“Isi incovoiase umerii deasupra biroului, deasupra sticlei de bautura. Monologa scazut, capul ii cazuse intre umeri, nu-si mai privea publicul.”

Cartea o poti cumpara de aici.

” – Mi se tolereaza. Neglijenta, lenea, capriciile, slabiciunile, fantezia. Mi se tolereaza. Au acceptat pana la urma sa ma considere un rau necesar. Pentru ca le sint util, necesar. S-au convins. Desi nu-mi pricep actiunile, loviturile, deductiile. Desi ma dispretuiesc… Le-ar face mare placere sa ma bage intr-o celula. Sa se razbune, prin metodele pe care le cunoasteti, pentru tot ce nu reusesc sa priceapa. Si, inca mai bine, sa ma bage intr-un sicriu, probabil. Trec luni si nu ma mai cheama. Ma lasa in pace, ma dau dracului. Iar cand ma recheama, in sfarsit, nu se mai tocmesc. Imi accepta conditiile, adica suma si libertatea de actiune. Nu-mi mai impun programul, punctualitatea lor ingusta, toate stupiditatile pe care le respecta. Accepta, fara sa inteleaga vreodata despre ce este, de fapt, vorba. Chiar cand asculta, ca niste vitei, delirul meu… Uneori, stiti, imi dau drumul la gura. Sa le explic de ce e de asteptat sa apara, ciclic, cazuri speciale. Exceptii! Excrescente ale vietii, necesare vietii. In fata carora ura si tampenia lor disciplinata nu pot avea efect. Sint lumi, specii ce se ignora, nu se pot intelege. Ar trebui sa stie mai intai ce e viata, despre ce le vorbesc. Au nevoie de imaginatia mea, de temperamentul, boala, simturile mele. Pana la urma si-au dat seama ca si eu sint un caz special. Ca si Sia Strihan.”

Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *