
– Am spus ceva amuzant?
Avu elegante de a reveni la locul lui.
– Nu, domnule Kovacs. Nu e nimic amuzant in situatia asta. Cineva imi vrea moartea si asta nu ma incalzeste deloc. Dar trebuie sa intelegi ca, pentru un om cu statutul meu social, dusmania si chiar amenintarile cu moartea fac parte din existenta de zi cu zi. Unii oameni ma invidiaza, altii ma urasc. Asta-i pretul succesului.
O noutate pentru mine. Exista oameni care ma urasc pe o multime de planete si niciodata nu m-am considerat un om de succes.
– Ai primit vreuna mai deosebita in ultima vreme? Ma refer la amenintarile cu moartea.
Bancroft inalta din umeri.
– Poate. N-am obiceiul sa ma uit peste ele. Doamna Prescott se ocupa de asta.
– Adica nu crezi ca amenintarile cu moartea merita atentia ta?
– Domnule Kovacs, eu sunt antreprenor. Exista ocazii de care trebuie sa profit, crize carora trebuie sa le fac fata. Viata merge inainte. Am subordonati care se ocupa de lucrurile mai marunte.”
Up20042020
“In Unitatea de Agenti Speciali, umanitatea este inversata. Mai intai vezi asemanarea, elementul comun care te ajuta sa intelegi unde te afli, apoi, dupa detalii, iti dai seama de diferenta.
Amestecul etnic de pe Lumea lui Harlan este, in primul rand, de origine slava si japoneza, desi poti intalni orice alta varietate reintrupata in cuva. Aici insa fiecare fata avea alta forma si alta culoare – am vazut africani inalti, cu pometi ascutiti, mongoli, nordici cu pielea alburie si, odata, o tanara care semana cu Virginia Vidaura, dar am pierdut-o in multime. Toti paseau grabit, de parca trebuia sa ajunga cat mai repede intr-un loc anume.
Fara gratie.
Gandul imi veni si disparu la fel ca tanara in multime. M-am incruntat si am incercat sa-mi dau seama ce era in neregula cu ei.
Pe Lumea lui Harlan viata strazii are o anume eleganta, chiar daca primitiva, o economie de miscari si de gesturi care aduce a balet daca nu esti obisnuit cu privelistea. Cel care a crescut cu asa ceva, cume cazul meu, ii simte lipsa de-abia atunci cand este in alta parte.
Aici vedeam altceva. Acel du-te-vino al comertului uman semana dincolo de geamurile limuzinei cu apa care clipoceste in spatiul dintre doua barci. Oamenii se impingeau si isi faceau loc cu coatele, dandu-se brusc inapoi ca sa ocoleasca grupurile compacte pe care pareau ca le observa mult prea tarziu. Din cand in cand rabufneau, intorceau capul si scapau cate o injuratura, gata sa sara la bataie. De doua ori chiar am vazut cum se incaiera, fiind despartiti aproape instantaneu de valul celor din spate. Era ca si cum locul acela fusese stropit cu un iritant feromonal.
– Curtis, am spus eu, privindu-i profilul impasibil. As vrea sa aud ce se intampla afara.
Curtis intoarse ochii spre mine, stramband usor din buze.
– Se rezolva.
M-am asezat mai comod si am privit din nou strada.
– Eu nu sunt turist, Curtis. Asa imi castig existenta.
Strigatele vanzatorilor ambulanti patrunsera in masina ca un roi de halucinatii pe care numai o stare de delir ti le poate produce, usor difuze din cauza receptiei si acoperindu-se reciproc, in timp ce inaintam usor, dar tot mult prea puternice dupa standardele Lumii lui Harlan. Proxenetii erau cei mai vocali; o succesiune de acte orale si anale, retusate digital pentru a face sanii si musculatura cat mai atragatoare. Numele fiecarei prostituate era murmurat cu o voce guturala, insotit de figura ei: fetite sfioase, femei cu o privire amenintatoare, sadomasochiste; apareau si barbati, cu barba de-o zi si bicepsii umflati, precum si alte oferte specifice locului, care-mi erau total straine. Printre reclame se insinuau liste si scenarii suprarealiste, mai subtile, ale traficantilor de droguri si de implanturi. Am surprins si cateva reclame cu caracter religios, ipostaze ale linistii interioare in creierul muntilor, insa acelea erau ca niste oameni care se ineaca in marea produselor de consum.
Incepeam sa inteleg ce se petrece in jur.”
Up26042020
“Masina prinsese viteza si probabil parasi parcarea, fiindca am auzit cum batea ploaia in caroserie. Tapiteria mirosea usor a piele, mult mai placut decat duhoarea de fecale de la venire, iar bancheta se mula dupa corpul meu. Era un progres.
Doar pe moment, amice. Am schitat un zambet la auzul vocii lui Jimmy, in minte. Avea dreptate. Acum, cateva lucruri imi erau clare despre cel cu care aveam sa ne intalnim. O persoana care nu voia sa vina la clinica, care nu voia sa fie vazuta acolo. Asta insemna respectabilitate si putere. Foarte curand aveau sa afle ca amenintarea mea cu Unitatea de Agenti Speciali n-avea niciun temei si, foarte curand dupa aceea, aveam sa fiu mort. Mort de-a binelea.
Asta te cam obliga sa treci la actiune, amice.
Multumesc, Jimmy.
Dupa cateva minute, femeia imi spuse sa scot bandana de pe ochi. Am impins-o pe frunte si am legat-o din nou, in pozitia ei obisnuita. Langa mine, musculosul cu pistolul ranji superior. L-am privit curios.
– E ceva de ras?
– Da, raspunse femeia fara sa-si intoarca ochii de la luminile orasului care se vedeau pe geam. Arati ca un dobitoc sadea.
– Nu si pe planeta de unde vin eu.
Se intoarse ca sa se uite la mine cu mila.
– Aici nu esti pe planeta ta. Aici esti pe Pamant. Incearca sa te comporti ca atare.
Mi-am mutat privirea de la unul la celalalt. Pistolarul ranjea in continuare, femeia sintetica isi pastrase expresia de dispret politicos, motiv pentru care am ridicat din umeri si am intins mainile ca sa-mi dezleg bandana. Femeia se intoarse din nou spre luminile orasului care dispareau sub noi. Ploaia parea ca se oprise.
Am lovit cu toata puterea de la inaltimea capului, in stanga si in dreapta. Pumnul stang se opri in tampla pistolarului cu o forta suficienta ca sa-i rupa osul si insul se lasa pe o parte cu un singur geamat. Nici nu-mi mirosise lovitura. Bratul drept era in plina miscare.
Femeia sintetica se feri, ghicindu-mi intentia, dar nu pe de-a-ntregul.”
Up27042020
” – Domnule Kovacs, stiu prea bine ca, in contractul pe care l-am incheiat, am fost de acord sa achit toate cheluielile rezonabile pe care le presupune acesta ancheta, dar, cand m-am angajat la asa ceva, nu ma asteptam sa platesc pentru un sir intreg de vatamari organice, facute cu buna stiinta, de la un capat al orasului la celalalt. Mi-am petrecut aproape toata dimineata platind din greu atat triadele de pe Coasta de Vest, cat si politia din Bay City, care nu ma vedeau cu ochi buni nici inainte sa declansezi tu carnagiul ala. Ma intreb daca-ti dai seama cat ma costa doar sa te tin in viata si departe de inchisoare.
Am aruncat o privire prin sera si am ridicat din umeri.
– Banuiesc ca-ti poti permite asa ceva.
Prescott tresari. Bancroft isi ingadui o urma de zambet.
– Dar, domnule Kovacs, poate ca nu mai doresc sa-mi permit asa ceva.
– Atunci spune stop.
Iarba martirilor tremura vizibil la schimbarea brusca din totul meu. Nu ca mi-ar fi pasat. Nu mai aveam niciun chef de jocurile elegante ale lui Bancroft. Eram obosit. Fara sa pun la socoteala scurta perioada de inconstienta de la clinica, eram treaz de mai bine de treizeci de ore si cu nervii la pamant din cauza suprasolicitarii sistemului neurochimic. Trecusem printr-un schimb de focuri, sarisem dintr-un taxi aerian, fusesem supus unor metode de interogare care pe altii i-ar fi traumatizat pentru tot restul vietii. Comisesem mai multe crime in legitima aparare. Si, tocmai cand ma strecuram, cu chiu cu vai, in pat, Hotelul Hendrix imi transmisese, in pofida blocarii oricaror apeluri solicitate de mine, invitatia lui Bancroft de a-i face o vizita de urgenta in, citez, ‘interesul pastrarii unor relatii cordiale cu clientii si a statutului de locatar al hotelului’. Odata si-odata cineva tot trebuia sa revizuiasca limbajul invechit al serviciilor hoteliere; ma gandisem s-o fac chiar eu, cu Nemexul, cand am terminat convorbirea, dar iritarea provocata de replicile standard ale hotelului in dialogul cu clientii nu putea egala furia pe care o simteam fata de Bancroft. Tocmai furia aceea ma impiedicase sa ma culc la loc si ma indemnase sa pornesc spre Suntouch House imbracat in aceleasi haine botite pe care le purtam de doua zile.
– Ce-ai spus, domnule Kovacs? intreba Oumou Prescott privindu-ma lung. Sugerezi…
– Nu, doamna Prescott. Nu sugerez, amenint, i-am raspuns eu uitandu-ma din nou la Bancroft. Nu eu am cerut sa particip la mascarada asta. Tu m-ai varat in ea, Bancroft. M-ai scos din inchisoarea de pe Lumea lui Harlan si mi-ai dat corpul lui Elias Ryker doar ca s-o scoti din sarite pe Ortega. M-ai trimis la mama dracului, cu doar cateva indicii vagi, si te-ai uitat cum bajbai prin intuneric si ma impiedic de raul pe care l-ai facut in trecut. Daca vrei sa intrerupi jocul, acum ca se ingroasa gluma, n-am nimic impotriva. M-am saturat sa-mi risc memoria pentru un cacanar ca tine. Poti sa ma trimiti inapoi, Peste o suta saptesprezece ani am sa-mi incerc din nou sansele. Poate atunci voi avea noroc si, intre timp, cel care vrea sa-ti faca felul sa te stearga de pe fata planetei.
Fusesem nevoit sa-mi las armele la poarta, dar simteam cum prind curajul periculos al agentului pregatit sa lupte in orice conditii. Daca demonul matus revenea si scapa de sub control, aveam de gand sa-l sugrum pe Bancroft doar pentru multumirea mea.”
Up01052020
“Am dat sa raspund, dar Bancroft ridica mana si-atunci l-am lasat sa ofere si raspunsul. Nu-ti este dat in fiecare zi sa auzi efuziunile unui suflet vechi de secole, iar Bancroft se dovedea de neoprit.
– Nu. De unde sa afli? La fel cum civilizatia ta e prea tanara ca sa-si dea seama cum e sa traiesti pe Pamant, experienta ta de viata nu poate intelege cum e sa iubesti aceeasi persoana timp de doua sute cincizeci de ani. Pana la urma, daca rezisti, daca scapi din capcanele plictisului si ale automultumirii, pana la urma ramai cu ceva ce nu se numeste dragoste, ci aproape veneratie. Atunci cum sa imbini acest respect, acea veneratie, cu dorintele sordide ale corpului pe care-l porti intr-un moment sau altul? Raspunsul e unul singur: n-ai cum.
– Si-atunci te defulezi cu prostituatele…
Bancroft isi relua zambetul subtire.
– Nu sunt mandru de mine, domnule Kovacs. Dar nu poti trai atat de mult fara sa te accepti asa cum esti, oricat de dezgustat ai fi. Femeile sunt la indemana. Satisfac o cerere a pietei si sunt recompensate pe potriva. Asa ma purific eu.
– Sotia ta stie?
– Bineinteles. Si inca de mult. Oumou m-a informat ca esti deja la curent cu faptele legate de Leila Begin. De atunci, Miriam s-a potolit in mod semnificativ. Si sunt sigur ca are si ea aventurile ei.
– Cat de sigur?
Bancroft facu un gest de iritare.
– E relevant? Nu-mi tin sotia sub observatie, daca asta vrei sa insinuezi, dar o cunosc indeajuns de bine. Are si ea pornirile ei, carora le da satisfactie. Ca si mine.
– Si nu te deranjeaza?
– Domnule Kovacs, am destule pacate, dar nu sunt in nici un caz ipocrit. E doar chemarea carnii, atata tot. Amandoi intelegem asta…”
Up14052020
“M-am indreptat spre sud.
Deasupra mea, taxiurile intrau si ieseau din trafic cu o hipereficienta programata si, din cand in cand, se apropiau de sol in cautare de clienti. Vremea dadea semne de schimbare, dinspre vest venind in graba formatiuni de nori cenusii si stropi de ploaie, rari, care mi se prelinsesera pe obraji cand am ridicat privirea. N-am apelat la taxiuri. ‘Fii primitiv’, ar fi spus Virginia Vidaura. Vanat de o inteligenta artificiala, singura ta speranta este sa sari dintr-un avion electronic. Singur, pe campul de lupta te descurci mult mai usor. Ai unde sa te ascunzi, noroi si haos la discretie. Un oras modern – nebombardat – este un cosmar logistic pentru o astfel de incercare. Fiecare cladire, fiecare vehicul, fiecare strada este conectata la web, iar fiecare tranzactie pe care o faci se inregistreaza in banca de date.
Am gasit un bancomat amarat si mi-am refacut rezerva de bancnote plastifiate, subtiata intre timp. Apoi m-am intors cale de doua cvartale si am luat-o spre est pana am gasit un telefon public. M-am scotocit prin buzunare, am dat de un card, mi-am prins electrozii de tample si am format numarul.
Fara imagine. Fara vreun sunet care sa confirme conexiunea. Era un cip intern. Vocea tasni din ecranul negru.
– Cine e?
– Mi-ai dat cardul ca sa-l folosesc in caz de forta majora. Se pare ca tocmai s-a intamplat ceva important despre care trebuie sa discutam, doamna doctor.”
Up18052020
” – Ceea ce s-a intamplat la Clinica Wei a fost ceva profesional, Takeshi. Cei de acolo nu aveau nimic de impartit cu tine. Majoritatea celor pe care i-ai lichidat pur si simplu isi facau datoria.
– Atunci ar fi trebuit sa-si aleaga alta indeletnicire.
– Dar cei de pe Sharya? Ei ce-ar fi trebuit sa faca? Sa nu se fi nascut pe planeta aia, la vremea respectiva? Sa fi refuzat lupta?
– Eram tanar si naiv, am raspuns eu fara nici o emotie. Am fost folosit. Am ucis pentru oameni ca tine, fiindca n-am stiut altceva. Pe urma am invatat. Ce s-a intamplat la Innenin a fost o lectie extraordinara. Acum ucid numai pentru mine si, de fiecare data cand iau viata cuiva, stiu cat valoreaza.
– Stii cat valoreaza. Cat valoreaza viata unui om, zise Kawahara si clatina din cap ca profesorul in fata unui elev care-l exaspereaza. Esti tot tanar si naiv. Viata unui om nu valoreaza nimic. Inca n-ai invatat asta, Takeshi? Doar ai vazut atatea! Nu are nicio valoare intrinseca. Ca sa faci o masina iti trebuie bani. Ca sa extragi minereuri iti trebuie bani. Dar pentru oameni ce-ti trebuie?
Scuipa cu dispret.
– De oameni poti face rost cand vrei. Oamenii se reproduc precum celulele canceroase, cand vrei si cand nu vrei. Sunt la discretie, Takeshi. Atunci de ce-ar avea vreo valoare? Stii ca pe noi, cei de aici, ne costa mai putin sa recrutam si sa folosim o curva reala, pentru perversiunile noastre, decat sa construim si sa facem sa functioneze formatul virtual echivalent? Omul e mai ieftin decat masina. Acesta este adevarul axiomatic al vremurilor pe care le traim.”
Disponibila pentru imprumut.
Daca vrei cartea ta, click aici.